FOTO Capsula timpului: fotografii vechi de un secol, de la o expediţie din Antarctica, descoperite în gheaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de cercetători a descoperit un set de negative făcute în timpul expediţiei lui Ernest Shackleton în Antarctica, între anii 1914-1917.

Cutia cu 22 de negative a fost găsită într-un bloc de gheaţă dintr-o colibă folosită iniţial de exploratorul Robert Falcon Scott şi, mai apoi, de echipa lui Shackleton.

Multe dintre negative au fost deteriorate de trecerea timpului, dar şi din cauza condiţiilor dure din Antarctica, potrivit celor de la Antarctic Heritage Trust, din Noua Zeelandă, care au reuşit să inventarieze peste 10.000 de obiecte din coliba de la Cape Evans, situată la 4.000 de kilometri de Wellington.

Negativele arată imagini de la o operaţiune de alimentare, Ross Sea Party. Potrivit trustului, membrii acestei expediţii au locuit în coliba lui Scott de pe Ross Island.

„Suntem entuziasmaţi de această descoperire şi suntem încântaţi să vedem aceste negative tipărite după un secol“, a declarat Nigel Watson, directorul Antarctic Heritage Trust.

Expediţia lui Scott a avut un final tragic. Robert Falcon Scott a condus o echipă britanică şi spera să fie primul care ajunge la Polul Sud. 

Totuşi, când acesta a ajuns în cel mai sudic punct, pe 17 ianuarie 1912, el a realizat echipa condusă Roald Amundsen ajunsese deja acolo.

Bărbaţii au făcut drum întors însă nu au mai ajuns la destinaţie. În ultima însemnare din jurnalul de bord, de pe 29 martie 1912, Scott scria: „Este păcat, dar nu cred că mai pot scrie. R. Scott. În numele lui Dumnezeu, aveţi grijă de oamenii noştri“.

Patru ani mai târziu, echipa lui Shackleton a reuşit să călătorească 800 de mile nautice într-o barcă de salvare după ce nava Endurance a fost zdrobită de gheaţă. 

Misiunea condusă de Ross a avut şi ea parte de ghinion, nava Aurora fiind smulsă de la mal şi purtată în larg. 

Haide să discutăm pe Facebook la „Tech Adevărul“

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist