Video Colorantul alimentar care te transformă în „omul invizibil”. Descoperirea revoluționară a cercetătorilor americani

0
Publicat:

Cercetătorii de la Universitatea Stanford, din SUA, au descoperit recent că un colorant alimentar obișnuit poate face pielea și mușchii temporar transparenți, deschizând noi perspective pentru vizualizarea internă a corpului uman.

Cercetătorii au descoperit o metodă prin care să facă pielea transparentă - Foto Arhivă

Oamenii de știință de la Universitatea Stanford au observat că un colorant alimentar comun poate transforma temporar pielea, mușchii și țesuturile conjunctive ale animalelor vii în materiale semi-transparente, potrivit The Guardian.

Într-un experiment inovator, echipa a aplicat tartrazina, un colorant galben folosit în produse precum Doritos și SunnyD, pe burta unui șoarece și a reușit să facă organele interne vizibile prin pielea abdominală. Aplicarea colorantului pe scalpul șoarecelui a permis cercetătorilor să vizualizeze vasele de sânge din creierul animalului.

Cercetătorii  au constatat că pielea tratată cu colorant își recăpăta culoarea normală după spălare. Ei cred că metoda ar putea avea aplicații clinice valoroase, inclusiv pentru localizarea rănilor, găsirea venelor pentru extragerea sângelui, monitorizarea tulburărilor digestive și detectarea tumorilor.

În loc să se bazeze pe biopsii invazive, medicii ar putea fi capabili să diagnosticheze tumori adânc înrădăcinate prin simpla examinare a țesutului unei persoane, fără a fi nevoie de îndepărtarea chirurgicală invazivă. Această tehnică ar putea face prelevările de sânge mai puțin dureroase, ajutându-i pe medici localizeze cu ușurință venele de sub piele.”, a declarat Dr. Guosong Hong, cercetător principal în cadrul proiectului.

Experimentul „Omul invizibil”

Metoda amintește de romanul „Omul invizibil” de H.G. Wells, unde secretul invizibilității constă în alinierea indicelui de refracție al unui obiect cu cel al aerului. Lumina se dispersa în țesuturi din cauza diferitelor indicii de refracție, similar cu modul în care un creion pare îndoit într-un pahar cu apă.

Dr. Zihao Ou și echipa de la Stanford au descoperit că anumiți coloranți pot face lumina să pătrundă mai ușor prin piele și țesuturi, modificând indicele de refracție al acestora. În experimentele descrise în Science, un piept de pui a devenit transparent la lumina roșie după ce a fost scufundat în tartrazină, un colorant galben din produsele alimentare. Colorantul a redus împrăștierea luminii, permițând o penetrare mai profundă.

Este vorba de colorantul alimentar galben utilizat în chipsurile Doritos, băutura SunnyD și alte produse din SUA. 

Echipa a aplicat apoi colorantul galben pe burta unui șoarece, făcând pielea abdominală transparentă și dezvăluind intestinele și organele rozătoarei. Într-un alt experiment, ei au aplicat colorant pe capul ras al unui șoarece și, cu ajutorul unei tehnici numite imagistică cu contrast de speckle laser, au văzut vasele de sânge din creierul animalului.

Cea mai surprinzătoare parte a acestui studiu este că, de obicei, ne așteptăm ca moleculele de colorant să facă lucrurile mai puțin transparente. De exemplu, dacă amestecați cerneală albastră de pix în apă, cu cât adăugați mai multă cerneală, cu atât mai puțină lumină poate trece prin apă. În experimentul nostru, atunci când dizolvăm tartrazina într-un material opac precum mușchii sau pielea, care în mod normal împrăștie lumina, cu cât adăugăm mai multă tartrazină, cu atât materialul devine mai clar. Dar numai în partea roșie a spectrului de lumină. Acest lucru contravine așteptărilor noastre obișnuite cu coloranții.” a explicat Dr. Guosong Hong, cercetător principal.

Cercetătorii notează că procesul este „reversibil și repetabil,” pielea recăpătându-și culoarea normală după spălare. Deocamdată, transparența este restricționată de adâncimea de penetrare a colorantului, dar Dr. Hong sugerează că injecțiile sau plasturii cu microace ar putea permite colorantului să pătrundă mai adânc.

Deși metoda nu a fost testată încă pe oameni, cercetătorii speră ca procedura să permită studii detaliate ale organelor și bolilor fără a necesita intervenții chirurgicale majore.

Potrivit lui Christopher Rowlands și Jon Gorecki de la Imperial College din Londra, această tehnică, combinată cu imagistica modernă, ar putea oferi vizualizarea unui întreg creier de șoarece sau identificarea tumorilor sub țesuturi groase de câțiva centimetri. Ei afirmă că va exista „un interes extrem de larg” pentru această procedură.

HG Wells, care a studiat biologia sub TH Huxley, ar fi aprobat cu siguranță această procedură” concluzionează aceștia.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort