Povestea cafelei: cum au fost descoperită şi pentru ce o foloseau călugării

Consumată de plăcere sau pentru creşterea nivelului de enrgie, cafeaua a devenit una din cele mai consumate băuturi la ora actuală. Descoperită pe la 1400 şi cunoscută ca „vinul arabilor”, cafeaua este adoptată de mulţi pelerini şi funcţionează în acele vremuri ca pretext de socializare în localuri publice.

Conform unei legende ce datează de pe la 1400, un pãstor pe nume Khaldi a remarcat vioiciunea caprelor din turma sa dupã ce anumalele consumau fructele dintr-un tufiş salbatic. După ce le-a consumat el însuşi şi s-a simţit revigorat, acesta a povestit descoperirea unor călugări care au început să fiarbă misticele boabe pentru a putea sta treji noaptea pentru slujbe.

Ovidiu Neacşu, Head Roaster la Uzina Coffee şi lector la Fundaţia Calea Victoriei, spune Povestea Cafelei.

Pe firul istoriei, e dificil de indicat cu exactitate momentul în care cafeaua începe să fie apreciată ca preparat, în special sub formă de infuzie. Ştim însă că acest început are legătură cu legenda crescătorului de capre, numit Kaldi, care trăia în zona Etiopiei şi care observă cum animalele pe care le păstoreşte petrec nopţi albe după ce mănâncă din cireşele arbustului de cafea. Stareţul unei mânăstiri din localitate testează efectul benefic asupra privegherii în timpul rugăciunii şi în scurt timp, recomandarea sa conduce la raspândirea boabelor de cafea. Aşadar, din hazardul necunoaşterii apare în lumina civilizaţiei arborele de cafea. Cu două specii distincte, Coffeea Arabica şi Coffeea Canephora (Robusta), acest arbust începe să migreze şi către alte teritorii ale căror climă permiteau cultivarea lui. Peninsula Arabă este poarta estică de ieşire către lumea largă şi în scurt timp devine popular în Turcia, Siria, Egipt etc. Cunoscută şi ca „vinul arabilor”, cafeaua este adoptată de mulţi pelerini şi funcţionează ca pretext de socializare în localuri publice.

În Europa ajunge împreună cu negustori şi călători veniţi din Orientul Apropiat şi naşte controverse în epocă - în Veneţia, la începutul secolului al XI-lea cafeaua este iniţial interzisă, ca mai apoi să-şi găsească locul în cetate, cu acordul Papei Clement al VII-lea.

Pentru o ramură a agriculturii atât de importantă precum cea a cafelei, cu tranzacţii globale de ordinul miliardelor de dolari şi a doua industrie ca volum după cea a ţiţeiului, ea este totuşi un produs târziu. În America pătrunde cafeaua abia după 1700, în insula Martinica. Nava fusese atacată de piraţi. Găsind clima potrivită, cafeaua se răspândeşte în următoarele decenii în America Centrală şi de Sud, ajungând până astăzi principala sursă de venit a numeroase regiuni din continentul american şi nu numai.

Dintre cele două specii de cafea, arbustul Arabica este valorificat pentru proprietăţile sale nobile şi constituie componenta de specialitate a lumii cafelei. Arbustul Canephora (Robusta), deşi în continuare ocupă o proporţie însemnată din recolta de cafea globală, este specia cultivată pentru randamentul său ridicat în productivitate şi pentru rezistenţa la dăunători şi modificări climatice.

Ultimele 2 decenii au marcat o separare radicală între cele două tipuri de cafea. Cafeaua Arabica, deşi în permanenţă ameninţată din cauza sensibilităţii faţă de dăunătorii naturali, ocupă podiumul în competiţii internaţionale de cafea. Este clasificată primind scoruri de calitate şi se află la apogeul popularităţii, acum când lumea întreagă face cunoştinţă cu cafeaua de specialitate. Elementele de trasabiliate, origine, varietal, procesare şi preparare sunt date fundamentale pentru cafeaua de specialitate şi marchează emanciparea faţă de un tip de comerţ axat pe volum şi rentabilitate. Ca urmare, biasurile asociate celor două mari categorii de cafea s-au adâncit. Conceptul de cafea de specialitate este în plină expansiune datorită orientării către calitatea produsului, dar şi către producătorii locali care practică o agricultură de subzistenţă. Valorificarea unor loturi mici de cafea, investirea în educaţia producătorilor în vederea îmbunătăţirii tehnicilor de procesare şi dezvoltarea unor relaţii comerciale mai strînse au adus pe masa consumatorilor din România cafele la care acum câţiva ani puteam doar să visăm.

Evident, piaţa cafelei din Bucureşti, nu a răsărit peste noapte. Doar în Bucureşti, în secolul trecut, erau cunoscute peste 40 de prăvălii unde se vindea cafea proaspăt prăjită, majoritatea acestor magazine fiind în proprietatea armenilor, de a căror comunitate se leagă pagini importante din tradiţia prăjirii cafelei în România. După anii ’90, piaţa de cafea liberalizată a trecut prin mai multe etape de reordonare. Abia în ultimul deceniu putem vorbi de un reviriment al cafelei proaspăt prăjite.

Fenomenul a dus la apariţia prăjitoriilor de cafea artizanale, care se întrec în a face accesibile microloturi de cafea proapăt prăjită cu profiluri de gust foarte interesante şi cu un public din ce în ce mai educat, care înţelege că o ceaşcă de cafea reprezintă cheia de boltă a unui edificiu clădit pe implicarea tuturor, de la fermier până la cel care o prepară. Îi îndemn pe toţi băutorii de cafea care vor să privească şi alt chip al cafelei, să viziteze o astfel de prăjitorie de cafea şi să se lase îndrumaţi. Vor avea doar de câştigat.