Creatura din Marea Neagră care întinerește atunci când este stresată

Majoritatea creaturilor îmbătrânesc într-o singură direcție. Dar nu și în cazul nucului de mare, o meduză pieptene de mărimea unui mango, originară din estul Oceanului Atlantic.

Atunci când lucrurile se înrăutățesc, nevertebratul translucid întinerește, regresând la starea de larvă tentaculară. Atunci când condițiile se îmbunătățesc, se maturizează înapoi într-un adult, au raportat cercetătorii într-un preprint publicat pe bioRxiv săptămâna trecută, potrivit science.org.

Această capacitate uimitoare ar putea explica modul în care Mnemiopsis leidyi, o meduza pieptene, a supraviețuit excursiilor oceanice prizonieră în balastul navelor timp de săptămâni întregi, cu puțină hrană, pentru a deveni o pacoste invazivă, mai întâi în Marea Neagră și apoi în porțiuni din Europa și Asia.

Iar acest invadator ar putea ajuta academicienii să înțeleagă mai bine îmbătrânirea.

„Studiul este o dovadă a cât de multe putem învăța încă de la nevertebrate”, spune Maria Miglietta, biolog marin la Universitatea Texas A&M. Ea studiază așa-numita meduză nemuritoare Turritopsis dohrnii, care a fost prima - și mult timp considerată singura specie descoperită care îmbătrânește în sens invers.

În urmă cu șase ani, biologul marin Joan Soto-Angel și biologul evoluționist Pawel Burkhardt se luptau să mențină exemplarele de M. leidyi înfloritoare în laboratorul lor de la Universitatea din Bergen. „Când [meduzele pieptene] au o zi proastă, practic se dezintegrează”, își amintește Soto-Angel.

În cele din urmă, cercetătorii au descoperit configurațiile de adăpostire și intervalele de temperatură ideale pentru menținerea animalelor. După ce au finalizat cu succes investigațiile preliminare privind sistemul neurologic al speciei, cercetătorii au început să pună la încercare animalul, refuzându-i hrana sau amputându-i lobii de țesut gelatinos care înconjoară gura și alcătuiesc o mare parte a corpului său adult lung de 2 centimetri.

Creaturile rănite sau înfometate nu au pierit; în schimb, s-au micșorat până au ajuns de dimensiunea unei picături mici de câțiva milimetri. Câteva dintre ele au reînviat atunci când cei doi au început să le hrănească din nou. Treisprezece din cele șaizeci și cinci de specii examinate au dezvoltat două tentacule, un atribut împărtășit de stadiile larvare ale animalelor. Potrivit lui Soto-Angel și Burkhardt, animalele reînviate vânau cu ajutorul apendicelor planctonul microscopic care plutea în derivă.

Autorii remarcă faptul că este posibil - deși acest lucru trebuie testat - ca animalul în stadiul larvar să aibă un avantaj atunci când vine vorba de obținerea resurselor alimentare, ceea ce ar putea explica succesul său ca specie invazivă. În cele din urmă, meduzele pieptene și-au recăpătat lobii și chiar au început să se reproducă dacă li se dădea suficientă hrană.

Deși atât meduzele nemuritoare, cât și aceste meduze pieptene au capacitatea de a întineri din nou, animalele procedează în moduri diferite. Meduzele au etape de viață distincte: o meduză în formă de clopot care plutește liber și care se reproduce sexual și un „polip” staționar care seamănă cu o anemonă de mare și care poate genera mai mulți polipi. Pe măsură ce îmbătrânește invers, celulele sale își pierd identitatea și fuzionează într-un „chist” care se rediferențiază într-un polip. „Nu este exact același exemplar care se transformă înapoi în stadiul anterior”, spune Soto-Angel.