România a avut trei Zile Naționale. Cum erau sărbătorite

România a avut de-a lungul istoriei sale trei Zile Naționale: 10 mai, 23 august și 1 Decembrie. Acestea erau sărbătorite în mod diferit, în funcție de regimul puterii.

10 mai a fost instaurată ca Ziua Națională a României încă de la venirea pe tronul a lui Carol I și a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne până în în anul 1947.

Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a intrat în București la data de 10 mai 1866. Acest moment stă la baza fondării dinastiei şi marcheazã începutul unei serii de schimbãri însemnate în societatea romanească. Dar 10 mai are și o altă semnificație. Pe 9 mai 1877 în Sesiunea Extraordinarã a Adunãrii Deputaţilor, ministrul de externe, Mihail Kogãlniceanu, declară ruperea oricăror legturi cu Poarta Otomanã şi proclamã independenta de stat. A doua zi, pe 10 mai, se organizează solemnitatea proclamării independenţei, ocazie cu care Principele decide ca sãrbãtoarea naţională sã se celebreze ca fiind ziua proclamării independenţei. O a treia semnificație este că pe 10 mai, de această datã în 1881, este proclamat Regatul României.

10 mai era ziua în care totul se împodobea: se puneau arcuri de triumf în diferite zone ale orașului, străzile erau iluminate mai puternic şi toate barierele oraşului deveneau tricolore. Familia regală participa la defilare și era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, iar seara asista la bătaia cu flori şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu.

„Bătaia cu flori de la șosea” a fost, inițial, un eveniment caritabil. Cei care doreau să fie văzuți cum aruncă cu flori trebuiau să plătească. Evenimentul a căpătat amploare în timp, astfel că a fost organizat în fiecare an pentru a sărbători într-un mod inedit și colorat ziua de 10 Mai. Bătaia cu flori avea loc imediat după parada militară. Aruncau cu flori nu doar cei aflați în stradă, ci și bucureștenii de la balcoane. După bătaia cu flori, o parte dintre participanți erau invitați la recepția de 10 Mai a Casei Regale, iar în urma lor rămânea un covor de flori.

În vitrinele magazinelor se aşezau portretele suveranilor şi tricolorul. Festivitățile începeau la Patriarhia Română, unde membrii Casei Regale, însoţiţi de politicienii de rang înalt, traversau oraşul dinspre în caleşti şi automobile. Slujbe aveau loc şi în catedralele catolice şi sinagogi. În Piaţa Victoriei se amenajau un pavilion regal, iar după-amiaza, la Teatrul Naţional, se desfăşura un program artistic susținut de artiștii în vogă din perioada respectivă.

23 august 1944

După înlăturarea monarhiei, în anul 1947, se renunța la 10 mai drept Ziua Națională, iar 23 august devenea noua Zi Națională a României. La 23 august 1944, se spunea de către reprezentanții Partidului Comunist Român, țara noastră a întors armele împotriva Gemaniei naziste, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Regele Mihai a pus în practică în această zi lovitura de stat împotriva guvernului Antonescu, România trecând de partea aliaţilor. La putere este înscaunat un guvern format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care fãceau parte ţãrãniştii, liberalii, social-democraţii şi comuniştii.

Manifestările de 23 August se desfășurau pe stadioane și erau folosite pentru proslăvirea Partidului Comunist Român și a dictatorilor comuniști. La acestea participau elevi și muncitori, care trebuiau să se pregătească cu mult timp înainte pentru tot felul de manifestări megalomane, dedicate regimului comunist.

1 decembrie 1918

1 decembrie este adoptatã ca Zi Naţionalã a României în 1990. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba-Iulia voteaza unirea Transilvaniei cu România, creându-se un singur stat naţional. Primul pas este făcut de fapt la 21 nov. 1917, când Sfatul Tãrii din Basarabia proclamã Republica Democratică Moldovenească, urmat de cel din 24 ian când se adoptã declaraţia de independenţă. Împlinirea acestor acțiuni are loc la 27 martie 1918, când Sfatul Țării de la Chişinãu, ales prin vot universal, direct, egal și secret decide cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenești. Apoi Comitetul Executiv al Consiliului Naţional din Bucovina convoacã un Congres General al Bucovinei pentru 15 noiembrie 1918 în Palatul Mitropolitan din Cernãuţi, iar în moțiunea care a fost emisă se arată că Bucovina este parte organică a Moldovei. Congresul general al Bucovinei hotãrãşte în numele suveranitãţii naţionale unirea necondiționată a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României.

În Transilvania se pregãteşte ultimul act al marii epopei naţionale. Adunarea Naţionalã de la Alba Iulia, constituitã din 1228 de delegaţi şi susţinutã de 100.000 de persoane, adoptă o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, Vasile Goldiş citeşte rezoluţia Unirii :„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre”.