Primul loc: românii se uită cel mai mult la televizor dintre europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La nivel internaţional, media consumului de televiziune a crescut cu un minut pe cap de locuitor

România deţine primul loc între ţările din Europa în privinţa consumului de programe de televiziune, românii uitându-se la televizor, în medie, timp de cinci ore şi 30 de minute pe zi, conform unui studiu al institutului francez Médiamétrie, citat de AFP.

Potrivit studiului „Une année de télévision dans le monde”, durata zilnică de consum de programe TV a înregistrat un nou record la nivel internaţional: telespectatorii se uită la televizor, în medie, trei ore şi 17 minute pe zi, cu un minut în plus faţă de 2011.

Europa a înregistrat cea mai mare creştere, la nivel mondial, în privinţa consumului de televiziune, cu un plus de şapte minute, telespectatorii europeni uitându-se la televizor trei ore şi 55 de minute pe zi.

România deţine recordul în Europa în privinţa consumului de programe de televiziune, respectiv cinci ore şi 30 de minute pe persoană, pe zi, fiind urmată de Grecia cu patru ore şi 33 de minute, ţară în care consumul de programe TV a crescut cu cinci minute faţă de 2011, şi Spania cu 4 ore şi şase minute; o creştere a consumului TV cu şapte minute faţă de 2011, potrivit Mediafax.

Potrivit studiului, care a vizat 107 teritorii, creşterile cele mai mari în privinţa consumului de televiziune au fost înregistrate în ţările cele mai afectate de criza economică.

Pe de altă parte, conform aceluiaşi studiu, consumul TV în Statele Unite ale Americii s-a menţinut stabil, de aproape cinci ore pe persoană, pe zi.

Recorduri de audienţă la competiţiile sportive

Evenimentele sportive de la nivel internaţional din 2012 au contribuit la creşterea consumului TV. Astfel, ceremoniile de deschidere şi de închidere ale Jocurilor Olimpice de la Londra au bătut recordurile de audienţă în Europa, în timp ce în Statele Unite ale Americii 42,5 milioane de telespectatori au urmărit deschiderea acestui eveniment la televiziunea NBC.

Totodată, din cei aproximativ 315 milioane de americani, 112 milioane au urmărit gala Super Bowl - finala Ligii profesioniste de fotbal american, în timp ce în China 192 de milioane de persoane s-au uitat la televiziunea CCTV1, în timpul transmisiunilor de la Festivalul Primăverii, unul dintre principalele evenimente din această ţară.

Pe de altă parte, 2012 a fost şi anul în care divertismentul s-a întors în forţă la televiziunile din lume: 41% dintre cele mai perfomante programe din punctul de vedere al audienţelor înregistrate au fost de divertisment, faţă de doar 38% - cele de ficţiune.

„Interesul telespectatorilor de la nivel internaţional pentru căutarea de talente, în special talente muzicale, nu poate fi contestat”, se arată în studiul realizat de Médiamétrie.

„Suleyman Magnificul”, serial de succes

Situat în top 10 al celor mai urmărite programe TV din 16 ţări în anul 2012 (faţă de doar trei ţări în 2011), show-ul „The Voice” a entuziasmat publicul, fiind urmărit de telespectatorii din toată lumea, din Statele Unite până în Vietnam.

Potrivit studiului, şi serialele exotice (telenovelele) au continuat să aibă succes cu telespectatorii europeni. Astfel, serialul turcesc „Fatmagül” a înregistrat o creştere a audienţei cu 60% în Bulgaria, în timp ce „Suleyman Magnificul” a devenit unul dintre cele mai de succes seriale în Bulgaria, Croaţia, Egipt, Rusia, Slovacia şi Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone