Fenomenele meteorologice extreme sunt mai frecvente, dar mai puțin mortale

0
Publicat:

În ultima jumătate de secol, fenomenele meteorologice extreme au provocat pagube economice în valoare de mii de miliarde de dolari, dar numărul victimelor a scăzut, relatează BBC.

În Europa, 166.492 de persoane au fost ucise în 1.784 de dezastre. FOTO National Geographic

Conform unui raport al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), costul financiar al inundațiilor, furtunilor și incendiilor a crescut din anul 1970. 

Însă, datorită unor sisteme mai bune de avertizare timpurie și a unei mai bune gestionări a dezastrelor în țările în curs de dezvoltare, mor mai puțin oameni. 

Aceste fenomene au provocat 22.608 decese între 2019 și 2021, mai puține decât în anii precedenți. 

Două milioane de persoane au murit în urma unor fenomene meteorologice extreme începând din anul 1970, conform OMM. 

Costul pagubelor provocate de aceste fenomene a crescut de opt ori din anii 1970 și se ridică în prezent la 4,3 trilioane de dolari, conform noilor date ale organismului ONU pentru climă și vreme. 

Numărul mai mic de decese nu are nimic de-a face cu faptul că astfel de evenimente au devenit mai puțin frecvente sau mai puțin grave. Conform OMM, numărul dezastrelor legate de vreme a crescut de cinci ori în aceeași perioadă. 

Țările în curs de dezvoltare, care au înregistrat îmbunătățiri în ceea ce privește măsurile de protecție a oamenilor, găzduiesc populațiile cele mai vulnerabile la astfel de dezastre, spune OMM. 

De asemenea, OMM vrea ca, până la sfârșitul anului 2027, avertizările timpurii de înaltă calitate privind dezastrele iminente să ajungă la toți locuitorii planetei și speră să accelereze crearea acestor sisteme în cadrul Conferinței Meteorologice Mondiale care începe luni, 22 mai, la Geneva. 

Totodată, OMM raportează 11.778 de dezastre între 1970 și 2021 în Atlasul actualizat al mortalității și pierderilor economice cauzate de fenomene meteorologice, climatice și hidrologice extreme. 

Nouă din zece din cele două milioane de decese cauzate de aceste dezastre au avut loc în țările în curs de dezvoltare. 

Comunitățile cele mai vulnerabile sunt, din păcate, cele mai afectate de pericolele legate de vreme", a afirmat secretarul general al OMM, profesorul Petteri Taalas. 

El a dat drept exemplu ciclonul Mocha, furtuna tropicală care a lovit părți din Myanmar și Bangladesh în urmă cu o săptămână. Acesta a provocat distrugeri pe scară largă, afectând unele dintre cele mai sărace comunități. 

Se pare că minimum 800.000 de persoane ar avea nevoie de ajutor alimentar de urgență și de alte tipuri de asistență, însă numărul persoanelor ucise este estimat în prezent la mai puțin de 200. 

„Avertizările timpurii salvează vieți”

În trecut, o astfel de furtună ar fi provocat moartea a zeci sau chiar sute de mii de persoane, a mai adăugat Taalas. 

Datorită avertizărilor timpurii și a gestionării dezastrelor, aceste rate catastrofale de mortalitate sunt acum, din fericire, istorie", a declarat el. „Avertizările timpurii salvează vieți”, a mai continuat Taalas. 

Cele mai mari prejudicii financiare au fost înregistrate în țările dezvoltate, cu Statele Unite în frunte. Dezastrele legate de climă au costat circa 1.700 de miliarde de dolari, 39% din totalul global din ultimii 51 de ani. 

Cu toate acestea, țările cel mai puțin dezvoltate și statele insulare mici au avut costuri mult mai mari în raport cu mărimea economiilor lor, a menționat OMM. 

Asia a înregistrat 47% din totalul deceselor raportate la nivel mondial, aproape un milion. Bangladesh a înregistrat cel mai mare număr de morți din Asia din 1970 încoace, 520.758, atribuit la 281 de dezastre. 

În Europa, 166.492 de persoane au fost ucise în 1.784 de dezastre, reprezentând 8% din decesele înregistrate la nivel mondial. 

Temperaturile extreme au fost principala cauză a deceselor raportate, iar inundațiile au fost principala cauză a pierderilor economice. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”