Mâncărurile preferate ale preşedinţilor SUA: plăceri, pasiuni, obsesii aproape fatale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump, un preşedinte cu gusturi simple FOTO Profimedia

Oamenii care au condus SUA de-a lungul istoriei au avut divesre plăceri culinare, pasiuni sau chiar obsesii. Unii dintre preşedinţii Statelor Unite au fost de-a dreptul gurmanzi şi au contribuit la răspândirea unora dintre cele mai populare feluri de mâncare, alţii au avut gusturi culinare simple, iar alţii au mâncat doar pentru a supravieţui.

Mâncărurile preferate ale unei persoane pot spune multe despre mediul din care provine şi despre trecutul său. Iar cei mai puternici oameni de pe planetă, adică preşedinţii SUA, nu fac excepţie.

Chiar dacă aveau la dispoziţie „armate“ de bucătari, unii preferau lucruri atât de simple, încât chiar şi cea mai nepricepută gospodină le-ar putrea face. Alţii, dimpotrivă, au fost pasionaţi de gastronomie şi au introdus în SUA unele mâncăruri care astăzi sunt iconice.

Citeşte aici ce mâncăruri preferate au avut cei mai cunoscuţi preşedinţi americani, cine gătea pentru familie, ce reţete au lăsat în urmă şi ce obsesii culinare au avut, unele dintre ele aproape fatale.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!