Articol publicitar

Romprest premiază câştigătorii campaniei de educaţie ecologică Atitudinea R, peste 2 tone deşeuri reciclabile HCP colectate selectiv

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romprest, în parteneriat cu Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Primăria Municipiului Bucureşti, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti organizează gala de premiere a caştigătorilor campaniei de educaţie ecologică ATITUDINEA R, la ArCub.

ATITUDINEA R a promovat, în premieră, pre-colectarea selectivă printr-un proiect dinamic şi educativ, prin punerea în scenă a unei piese de teatru pe teme eco în care conceptul de protejare a mediului înconjurător este abordat original şi, pe de altă parte, lansarea competiţiei între şcolile participante.

Proiectul pilot ATITUDINEA R a fost implementat în 8 şcoli din Sectroul 1, în perioada martie – iunie 2013 şi peste 2.000 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a au participat activ la aceste  acţiuni, perioadă în care Romprest a colectat de la şcolile implicate,  peste  2 tone deşeuri reciclabile (HCP).

Secretarul de stat, Elena Dumitru a subliniat necesitatea introducerii educaţiei ecologice încă din primii ani de şcoală. “Educaţia este cea mai durabilă investiţie într-o societate. Iar educaţia ecologică e cea mai durabilă investiţie în sănătatea şi echilibrul ecologic al unei societăţi.

Ştiu că poate părea mult mai important să construim infrastructura de colectare a deşeurilor şi de reciclare, la nivelul fiecărei localităţi din România, decât a-i învăţa pe copii cum să recicleze. Însă realitatea este că ambele procese sunt la fel de importante. Educaţia modelează cetăţenii de mâine, iar deprinderile lor se creează cel mai uşor acum, la vârsta când ei absorb foarte multă informaţie.

 

Proiectul pilot Atitudinea R a înregistrat un real succes în rândul copiilor şi al cadrelor didactice din şcolile implicate, la nivelul Sectorului 1, în desfăşurarea acestuia şi ne bucurăm că azi ii premiem pe câştigători, alături de partenerii noştri instituţionali. Feedback-ul pozitiv recepţionat din şcoli, spiritul eco-civic de care au dat dovadă elevii  şi originalitatea proiectelor propuse au demonstrat încă o dată ca orice iniţiativă eco este însoţită de responsabilitatea socială pe care cu toţii o avem pentru protejarea mediului. Pentru 2014, avem în perspectivă dezvoltarea şi extinderea proiectului pilot Atitudinea R şi la nivel naţional”, a declarat Elena Barabancea – Director Executiv.

 

Şcolile participante, înscrie la cele trei concursuri din cadrul campaniei: „Crează-ţi propria piesă de teatru din deşeuri reciclabile”/ „Fashion”, „Şcoala eco” şi „Eco Paparazzo”, şi-au desemnat câştigătorii, jurizaţi de Romprest conform Regulamentului Campaniei, afişat pe site-ul Romprest: www.romprest.ro, şi premiaţi astfel:

Ø      Categoria „Eco Paparazzo”:

Locul I – Radu Vlad & Marco Bulfon – Şcoala Nr. 175 Sf. Nicolae;

Locul II – Alexandro Marrociuuin – Liceul Bilingv Miguel de Cervantes;

Locul III –Radu Chirţan – Şcola Nr. 1, Sfinţii Voievozi.

 

Ø     Categoria „Crează-ţi propria piesă de teatru din deşeuri reciclabile”/”Fashion”:

Locul I  - Clasa a III-a A - Şcoala Nr.1,  Sfinţii Voievozi (Andra Anghel, Mihaela Stan, Cătălin Botezatu, Loredana Năstase);

Locul II – Clasa a III-a C – Şcoala Nr. 179 (Ana Gabriela Crăciun, Maria Bianca Barbu, Eva Maria Cristea);

Locul III – Clasa a III-a D – Şcoala Nr. 179 (Carla Sotropa, Alexandra Popa, Daria Săndescu)

 

Ø     Categoria „Scoala Eco”:

Locul I – „Şcoala Gimnazială Nr. 179”;

Locul II –„ Liceul Bilingv Miguel de Cervantes”;

Locul III – „Şcoala Gimnazială Nr. 186 – Elena Văcărescu”.

 

 

În cadrul festivităţii de premiere a galei  ATITUDINEA R, Romprest a avut alături de partenerii tradiţionali ai proiectului şi World Park, ce a oferit card-uri de acces gratuit premianţilor, pentru o zi în parcul de distracţii Terra Park şi ArCub, ce a pus la dispoziţie sala principală în vederea  organizării evenimentului.

 

 

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă