Petrecerile misterioase organizate în catacombele şi clădirile părăsite din Paris: cum se vor distra invitaţii anul acesta FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimente învăluite în mister sunt organizate de cinci ani în catacombele Parisului, în clădiri părăsite ori în tuneluri străbătute de linii de cale ferată dezafectate, la care iau parte mii de persoane. Următoarea petrecere va avea loc pe 29 şi 30 aprilie.

Un grup de persoane din Paris, cunoscut sub titualtura „Noi suntem oracolul”, pune la cale petreceri despre care vestea se duce din om în om, ţinând cont că respectivele adunări nu sunt întotdeauna legale, notează publicaţia americană „The New York Times”. 

În ultimii cinci ani au fost organizate mai multe astfel de petreceri, printre care cea de anul trecut, intitulată „Veneţia de sub Paris”, un bal mascat desfăşurat într-o casă abandonată, a cărui pregătire a costat un milion de euro şi a durat un an de zile. 

Petrecerea secretă a atras 2.800 de persoane venite nu numai din Franţa, ci şi din SUA şi Australia, care au plătit aproape 62 de euro pentru distracţia învăluită în mister. 

FOTO WATO

Anul acesta, tema petrecerii din 29 şi 30 aprilie, la care sunt aşteptate peste 2.000 de persoane, este „Fabrica Sovietică”, iar participanţii vor petrece în stil comunist.

Altă petrecere s-a ţinut într-un tunel străbătut de o cale ferată abandonată, iar primul eveniment a fost o cină în catacombele Parisului, la care au venit 40 de persoane încântate să socializeze la lumina lumânărilor, la 30 de metri  în subteran. 

FOTO WATO

Faima evenimentelor a crescut şi mai mult după ce poliţia a stricat prima petrecere, a precizat Foulques Jubert, iniţiatorul acestor petreceri inspirate de întâlnirile decadente din filmul „Cu ochii larg închişi”, cu actorul Tom Cruise în rol principal. 

FOTO WATO

Din meniu nu a lipsit o petrecere inspirată de Al Doilea Război Mondial, „Buncărul”, unde femeile s-au costumat în asistente al Crucii Roşii, iar bărbaţii în soldaţi nazişti sau partizani.
 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry