Cum ai putea salva planeta după ce mori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toţii ştim că planeta noastră nu o duce prea bine din cauza poluării şi a încălzirii globale. Dacă nu ai de gând să-ţi reduci amprenta de dioxid de carbon în timpul vieţii, ce ar fi să ajuţi mediul înconjurător după ce mori?

După ce trecem în nefiinţă, corpurile noastre continuă să polueze. Dacă sunt îngropate, ocupă spaţiu pentru mult timp, lucru care poate duce la defrişări. Dacă sunt incinerate, emană gaze nocive în atmosferă. Care ar fi alternativa? Îngheţarea.

Potrivit „Wired“, o companie suedeză militează pentru folosirea unui nou tip de înmormântare, numit „promession“. Ce presupune acesta?

Cadavrele sunt scufundate în azot lichid după care sunt puse pe o suprafaţă specială care vibrează la o anumită frecvenţă. Vibraţia provoacă spargerea corpului în bucăţi mici, care sunt apoi deshidratate.

Rezultatul este plasat într-o cutie specială biodegradabilă şi îngropat aproape de suprafaţă. Rămăşiţele se transformă în îngrăşământ în numai câteva luni, iar familiile vor putea planta un copăcel deasupra celor dragi.

Compania din spatele „promessa“ a reuşit să strângă o finanţare de 3,2 milioane de dolari în ultimii 12 ani şi experimentele efectuate până acum au fost de succes.

„Cobaii“ au fost, de fapt, porci, deoarece testarea acestei tehnici pe cadavre umane este ilegală.

Tehnica a stârnit interesul unor companii şi asociaţii din peste 60 de ţări, iar startupul a primit titlul de cea mai promiţătoare companie de inovaţii din Suedia.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani