A rănit 1.500 de oameni, a speriat o ţară, iar unda sa de şoc a călătorit de două ori în jurul planetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meteorul s-a dezintegrat deasupra oraşului Celiabinsk FOTO Reuters

Unda de şoc cauzată de explozia unui meteor deasupra Rusiei  în februarie anul acesta a înconjurat de două ori Pământul.

Obiectul spaţial de 10.000 de tone, care avea un diametru de 16 metri, a făcut o gaură într-un lac îngheţat de lângă oraşul Celiabinsk, deasupra căruia a explodat. Unda de şoc a rănit mai mult de 1.500 de persoane, cele mai multe din cauza geamurilor care s-au spart.

De asemenea, unda de şoc a fost înregistrată la mai mult de 20 de staţii de monitorizare din jurul lumii, după cum au declarat specialiştii astăzi. Staţiile fac parte din sistemul Internaţional de Monitorizare, operat de Organizaţia Tratatului de Interzicere a Testelor Nucleare. Aceste staţii au fost create pentru monitorizarea testelor nucleare şi analizează frecvenţele joase, infrasunetele.

A fost pentru prima dată în istorie când mai multe staţii au înregistrat o astfel de undă care s-a propagat în jurul Planetei de două ori. "A fost cea mai puternică undă înregistrată vreodată", au declarat cei de la Organizaţie.

Din februarie, specialiştii au găsit 50 de fragmente de meteor. De asemenea, localnicii au pornit în căutare fragmentelor pentru a le vinde pe piaţa neagră.
 

Citeşte mai mult despre meteoritul care a explodat deasupra Rusiei în februarie

VIDEO Surse militare ruseşti: meteoritul a fost interceptat de o rachetă şi bombardat la 20 de kilometri altitudine

La scurt timp după explozia meteoritului de deasupra Rusiei de astăzi, oficialii militari ai statului au indicat faptul că obiectul spaţial ar fi fost bombardat de fapt cu o rachetă, nu ar fi explodat de la sine putere.

VIDEO A fost descoperit cel mai mare fragment din meteoritul care a explodat deasupra localităţii Celiabinsk

Echipele de intervenţie şi căutare trimise pe teren după explozia meteoritului de deasupra oraşului rusesc Celiabinsk, de acum mai bine de o săptămână, au descoperit cel mai mare fragment de până acum.

VIDEO Astronomii au stabilit de unde a venit meteoritul de la Celiabinsk

Astronomii au studiat originea meteoritului care a explodat deasupra localităţii Celibinsk din Rusia acum mai bine de o săptămână şi i-au identificat orbita acestuia.

FOTO VIDEO 1.200 de răniţi din cauza exploziei masive a meteoritului de la Celiabinsk, doi oameni în stare gravă

Meteoritul care a explodat vineri deasupra Rusiei a provocat peste 1.000 de răniţi, potrivit ultimelor date publicate de către agenţia rusă Ria Novosti.

Ce să fie? Nu-i nimic. A trecut asteroidul

Asteroidul DA 14 a trecut ieri seară, 15 februarie, pe lângă Terra, la cea mai mică distanţă calculată de când aceste corpuri cereşti sunt studiate de către specialişti. Cu toate acestea, nu a existat niciun incident şi, aşa cum anticipa NASA, asteroidul nu a lovit niciun satelit de comunicaţii.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta