Mic dejun prăjit, sănătate curată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai indicat mod de a începe ziua în formă constă într‑o masă cu şuncă, ouă, cârnaţi şi fasole. Astfel arată un mic dejun sănătos, potrivit unui studiu recent publicat de cotidianul „The Daily Telegraph“.

Cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că prima masă a zilei programează metabolismul pentru tot restul zilei. Astfel, un meniu bogat în grăsimi ajută organismul să le ardă pe parcursul zilei.

Pe de altă parte, mâncărurile pline de carbohidraţi pregătesc organismul să ardă doar carbohidraţii, arată „International Journal of Obesity".
Efectele unei mese copioase

„Cercetarea spune că dacă mănânci un mic dejun bogat în carbohidraţi doar aceştia vor fi consumaţi pe parcursul zilei.În schimb, dacă masa abundă în grăsimi, poţi folosi energia arzând grăsimile", declară doctorul Martin Young, profesor la Universitatea Alabama din Birmingham.

Echipa de cercetători a descoperit că există o urmă de adevăr în zicala „mănâncă la micul dejun ca un rege, la prânz, ca un prinţ şi la cină, ca un om sărac". Ei spun că aceasta ar fi cheia succesului pentru sănătatea corpului şi a minţii.

În studiul lor, oamenii de ştiinţă s-au concentrat pe efectele pe care le au diferite tipuri de hrană consumate în perioade diferite din zi. Şoarecii hrăniţi cu grăsimi imediat după trezire au fost sănătoşi, însă cei cărora li s-a oferit un mic dejun bogat în carbohidraţi şi care au avut o cină bogată  în grăsimi, nu s-au simţit tocmai bine.

„Studiul nostru pare să evidenţieze că dacă vrei cu adevărat să faci faţă la diverse tipuri de hrană pe care le mănânci pe parcursul zilei trebuie să iei un mic dejun cu conţinut mare de grăsimi", afirmă profesorul Molly Bray, unul dintre cercetători. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată