Samsung, prima victorie în războiul patentelor cu Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzarea tabletei Galaxy Tab 10.1 este încă oprită pe unele pieţe din Europa

Producătorul sud-coreean a câştigat dreptul de a-şi vinde tabletele în Australia. Apple rămâne însă liderul incontestabil al pieţei.

Samsung a reuşit să obţină o victorie unică pe piaţa tabletelor, în bătălia patentelor cu Apple. Compania sud-coreeană va putea vinde tableta Samsung Galaxy Tab 10.1 pe piaţa australiană, după ce fusese interzisă în octombrie. Curtea Federală Australiană a decis în unanimitate că Samsung va putea să îşi comercializeze produsul începând de vineri, dar analiştii spun că acest lucru nu va influenţa prea mult vânzările sau împărţirea pieţei între producători, anunţă Reuters.

Deşi Apple nu a comentat această decizie, faptul că va fi pusă în practică abia de mâine poate să dea timp firmei californiene să formuleze un apel. În plus, rezultatul nu afectează şi concluziile tribunalelor din celelalte 10 ţări unde Apple şi Samsung sunt într-un război permanent începând din aprilie.

Tableta Amazon, avantajată

Firma fondată de Steve Jobs încă deţine 73,4% din piaţa tabletelor, conform ultimelor date oferite de firma de analiză Gartner. Tabletele cu Android, între care se regăsesc Samsung, Asus, Motorola şi alţi producători au atins abia 17,3%. Astfel, în momentul de faţă, cea mai mare ameninţare asupra Apple rămân nou-veniţii de la Amazon, care au raportat cele mai mari vânzări de tablete din Statele Unite cu ocazia „Black Friday", vinerea reducerilor semnificative.

Un analist sud-coreean, Song Myung-sub, a declarat că „este greu de crezut că decizia va avea un impact pozitiv major asupra vânzărilor de tablete Samsung sau asupra deciziilor din celelalte ţări. Acolo, vânzările Samsung nu vor porni prea devreme". Acest lucru este confirmat şi de problemele de pe piaţa germană şi cea olandeză. Acolo, Samsung nu a putut să-şi vândă tableta Galaxy 10.1, fiind nevoită să-i schimbe designul şi să lanseze modelul 10.1N. Apple nu s-a lăsat însă convinsă şi a pornit un nou proces preliminar pentru interzicerea comercializării acestei variante.

Şapte luni de procese

Bătălia nu este una îndreptată doar spre componentele tehnice, ci mai ales spre platforma Android. Steve Jobs chiar a declarat în biografia sa că Android este un produs furat şi că va cheltui şi ultimii săi bani pentru a-i distruge.

Procesul dintre cei doi giganţi IT se prelungeşte din primele luni ale lui 2011, Apple dorind blocarea vânzărilor tabletelor şi telefoanelor inteligente Samsung, deoarece ar folosi o tehnologie furată de la ei. Samsung nu şi-a putut vinde tabletele în Germania şi Olanda, în timp ce Apple a fost dată în judecată de către sud-coreeni în Franţa şi Italia, chiar după lansarea telefonului iPhone 4S.

În Australia s-a dat una dintre cele mai mari bătălii. Luna trecută, Samsung a dat în judecată Apple, pentru a bloca noul telefon al americanilor. Cu toate acestea, procesul nu se va desfăşura mai devreme de luna martie a anului viitor. Acum o săptămână, Agenţia Antitrust a Uniunii Europene a început să investigheze războiul dintre cei doi  producători. Comisarul european Joaquin Almunia a declarat că acest lucru era necesar, deoarece „trebuie să ne dăm seama dacă aceste procese pot fi folosite ca un mijloc de a dezechilibra competiţia în mod imoral".

73,4%
este cota de piaţă deţinută de Apple cu tabletele sale, continuând dominaţia începută anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”