Controversele existenţei lui Iisus. Înainte de Paşte, specialiştii contestă povestea din Biblie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un geolog israelian susţine că are dovezi care confirmă existenţa unui sicriu care ar aparţine lui Iisus şi fiului său. Mormântul ar fi în Ierusalim.

După teste extensive, doctorul Arye Shimron susţine că are dovezi că osuarul ar aparţine fratelui lui Iisus, iar mormântul ar fi cel al familiei. Cercetarea ar putea sugera că Iisus a fost căsătorit, a avut un copil şi chiar fraţi. De asemenea, ar fi o dovadă că învierea lui Iisus nu ar fi avut loc.

Potrivit lui Shimron, "fiul Domnului" ar fi fost îngropat alături de nouă oameni, inclusiv Iuda, fiul lui Iisus şi nevasta sa, numită Maria. Mormântul a fost descoperit în 1980 şi datează din timpul lui Iisus.

În interiorul osuarelor au fost descoperite oase care ar avea inscripţia "Iisus, fiul lui Iosif". Alte nume din acel mormânt includ Maria, Iosif, Yose, Matei şi Iuda, fiul lui Iisus.

Potrivit statisticienilor de la Universitatea din Toronto, Iosif, Maria şi Iisus erau nume comune în perioada aceea. Practic, 8% din populaţie avea acel nume. Cu toate acestea, şansele statistice ca o familie să conţină toate aceste nume sunt foarte mici, aşadar ar putea fi vorba chiar de familia lui Iisus.

Mormântul despre care e vorba aparţine lui Oded Golan, care a fost acuzat că a inscripţionat el oasele, imediat după descoperirea arheologică. Cu toate acestea, experţii l-au declarat nevinovat.

IIsus nu ar fi existat niciodată

David Fitzgerald, un scriitor ateu susţine că a găsit dovezi care demonstrează că Iisus nu a existat. Fitgerald susţine că nu există menţiuni contemporane ale lui Iisus, dar există alte personaje în acea epocă, pe care i-am putea descrie drept lideri ale unor secte.

Într-o nouă carte pe care o va scrie anul acesta, Fitzgerald spune că Iisus a fost o combinaţie de ritualuri pagâne şi poveşti din acele timpuri. "E un paradox. Iisus pare să fi făcut aceste lucruri senzaţionale şi nimeni nu a auzit de el în 100 de ani", a spus Fitzgerald. "Sau nu le-a făcut deloc. Prima Evanghelie pare o alegorie literală care a fost scrisă la câteva decenii după evenimentele povestite. Creştinătatea a pornit ca o religie misterioasă şi a folosit o parte din zeii din vechime şi tradiţiile locale pentru a evolua", a mai spus autorul.

Fitzgerald spune că religia creştină a preluat povestirile din alte religii şi le-a incorporat în povestea lui Iisus. Cu toate că este ateu, pe Fitzgerald îl interesează începutul religiilor, iar el crede că nu a existat Iisus, care să fi făcut acele minuni menţionate în Biblie, ci mai multe persoane, care au fost contopite într-o singură carte.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată