Universal Studios anunță construirea unui uriaș parc tematic în Europa. Va fi unul dintre cele mai mari de pe continent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universal Studios anunță contruirea unui prim parc tematic al companiei în Europa. În prezent, există cinci astfel de parcuri în lume: două în Statele Unite și câte unul în China, Japonia şi Singapore.

Parc Universal în Marea Britanie Foto: Universal UK Project

Compania a ales orașul Bedford din Marea Britanie pentru deschiderea unui uriaş parc tematic, în 2031, prima sa atracţie de acest tip din Europa, a anunţat miercuri, 9 aprilie premierul britanic Keir Starmer, transmite AFP, citată de Agerpres. Valoarea exactă a acordului cu gigantul american Comcast, care deţine Universal Studios, nu a fost încă dezvăluită.

Am ajuns la un acord privind o investiţie de mai multe miliarde de lire", a declarat liderul laburist într-un comunicat.

Oraşul Bedford, situat la aproximativ 80 de kilometri nord de Londra, va „găzdui unul dintre cele mai mari parcuri de divertisment din Europa", a spus premierul britanic, adăugând că proiectul va „crea aproximativ 28.000 de locuri de muncă în construcţii, inteligenţă artificială şi turism". 

În prezent, există cinci parcuri Universal în lume: două în Statele Unite (Los Angeles şi Orlando, Florida), unul în China, unul în Japonia şi altul în Singapore. Vizitatorii se pot bucura de atracţii inspirate de cele mai mari succese din franciza legendarului studio hollywoodian, printre acestea numărându-se „Minions", „Jurassic World", „Fast & Furious" şi chiar „Harry Potter".

Se estimează că locaţia va genera 50 de miliarde de lire sterline (58 de miliarde de euro) pentru economie până în 2055, peste 8,5 milioane de vizitatori fiind aşteptaţi în primul său an.

Suntem mai mult decât încântaţi să facem acest pas foarte important în planul nostru de a crea un parc tematic incredibil în centrul Regatului Unit, care completează afacerea noastră în creştere cu parcurile tematice din SUA, prin extinderea teritoriului nostru în Europa", a declarat Mike Cavanagh, preşedintele Comcast Corporation, citat în comunicat.

În 2023, grupul american a achiziţionat un teren de peste 200 de hectare la sud de Bedford, care găzduia anterior o fabrică de cărămizi. Locaţia este deosebit de bine deservită de transportul public. De asemenea, aeroportul Luton din apropiere urmează să fie extins.

Programat să se deschidă în 2031, complexul de agrement unic din Europa se preconizează că va fi unul dintre cele mai mari de pe continent, rivalizând cu faimoasa franciză Disney, din apropiere de Paris.

Oferta include diverse atracţi, dar şi un hotel cu 500 de camere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort