Tinerii plătesc bani grei pentru a scăpa de fobia de a vorbi la telefon. Cât costă o oră de terapie

0
Publicat:

Mulți dintre clienții lui Copps sunt din sectorul financiar sau din întreprinderi nou înființate. Primul pas pe care îl face este să afle de ce o persoană are probleme cu apelurile telefonice.

Telefoanele inteligente pot face o mulțime de lucruri, dar mulți dintre cei care le folosesc dau foarte puține telefoane, dacă nu chiar deloc.

Acest lucru a făcut ca mulți lucrători mai tineri să nu aibă încrederea necesară pentru a vorbi eficient la telefon la locul de muncă, potrivit businessinsider.com.

Mary Jane Copps a declarat că a observat creșterea "fobiei față de telefon" în urmă cu 16 ani și a înființat o firmă de consultanță numită "The Phone Lady" pentru a ajuta companiile să îmbunătățească abilitățile telefonice ale angajaților.

"Generația Z nu a crescut cu astfel de abilități", a declarat ea pentru Insider. "În generația mea, telefonul era pe perete, în casele tuturor, și am fost învățați să răspundem la el și să efectuăm apeluri de la o vârstă fragedă.

Acum avem mai generații care nu au fost învățate niciodată despre vorbitul la telefon, iar oamenii au eliminat telefoanele fixe."

Mary Jane Copps FOTO: Facebook

Alison Papadakis, directorul de studii de psihologie clinică de la Universitatea Johns Hopkins, a declarat pentru Insider că fobia față de telefon este mai frecventă la generațiile mai tinere.

"Generația Z și milenialii au mult mai puțină experiență în a vorbi la telefon, deoarece mesajele text și mesageria instantanee au fost principalul mod de comunicare pentru generația lor", a spus ea. "Deoarece au mult mai puțină experiență în a vorbi la telefon, se simt mai puțin confortabil cu acesta. Acest lucru îi pregătește pe cei care sunt vulnerabili la anxietatea socială să aibă anxietate în acea situație".

Copps percepe 480 de dolari pe oră pentru coaching individual și 365 de dolari pentru seminarii web de 30 de minute, ca parte a unui program în șapte părți. Pentru atelierele corporative, tariful zilnic este de 3.500 de dolari.

Mulți dintre clienții lui Copps sunt din sectorul financiar sau din întreprinderi nou înființate. Primul pas pe care îl face este să afle de ce cineva este neliniștit de apelurile telefonice.

"O teamă comună este ce se întâmplă dacă cineva îmi pune o întrebare și nu știu răspunsul", a spus ea. „Adesea le spun: "În următoarele trei zile, nu vreau să trimiți mesaje text nimănui" și le spun să își sune prietenii și familia”, a continuat Copps.

"Dacă nici măcar nu sunt obișnuiți să vorbească la telefon cu mama lor, atunci procesul este atât de înfricoșător. Așa că nu pot să spun că îi voi pune să sune potențiali clienți, pentru că s-ar prăbuși - începem cu familia lor sau cu cineva pe care îl cunosc."

Improvizația la un apel poate fi înfricoșătoare, așa că abordarea ei implică folosirea jocurilor de rol. "Dacă oamenii nu sunt pregătiți să răspundă la telefon, stabilesc un timp în care îi sun la întâmplare pe parcursul zilei și am conversații practice", a spus Copps.

"Nu poți să construiești o relație prin e-mail, pentru că nu există un schimb de replici și nu se aude tonul vocii celuilalt", a spus ea, adăugând că apelurile telefonice sunt "cruciale pentru a exprima interesul și entuziasmul".

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare