Cum vedea Isaac Asimov, unul dintre cei mai mari scriitori, anul 2014: maşini autonome şi colonii sub apă şi pe Lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Isaac Asimov este unul dintre cele mai grele nume din literatura science fiction şi un fizician preocupat mereu de următorul pas al omeniriii. În anii '60, el a încercat să schiţeze câteva dintre lucrurile pe care le vom avea la anul. Cu unele a reuşit, altele sunt însă la mulţi ani distanţă.

„The New York Times“ a primit în paginile sale, în 1964, un articol semnat de Isaac Asimov, scrie Gizmodo. El a vrut să scrie acolo cum va fi lumea peste 50 de ani, 50 de ani care vor fi adus şi decesul său. 

A indicat spre un viitor populat cu roboţi, dar deloc prea eficienţi, maşini autonome şi pereţi care luminează. Astea sunt părţile bune, dar el a afirmat că vor fi şi oraşe sub apă, iar Luna va găzdui deja colonii. Acestea încă nu s-au întâmplat.

Oraşele sub apă au fost o idee de multe ori speculată. În definitiv, ar fi un trai similar celui din spaţiu. 

„Populaţia în creştere va acapara zonele deşertice şi polare. În mod surprinzător, în 2014 vom vedea începutul colonizării fundului oceanelor. Locuinţele de sub apă vor avea atracţiile lor pentru cei care apreciază sporturile nautice şi vor încuraja fără îndoială exploatarea mai eficientă a resurselor oceanelor, atât cele pentru hrană, cât şi cele minerale“, scrie Asimov pentru „The New York Times“. Nu prea s-a întâmplat asta.

„Până în 2014, panourile electroluminescente vor fi tot mai folosite. Tavanele şi pereţii vor emite o lumină slabă şi într-o varietate de culori care se vor schimba la o atingere de buton“, nota Asimov. Nu, încă avem becuri, deşi se presupune că sunt tot mai eficiente. Din fericire, ecranele au avansat destul de bine, avem acum tehnologia AMOLED.

Asimov mai visa şi la explorarea spaţiului. Mare parte din acţiunea pe care a prezentat-o în cărţile sale se desfăşoară în spaţiu, astfel că el a considerat că Luna va fi noul avanpost al omenirii. Fizicianul credea că General Motors, marele constructor american de maşini, va realiza echipamentul pentru călătorii. Încă nu s-a întâmplat asta, iar SpaceX pare o companie mai plauzibilă să transporte, cândva în viitor, oameni în colonii lunare sau marţiene.

„Lumea din 2014 va avea mai puţine slujbe de rutină pentru oameni care nu pot fi realizate de maşinării. Omenirea va avea astfel o cursă a înarmării cu maşinării bune“, a mai spus Asimov. Într-adevăr, liniile de producţie din prezent sunt, în mare parte, autonome, dar oamenii încă sunt necesare. Fie că e vorba de supervizori, fie că e vorba de oameni care asamblează echipamente, maşinăriile încă n-au luat toate slujbele plictisitoare.

„Se va depune mult efort în crearea de vehicule cu «creiere-robot», vehicule care să se deplaseze între anumite puncte şi fără să aibă probleme din cauza reflexelor lente pe care le au oamenii. Bănuiesc că cele mai mari atracţii la târgurile de tehnologie din 2014 vor fi călătorii cu mici maşini robotizate care vor naviga printre oameni la aproape un metru deasupra solului“, preconiza Asimov. Google se chinuie să-şi lase maşina autonomă pe şosele, cu siguranţă acesta este trendul, dar încă nu am ajuns în stadiul descris de Asimov.

Alături de maşini, şi bucătăriile ar fi trebuit să fie automatizate până acum. „Micul dejun va fi „comandat“ cu o seară înainte pentru a fi gata la o anumită oră în dimineaţa respectivă din mâncare semipreparată care va fi păstrată în frigider până când va fi gata pentru procesare“, mai descria Asimov. Peste 10 sau 20 de ani vom avea ceea ce Asimov intuia, poate chiar mâncare printată 3D, dar dacă el se gândea la servicii de livrare mâncare, avem chiar de câţiva ani asta.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco