Cum ar putea arăta oraşele în 2050: Google Glass va face gadgeturile mai utile şi dronele se vor ocupa de transporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul de peste câţiva ani se va schimba odată cu dezvoltarea tehnologiei. FOTO BBC

Viitorul este mereu de interes pentru omenire, mai ales dacă unele previziuni se şi adeveresc. Dat fiind actualul ritm al dezvoltării tehnologiei, în câteva zeci de ani vom avea drone care să execute mare parte din transporturi, taxiuri autonome şi gadgeturi care ne solicită mai puţin atenţia.

BBC face un exerciţiu de imaginaţie, ia tot ceea ce avem în prezent, funcţional sau doar concept, şi produce „Oraşul în 2050“. Multe dintre actualele tehnologii nu au fost nicidecum prezise bine de către oamenii de ştiinţă sau de către futurologii anilor '40-'50, dar nu strică niciodată să încerci.

Spre exemplu, dronele ar putea asigura mare parte din transporturi peste 40 de ani, fără să mai fie nevoie de aglomerarea şoselelor. De asemenea, dacă ar fi ghidate de la un singur centru, atunci ar livra lucruri mult mai repede şi nici nu s-ar produce accidente (prea des). În aceeaşi idee, o viteză mai mare va avea şi Internetul, asta pe fondul creşterii cantităţii de date schimbate între utilizatori, dar şi pentru că se vor dezvolta tot felul de servicii.

Google Glass este în sine revoluţionar, un gadget pe care îl ai mereu în faţa ochilor, la propriu, dar menit să-ţi îmbunătăţească legăturile cu alţi oameni. De asemenea, senzorii vor începe să fie tot mai folosiţi pentru a-i ajuta pe oameni fie că e vorba de ghidarea unei maşini autonome, fie că e vorba de a controla de la distanţă casa, tu fiind în vacanţă sau la muncă.

O mare schimbare este posibil s-o producă imprimarea 3D. Astfel, nu va mai trebui să mergi până la magazin să cumperi ceva, ci doar cumperi designul pe care ţi-l faci acasă. Comanzi mâncare, dar de fapt comanzi schiţe pe care ţi le vei face. „De casă“ va căpăta un cu totul alt sens. În plus, se vor schimba şi spaţiile publice, vor fi mai deschise, vor îmbina mai bine relaxarea cu munca. Să fie totul vis? Deocamdată aşa pare, BBC are un infografic dinamic în care prezintă acest viitor. În 2050 vom vedea dacă e real.

Haideţi să discutăm. „Tech Adevărul“ este şi pe Facebook

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!