O jurnalistă a descoperit că are cancer după ce a fost avertizată de un telespectator. Ce semn fizic indica prezenţa bolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Price, de la WFLA News

Jurnalista a primit un email cu sfatul să facă un control la tiroidă, mesajul fiind trimis de către un telespectator care a avut simptome asemănătoare şi a fost diagnosticat cu cancer. Presupunerea s-a adeverit.

Victoria Price, de la WFLA News din Florida, a primit un email din partea unui telespectator îngrijorat. În mesaj era sfătuită să meargă să-şi facă un control la tiroidă. Telespectatorul îi spunea că a avut nişte umflături asemănăroare pe gât şi, în cazul lui, a fost vorba de cancer, relatează Mediafax.

Intrigată de mesaj, Victoria a mers totuşi la control, iar rezultatul a fost, într-adevăr, cancer la tiroidă.

„Dacă simţi ceva ciudat, eşti tânăr şi te crezi invincibil, nu eşti. Şi dacă cineva îţi spune să mergi la un control, probabil ar trebui s-o faci”, a spus ea.

Din fericire pentru ea, cancerul e într-o formă incipientă şi problema poate fi rezolvată chirurgical. Medicul i-a spus că a venit la timp şi că nodulii nu au apucat să se dezvolte.

Victoria recunoaşte că dacă n-ar fi primit email-ul nu ar fi mers la control şi lucrurile ar fi putut lua o întorsătură gravă.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului