Iguanele au realizat cea mai lungă călătorie transoceanică a unei specii terestre acum 34 de milioane de ani

0
Publicat:

În urmă cu aproximativ 34 de milioane de ani, iguanele au realizat fără voie cea mai lungă călătorie transoceanică a unei specii terestre, parcurgând aproximativ 8.000 de kilometri din America de Nord până în Fiji, conform unui nou studiu.

Iguană FOTO: Captură bbc

Autorii acestui studiu publicat luni în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) sunt de părere că iguanele au plutit peste 8.000 de kilometri, purtate de curenţii oceanici pe plute din vegetaţie, ajungând în Fiji la puţin timp după ce aceste insule au apărut din ape. "Ne putem imagina un ciclon puternic care a doborât copaci şi într-o regiune cu o populaţie mare de iguane şi ouă ale acestor reptile, iar apoi copacii au fost purtaţi de curenţii oceanici", susţine coordonatorul studiului, Simon Scarpetta, profesor de ştiinţe ale mediului la Universitatea din San Francisco, scrie Agerpres.

Şopârlele verde aprins din Fiji sunt singurele iguane din afara emisferei vestice, iar oamenii de ştiinţă nu au putut explica până acum cum au ajuns iguanele pe aceste insule. În urma unei analize genetice cercetătorii au ajuns la concluzia că iguanele din Fiji sunt mult mai apropiat înrudite cu iguanele din emisfera vestică decât se credea şi probabil că au ajuns în Fiji direct de pe coasta de vest a SUA, în urmă cu aproximativ 34 de milioane de ani.

"Faptul că au ajuns până în Fiji direct din America de Nord pare o nebunie", a declarat co-autorul acestui studiu, Jimmy McGuire, profesor de biologie la University of California, Berkeley. "Însă variantele alternative, care să implice colonizarea treptată din zone terestre adiacente nu funcţionează pentru această perioadă de timp, pentru că ştim că iguanele au ajuns în Fiji în ultimii 34 de milioane de ani", a adăugat el.

Anterior, biologii au propus ipoteza conform căreia iguanele din Fiji - genul Brachylophus - s-ar trage dintr-o familie de iguane în prezent dispărute care ar fi populat odinioară insulele din Pacific. Alţii au sugerat că aceste reptile ar fi plutit pe distanţe mai scurte, din America de Sud, via Antarctica sau Australia înainte de a ajunge în Pacific. Aceste ipoteze erau însă bazate pe analize genetice mai vechi, care nu stabileau în mod clar cât de apropiat înrudite sunt iguanele din Fiji cu alte iguane.

Noul studiu se bazează pe secvenţe de ADN de la nivelul întregului genom, colectate de Scarpetta de la peste 200 de specimene de iguane de la muzee din întreaga lume. Studiul a ajuns la concluzia că genul Brachylophus din Fiji este foarte apropiat de genul Diposaurus, din care fac parte iguanele care populează deşerturile nord-americane. Aceste iguane de deşert sunt foarte bine adaptate la temperaturi extreme şi la absenţa apei şi a hranei, adaptări care probabil le-au ajutat în călătoria pe mare.

"Iguanele şi iguanele de deşert, în special, sunt rezistente la deshidratare şi la lipsa hranei, aşa că mă gândesc că, dacă ar fi existat un grup de vertebrate sau de şopârle care au putut să supravieţuiască unei călătorii de 8.000 de kilometri prin Pacific pe un pat de vegetaţie, strămoşii iguanelor de deşert sunt aceste animale", conform lui Scarpetta.

Cercetătorii estimează că aceste genuri de iguane s-au despărţit acum aproximativ 34 de milioane de ani - aproximativ perioada în care s-au format insulele Fiji, ceea ce înseamnă că probabil iguanele au fost printre primii "colonişti" ai acestor insule.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”