Dovada formării Sistemului Solar, cometa ISON, scindează lumea ştiinţifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cometa ISON

Astrofizicienii americani au păreri împărţite în ceea ce priveşte soarta cometei ISON, care va trece cel mai aproape de Soare joi, determinându-i pe mulţi dintre specialişti să creadă că acest uriaş bloc de gheaţă cosmică se va framenta, informează AFP.

"Un număr mare dintre noi se aşteaptă ca ISON să se spargă în multe bucăţi, iar alţii cred că ea se va vaporiza complet", a declarat Carey Lisse, expert în studiul cometelor la Laboratorul de fizică aplicată Johns Hopkins, într-o conferinţă de presă.

El a dezvăluit totodată că "alţi oameni de ştiinţă cred că ISON va supravieţui" şi va trece de cealaltă parte a Soarelui, cu un nucleu redus, dar întreg. "Cred că există poate 30% şanse ca acest lucru să se întâmple", a spus Carey Lisse, declarându-se însă "pesimist" în legătură cu această posibilitate. ISON va trece la o distanţă de 1,17 milioane de kilometri de Soare, într-o zonă în care temperatura ajunge la 2.700 de grade Celsius.

"Această cometă nu este foarte solidă, este formată din gheaţă în procent de 30%-50%", iar mărimea nucleului său este destul de mică în raport cu media cometelor observate până în prezent. Diametrul acestuia este estimat la cel mult 1,2 kilometri.

"Nu am observat niciodată în trecut o cometă precum ISON, care vine din Norul Oort de la marginea Sistemului Solar şi va trece la mică distanţă de Soare", a spus Karl Battams, astrofizician la Naval Research Laboratory din Washington. "Din acest motiv, nu avem acea experienţă care ne-ar permite să prezicem ce se va întâmpla cu cometa", a spus el, adăugând că nu se ştie "dacă ISON nu s-a fragmentat deja" în urma apropierii de Soare.

Motivul pentru care această cometă a captat interesul întregii comunităţi astronomice de la descoperirea ei, în septembrie 2012, de doi astronomi amatori ruşi, constă în faptul că ISON reprezintă o dovadă a originii Sistemului Solar, format în urmă cu 4,5 miliarde de ani.

Cometa a scăpat din Norul Oort în urmă cu doar câteva milioane de ani, au precizat oamenii de ştiinţă. "Este o relicvă a formării Sistemului Solar", a spus Carey Lisse, potrivit căruia planetele s-au format cu ajutorul cometelor, care au adus apă la suprafaţa acestora - de aici şi importanţa uriaşă a acestor corpuri cereşti.

Dacă ISON va supravieţui apropierii ei de Soare, cometa va fi vizibilă pe timpul nopţii din decembrie până în februarie şi va trece cel mai aproape de Terra pe 26 decembrie, la o distanţă de circa 64 milioane de kilometri.
 

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"