Cercetătorii de la Oxford descoperă că mare parte din ADN e inutil, dar este o veste bună pentru tratarea bolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar într-o mică proporţie ne folosim ADN-ul.

Ştii, probabil, că omul e diferenţiat de maimuţe doar în câteva procente, în rest informatia genetică este similară. Acum, cercetătorii au reuşit să afle câte procente din ADN-ul nostru, fundamentul genetic, ne este cu adevărat util. Şi este surprinzător de mic procentul.

Un studiu derulat de cercetători de la Universitatea Oxford a arătat că am putea „arunca“ mare parte din informaţia genetică pe care o avem şi tot să putem continua fără probleme. Mai precis, puţin peste 8% din ADN ne e util în prezent, restul fiind un bagaj pe care l-am păstrat de-a lungul evoluţiei noastre, scrie The Telegraph. Deocamdată, cercetătorii n-au o explicaţie de ce atâtea milenii nu am „scăpat“ de surplus.

Niciun studiu de până acum nu a arătat că omul ar folosi 100% din ADN-ul său, dar altele mai vechi şi mai optimiste indicau că am folosi circa 80%. Cu ce ne e utilă această informaţie? Ei bine, dacă cercetătorii nu mai trebuie să analizeze întreg fondul genetic, ci doar 10% din acesta, atunci se pot identifica mai uşor bolile, cauzele şi tratarea acestora. „Ar trebui doar să analizeze a zecea partea din genom şi asta ar putea grăbi descoperirea la timp a schimbărilor genetice“, a spus profesorul Chris Ponting de la Universitatea Oxford.

Dacă ADN-ul ar fi, în mare parte, funcţional atunci ar trebui să ne concentrăm atenţia pe fiecare mutaţie. Însă, conform ultimului studiu, cu doar 8% din el fiind funcţional, putem găsi mai repede mutaţiile «vinovate» de diverse probleme. Dacă ar fi posibil, în actuala situaţie ai putea înlătura 90% din ADN şi nu s-ar întâmpla nimic“, a mai spus Ponting. În altă ordine de idei, doar 1% din ADN conţine toată informaţia necesară prin care proteinele derulează procese esenţiale în organism.

Celelalte 7 procente, cred cercetătorii, sunt responsabile de activarea genelor care „scriu“ informaţia în proteine. Asta se face în funcţie de diverşi factori, de zona corpului şi de perioada de timp. Doctorul Chris Rands de la Universitatea Oxford a spus că proteinele sunt aceleaşi de când ne naştem până murim, dar mare parte din ADN-ul funcţional stabileşte când acţionează într-un anumit fel.

[<a href="//storify.com/razvanbaltaretu/descoper-mai-multe-subiecte-din-tiin-2" target="_blank">View the story "Descoperă mai multe subiecte din ştiinţă" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet