Australia începe să folosească un microscop cu IA pentru a analiza probe de sânge

0
Publicat:

Sistemul realizează imagini de înaltă rezoluție și ajută la identificarea modificărilor care sunt invizibile pentru vederea normală, examinând astfel până la 35.000 de probe de sânge pe zi.

Foto: Universitatea din Queensland, Australia

Un scanner microscopic cu un sistem analitic bazat pe inteligență artificială (IA) a fost creat în Australia. Acesta poate procesa 35.000 de probe de sânge pe zi, a precizat vineri Universitatea din Queensland prin intermediul unui comunicat postat pe website-ul instituției.

În ultimul deceniu, am lucrat pentru a crea un sistem care să poată face fotografii ale patologiei din probe, să le analizeze și să facă un diagnostic”, a spus Brian Lovell, profesor la universitate.

În timpul testării de laborator, tuburile cu mostre de sânge ale pacientului se mișcă foarte repede, deplasându-se de-a lungul unei benzi transportoare special concepute, ceea ce accelerează semnificativ procesul de analiză. „Laboratorul poate procesa 35.000 de probe de sânge pe zi, <...> comparând fiecare probă cu alte 1.000”, a spus directorul laboratorului de patologie Michael Harrison.

Potrivit acestuia, inteligența artificială este capabilă să găsească și să identifice chiar și modificări microscopice ale probelor de sânge, trimițând automat rezultatul medicului prin e-mail. „Acest lucru le permite medicilor să confirme un diagnostic uitându-se la ecranul unui computer, mai degrabă decât să privească printr-un microscop”, a spus el.

"Inteligența artificială intră în funcțiune imediat dupa primirea imaginii [obținută cu un microscop electronic] și caută patologii, concentrându-se pe indicatorii de diagnostic. De asemenea, în timp ce procesarea este în curs, IA se asigura că imaginile care vor fi trimise medicului sunt perfect curate", a spus Lovell. El a adăugat că în acest fel oamenii de știință au reușit să „transfere cercetările microscopice în secolul XXI”.

Cu toate acestea, oamenii de știință notează că IA într-un laborator medical nu va putea înlocui o persoană. "Am creat un sistem incredibil de complex, primul din lume, dar <...> nu este încă nimic altceva decât un program de calculator realizat de un expert și care are nevoie de control de către experți. Vor fi în continuare mulți oameni în laboratoare, dar vom face mult mai ușoară munca pentru o singură persoană", a conchis Harrison.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat