Preţul succesului: de ce trăiesc artiştii mai puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţii şi actorii au viaţă mai intensă, dar mai scurtă. Speranţa lor de viaţă este, în medie, cu şapte ani şi jumătate mai scurtă decât a celorlalte categorii profesionale, arată statisticile. Iar decesele premature nu sunt deloc rare printre ei.

Muzicienii se sting din viaţă la vârste tinere, credinţă întărită de trecerea în nefiinţă a unor cântăreţi precum Elvis Presley, Jimi Hendrix, Jim Morrison şi Michael Jackson. Însă cântăreţii nu sunt singurii care au acest destin. 

O speranţă de viaţă mai scurtă au nu doar cântăreţii, ci şi actorii şi sportivii de performanţă, relevă un studiu australian publicat în revista „QJM: An International Journal of Medicine“ şi citat de cotidianul „Daily Mail“.  

Succesul are un preţ: o viaţă cu şapte ani şi jumătate mai scurtă, potrivit profesorului Richard Epstein, de la Spitalul St. Vincent, din Sydney, coordonatoul studiului. Împreună cu echipa sa de cercetare, profesorul a analizat necrologurile publicate în ziarul „New York Times“ în perioada 2009-2011, urmărind informaţiile legate de vârsta cauza decesului şi profesia. Cea mai scurtă speranţă de viaţă o au muzicienii, actorii şi sportivii de performanţă, după cum reiese din studiul lor. Cel mai mult trăiesc oamenii de afaceri, militarii şi politicienii.

Îşi asumă riscuri

Speranţa de viaţă mai scăzută a artiştilor şi sportivilor este pusă de specialişti pe seama riscurilor mai numeroase pe care aceştia şi le asumă. Este cunoscut faptul că fumatul şi consumul de alcool şi de droguri sunt comportamente de risc întâlnite mai frecvent printre artişti, ele având o contribuţie foarte importantă la decesele premature.

Succesul are efectul unui drog şi, ca şi acesta, creează dependenţă. Comportamentele de risc sunt asumate din dorinţa de a întreţine succesul, de a se menţine în top. Există ipoteza potrivit căreia „personalităţile predispuse la comportamente de risc au şanse mai mari să atingă succesul, pentru că fumatul şi consumul de alcool şi de droguri le îmbunătăţesc performanţele pe termen scurt“, spune profesorul Richard Epstein.

Presiunea venită din partea opiniei publice înclină balanţa către comportamente distructive care scurtează speranţa de viaţă. Apoi, diminuarea succesului de care s-au bucurat predispune artiştii şi sportivii de performanţă la asemenea comportamente de risc, au explicat specialiştii australieni în studiul lor. De asemenea, ei au tendinţa de a-şi neglija sănătatea sau de a recurge la automedicaţie.

Artiştii solo, cei mai vulnerabili

Artiştii solo sunt mai predispuşi să moară prematur decât cei care cântă în trupe, susţinea un studiu publicat la sfârşitul anului trecut în „British Medical Journal“. El s-a bazat pe analiza carierelor a 1.400 de cântăreţi pop şi rock europeni şi nord-americani, celebri în perioada 1956-2006.

137 din cântăreţii ale căror cariere au fost analizate muriseră prematur. Printre aceştia se află Elvis Presley, Kurt Cobain, Jimi Hendrix, Sid Vicious, Michael Jackson, rapperul 2Pac, Amy Winehouse şi Whitney Houston. Riscul artiştilor europeni de a muri tineri este de unul la 10 şi de două ori mai mare în cazul celor din America de Nord, potrivit studiului citat de bbc.co.uk.

Artiştii care cântă solo sunt de două ori mai predispuşi la deces prematur, comparativ cu cei care fac parte dintr-o trupă, au observat autorii studiului. „Cântăreţii solo adoptă adeseori un stil de viaţă solitar. Mulţi dintre ei realizează că sunt înconjuraţi doar de angajaţi (PR, manager), cu toţii având doar interese financiare, nu şi dorinţa de a-i sprijini pe artişti în viaţa personală“, crede psihologul Honey Langcaster-James.

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare