Peste 80 de copii din centrul SOS Satele Copiilor Cisnădie se vor bucura de un cămin călduros în această iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii şi adolescenţii aflaţi în centrele SOS Satele Copiilor din Cisnădie şi SOS Comunitatea de Tineri Sibiu vor avea parte de o iarnă călduroasă datorită celor 25 de sisteme de încălzire primite ca donaţie.

Cei 84 de copii care locuiesc împreună în centrul SOS Satele Copiilor din oraşul Cisnădie, dar şi adolescenţii găzduiţi de SOS Comunitatea de Tineri Sibiu au primit un sprijin important înaintea de venirea sezonului rece: 25 de sisteme moderne de încălzire care le vor asigura căldură şi apă caldă.

„Centralele termice şi  panourile solare sunt de mare ajutor pentru noi. Organizaţia noastră le oferă astfel un cămin călduros şi confortabil copiilor şi tinerilor care, din diverse motive, au fost separaţi de familiile lor. În plus, aceste sisteme performante vor reduce cheltuielile noastre de încălzire, iar economiile realizate se vor putea întoarce tot în beneficiul copiilor“, a declarat Mirela Carmen Lavric, directorul general al organizaţiei SOS Satele Copiilor România.

Odată cu inaugurarea sistemelor de încălzire, copiii au luat parte la câteva activităţi: au pictat panouri şi au participat la experimente ştiinţifico-trăsnite, învăţând, totodată, despre importanţa consumului responsabil de resurse. La finalul evenimentului, au avut o surpriză: un concert special, susţinut de artista Sore, cunoscută şi îndrăgită de copii pentru prestaţia ei în trupa LaLa Band. Donaţia în valoare de 20.000 de euro a fost făcută de compania Vaillant Group România.

SOS Satul Copiilor Cisnădie a fost inaugurat în anul 1993 şi este compus din 12 case familiale care pot găzdui până la 84 de copii, o grădiniţă, o tabără de vacanţă, terenuri de joacă şi terenuri de sport, precum şi un centru de consiliere pentru copii şi părinţi. La vârsta de 14-16 ani, copiii care locuiesc în aceste case se mută în Comunitatea de Tineri Sibiu, unde locuiesc până îşi termină studiile şi îşi găsesc un loc de muncă.

SOS Satul Copiilor Cisnădie

SOS Satele Copiilor este o organizaţie mondială de ajutorare a copiilor, înfiinţată în 1949. Activă în peste 133 de ţări şi oferind circa 1.800 de programe şi servicii pentru peste un milion de beneficiari, asociaţia este prezentă şi în România din 1991. Există în ţara noastră trei comunităţi, „sate“ cum le numesc voluntarii: la Bucureşti, Sibiu şi Bacău.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare