Povestea legendarului apaș Geronimo, ultimul indian care s-a predat americanilor: pe urmele sale au fost trimiși 5.000 de soldați

În martie 1886, celebrul luptător apaș Geronimo s-a predat armatei americane după ce ani de zile a dus un război de gherilă cu ocupanții, care i-au ucis familia și i-au alungat de pe pământului lor străvechi.

Geronimo (Goyaale) s-a născut în 1829 în canionul No-Doyohn din Mexic. Legenda spune că Geronimo, care aparținea unei mici ginţi din tribul Chricahua, Bedonkohe, era un vânător foarte talentat, care ar fi înghiţit inima primei sale prazi pentru a-şi asigura succesele viitoare, conform biografiei redate de Historia.

Geronimo făcea parte dintr-o comunitate de apași care număra aproximativ 8.000 de oameni. Apaşii erau înconjuraţi de duşmani: nu doar mexicani, ci şi alte triburi, precum Navajo sau Comanche. Jefuirea vecinilor era şi ea la ordinea zilei. Drept răspuns, guvernul mexican a stabilit recompense pentru scalparea indienilor, inclusiv a copiilor. Asta nu i-a descurajat în niciun fel pe Geronimo şi oamenii săi.

Familia lui Geronimo, ucisă de soldați mexicani

Între timp, apașul s-a îndrăgostit de o fată pe nume Alope, cu care a avut trei copii. În vreme ce era plecat într-o călătorie, soldaţii mexicani i-au atacat tabăra și i-au ucis familia. Urmând tradiţia apaşilor, a dat foc bunurilor rămase şi apoi, cuprins de durere, s-a retras în sălbăticie pentru a-şi plânge morţii.

Însetat de răzbunare, Geronimo a adunat o oaste de 200 de oameni şi cu toţii au plecat să îi vâneze pe soldaţii mexicani care i-au ucis familia. După 10 ani de hărţuiri, Geronimo şi-a dus la bun sfârşit răzbunarea pe guvernul mexican.

După războiul dintre americani şi mexicani încheiat prin tratatul de la Guadalupe Hidalgo, cei dintâi au pus mâna pe bucăţi mari de teritoriu, inclusiv din cel aparţinând apaşilor. Încurajaţi de descoperirea aurului în sud-vest, coloniştii şi minerii au năvălit în ţinuturile lor, perturbându-le aşezările.

Apaşii şi-au înăsprit atacurile, care includeau ambuscade violente. Liderul tribului Chiricahua însă, socrul lui Geronimo, pe nume Cochise, intuia încotro se îndreptau lucrurile.

Apașul a pus capăt războiului cu americanii în 1872 şi a fost de acord cu organizarea unei rezervaţii pentru comunitatea sa. După moartea sa, guvernul federal nu şi-a mai raspectat înţelegerea, mutându-i pe apaşii Chiricahua la nord împreună cu membrii unor alte triburi astfel încât să se mute coloniştii pe fostele lor terenuri. Această decizie l-a înfuriat şi mai tare pe Geronimo, care a reînceput atacurile.

Indianul a fost capturat însă de autorități în 1877, trimiţându-l în rezervaţia San Carlos. După patru ani, a evadat și a plecat iar să-i atace pe americani.

Urmat de prietenii săi credincioşi, indianul a străbătut sud-vestul. Apaşii, cunoscând bine Arizona şi Mexic, erau foarte greu de prins.

Pe parcursul călătoriei, Geronimo a dobândit o aură mistică, în bună parte datorită ziarelor care urmăreau îndeaproape acţiunile armatei americane. Numai auzul numelui provoca panică şi groază. Rebeliunile şi fuga sa constantă au făcut de ruşine autorităţile neputincioase în fata sa. La un moment dat se aflau pe urmele sale 5.000 de soldaţi.

În vara lui 1886, indianul, care devenise o legendă, s-a predat. Era ultimul din tribul Chiricahua care făcea acest lucru. În următorii ani, el şi grupul său au fost duși întâi într-o închisoare din Florida, apoi în tabere în Alabama şi Oklahoma, petrecând aproape 20 de ani închişi ca prizonieri de război.

Deşi sub supraveghere permanentă, Geronimo a devenit un fel de vedetă şi printre inamicii săi albi. Mulţimile curioase veneau să îl zărească măcar o clipă pe faimosul războinic.

În 1905 şi-a publicat o autobiografie, iar în acelaşi an a fost acceptat într-o audienţă privată cu preşedintele Franklin Roosevelt, la care a încercat în zadar să îl convingă să îi lase oamenii să se întoarcă în Arizona.

A murit patru ani mai târziu, regretând pe patul de moarte că s-a predat. În 2010, Camera Reprezentanţilor a adoptat o rezoluţie prin care i se recunoşteau meritele şi capacitatea strategică şi războiul de gherilă.