Scurtă istorie a mafiei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţiile mafiote italiene tradiţionale au apărut în comunităţile săteşti sau pastorale, iar primele lor manifestări sunt legate de viaţa rurală. Cu trăsături definitorii precum structura bine conturată, caracterul ermetic asigurat prin “legea tăcerii”, delimitarea sferelor de influenţă şi a zonelor operaţionale, dinamismul, flexibilitatea şi adaptabilitatea la noile condiţii dar in special interconexiunea cu puterea

COSA NOSTRA, cu arie de acţiune în Sicilia, funcţionează ca un holding multinaţional care beneficiază de o lungă experienţă şi legături strânse cu ramura nord-americană; CAMORRA, cu arie operaţională în zona oraşului Neapole, din regiunea Campagna, este de orientare naţionalistă, rudimentară şi compactă ca organizare; N’DRAGHETA, activă în zona de sud a regiunii Calabria,  mai individualistă şi se manifestă cu turbulenţă excesivă si CORONA SACRA UNITA, cea mai nouă, cu arie de acţiune în sudul regiunii Puglia, mică din punct de vedere al ariei de acţiune pe plan naţional, se manifestă la fel de activ şi violent.

 De la furtul de vite la traficul de droguri

Cosa Nostra şi-a făcut apariţia la începutul secolului al XVIII-lea, originea fiind strâns legată de cea a latifundiarilor care au dominat structura productivă a Siciliei până la începutul secolului al XIX-lea. “Nelegitimii” erau formaţi din administratori de firme, paznici, agenţi fiscali, vătafi cu atribuţii de control a gestiunii, proprietăţii şi producţiei de intermediere. “Dezmoşteniţii soartei” erau persoane fără nici un fel de proprietăţi, care trăiau în mediul sătesc, din rândul cărora s-au format primele bande criminale care se ocupau, în principal, cu furtul de vite. COSA NOSTRA s-a născut în momentul în care agenţii fiscali s-au alăturat bandelor criminale din rândul “dezmoşteniţilor soartei” formând primele asociaţii. Primul document în care se face referire la o grupare de tip mafiot în Sicilia datează din 1837 şi reprezintă o semnalare a prefectului general de pe lângă Înalta Curte Criminală din Traponi, Pietra Cala Ulla, către superiorii săi din Napoli.

COSA NOSTRA numără circa 5.000 de membri, ceea ce reprezintă un “om de onoare” la 1.000 de locuitori sicilieni. Unitatea de bază a organizaţiei este “Familia”, care include mai multe grupe formate din “oameni de onoare” şi “soldaţi”. “Capodecina”, şef al unui grup de zece mafioţi, Şeful Mafiei, secondat de un ajutor al şefului, precum şi unul sau mai mulţi consilieri. Deasupra familiilor se află “comisia” sau “cupola”, condusă de un şef care reprezintă puterea absolută a mafiei într-o anumită regiune sau provincie.

Pentru a intra in randurile mafiei este desfasurat un adevarat ritual de initiere. Un candidat trebuie să demonstreze în prealabil reale calităţi, după care este prezentat “oamenilor de onoare” în scopul testării şi stabilirii momentului oportun pentru aderare. În continuare, are loc o ceremonie de iniţiere, cu depunerea jurământului de legământ, după care urmează acceptarea deplină şi asimilarea noului membru de către familie.

Una principalele activităţisunt comerţul clandestin cu stupefiante si spalarea banilor . Acest clan a stabilit inca de la inceputul anilor 1950 linii de trafic între sudul Franţei (morfina era transformată în heroină în Marsilia) şi Statele Unite ale Americii. 1970 - Mafia nord-americană a început să se reorienteze către sud-estul asiatic, mafioţii italieni au început să importe heroină turcească pentru piaţa internă şi să practice contrabanda cu cocaină sud-americană.

Pentru acest clan , si nu  numai, controlul în teritoriu este esenţial . Deviza organizaţiei este aceea că “o mafie fără teritoriu este ca un rege fără regat”.

Citeşte aici care e istoria celorlalte clanuri mafiote italiene, dar şi ce legături au avut cu organizaţiile criminale neitaliene


Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!