Stil pe aripile vântului: cum a evoluat în timp moda uniformelor pentru stewardese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un purtător de cuvânt al companiei aviatice Southwest Airlines din Texas, SUA, declara în 1973 că selecţia însoţitoarelor de zbor începea cu evaluarea picioarelor şi abia se trecea la faţă. FOTO Daily Mail/Keith Lovegrove

De la însoţitoarele de zbor lumea se aşteaptă să arate ca topmodelele, să fie pricepute ca nişte neveste şi să răspundă prompt în caz de urgenţe, chiar dacă asta înseamnă să moşească un copil, explica în cartea „Up in the air“ fosta stewardesă Betty Riegel. Evoluţia modei uniformelor pentru stewardese este redată într-un alt volum, „Stil la 10.000 de metri altitudine“, lansat recent de autorul Keith Lovegrove.

Cartea „Stil la 10.000 de metri altitudine“, publicată de Keith Lovegrove, face o incursiune în moda uniformelor pentru însoţitoarele de zbor din diverse colţuri ale lumii, prin intermediul unor fotografii de arhivă. Din anii ‘50 şi până în prezent, uniformele stewardeselor au trecut prin momente de rafinament deosebit, dar au sfidat şi ridicolul, se arată în volumul amintit. Creatori celebri de modă au realizat în decursul timpului uniformele pentru mari companii aviatice, cum este colaborarea de anul trecut dintre Vivienne Westwood şi Virgin Atlantic.

În anii ‘60-’70, perioadă în care şi fosta stewardesă Betty Riegel devenea însoţitoare de bord, o candidată pentru un astfel de post trebuia să cântărească între 50 şi 60 de kilograme, să aibă vârsta de 21-27 de ani, să fie necăsătorită şi de o moralitate desăvârşită. Pasagerii considerau călătoria cu avionul în sine un fel de vacanţă de lux, erau îmbrăcaţi la patru ace, iar stewardesele ridicau ştacheta şi mai sus prin prezenţa şi comportamentul lor.

Un purtător de cuvânt al companiei aviatice Southwest Airlines din Texas, SUA, declara în 1973 că selecţia însoţitoarelor de zbor începea cu evaluarea picioarelor şi abia apoi se trecea la faţă. FOTO Daily Mail/Keith Lovegrove

Betty Riegel a mai povestit în cartea sa că procesul de selecţie era destul de dur pe timpul ei şi presupunea traducerea unui fragment din franceză în engleză, observarea posturii în timpul mersului şi proba cântarului, care avea loc în prezenţa tuturor candidatelor şi examinatorilor. Fetele alese urmau o perioadă intensă de antrenament, timp de şase săptămâni, după care începeau treaba. „Învăţam cum să servim masa, obiceiuri şi tradiţii din toată lumea şi geografie. Era ca şi cum ai mai fi terminat şcoala încă o dată“, a povestit Riegel într-un interviu pentru delaware.com

Compania Hardy Amies producea uniformele pentru compania British European Airways în anii ‘60. FOTO  Daily Mail/Keith Lovegrove

Uniformele stewardeselor au ţinut întotdeauna pasul cu moda, deşi au păstrat până astăzi ideea de costum croit pe comandă.
La sfârşitul anilor ’20, companiile aeriene şi-au transformat avioanele în baruri şi în restaurante luxoase. Air France a apelat, de exemplu, la foşti angajaţi ai hotelurilor de lux. Momentul coincide cu apariţia primelor uniforme, care combinau stilul militar cu cel al barmanilor din localurile de lux. Au existat două versiuni: albă (jachetă cu guler înalt, pantaloni şi pălărie) şi bleumarin (pantaloni, jachetă cu două rânduri de nasturi, peste o camăşă albă cu guler „aripă”, papion negru şi pălărie). Termenul „steward” a fost folosit în 1938, introducând noua profesie.

Uniformele însoţitoarelor de bord ale Iceland Air, în anii '60. FOTO 

Trecerea la eleganţa constumelor a avut loc în 1951, când s-a renunţat la aerul militar pe care uniformele le aveau. Georgette de Treze a modernizat uniformele Air France, menite să reflecte spiritul anilor ’50. Costumul introducea o croială mai feminină şi modernă, cu talie strâmtă, subliniind silueta tip-clepsidră. A fost prima dată când stewardesele au avut două versiuni pentru costum, de vară şi iarnă. Anii ’60 au marcat asocierea companiilor aeriene cu numele mari din industria modei. Casa de modă Christian Dior (foto jos), sub conducerea lui Marc Bohan, a revitalizat imaginea stewardeselor Air France.

Tot pentru Air Frabce, Christian Lacroix a fost designerul care, în 2005, a reîmprospătat garderoba lipsită de schimbări majore din 1988. Designerul a creat peste 100 de piese ce pot fi combinate între ele, păstrând acelaşi aspect şic, parizian şi elegant pe care uniformele l-au avut în ultimii 70 de ani.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”