Povestea boieroaicei cu 24 de copii: au trăit doar opt, ceilalți fiind striviți de doica supraponderală. Unul dintre fii, mare crai duelist
0În Cimitirul Bellu din Capitală, este înmormântată Elena Isvoranu, mama eroină care a dat naștere la 24 de copii. Din nefericire, majoritatea au murit striviți de doica lor.
Reprezentanții Cimitirului Bellu din București au demarat o campanie de scoatere la lumină a poveștilor de viață ale celor care au fost înmormântați aici. Una dintre ele este a Elenei Isvoranu. Conform pietrei funerare, ea își doarme somnul de veci alături de Angela Isvoranu.
Angela Isvoranu, născută Butculescu, care a trăit între anii 1806 – 1874, a fost mama Aristiței Bolliac, soția lui Cezar Bolliac. Tatăl ei, Marin Butculescu, a fost mare boier în Olt. El a decis să-și dea fata în anul 1830 lui Alecu Isvoranu. Împreună, au avut 24 copii. Din păcate, doar opt dintre ei au trăit, ceilalți fiind striviți în somn de doica lor, o femeie supraponderală.
„Căsnicia Elenei Butculescu poate, cu drept cuvânt, fi numită fericită, căci avu nu mai puțin de 24 de copii și putea s-o plângă de milă pe coana Olympia Lahovary, vecină-sa, care n-avea decât optsprezece. E drept că din atâția copii nu i-au trăit decât opt, ceilalți murind striviți, unul după altul, sub o doică grasă care avea obiceiul de se răsucea în pat. Fiecare din cei opt, la însurătoare, primea câte un loc de casă, pornind de la Podul Mogoșoaei și mergând până în fundul străzii, unde nimeri cu locul fata cea mică“, aflăm din cartea lui Gheorghe Crutzescu „Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi“. Soțul ei, Alecu Izvoranu, a fost împușcat pe scările Tribunalului București.
Ionel Izvoranu, crai în Bucureștii de altădată
Unul dintre fiii lor, Ionel Isvoranu, a rămas în istorie ca fiind un temut duelgiu al Bucureștilor Vechiului Regat, scrie Corneliu Senchea în Historia.
Născut în anul 1845, Ionel era fiul paharnicului Alecu Isvoranu și al Elenei Butculescu. În tinerețe, s-a căsătorit cu Maria Crețeanu. Căsnicia celor doi nu a durat mult, deoarece Ionel era mult mai preocupat să admire de la mesele de pe trotuarul Caii Mogoșoaiei ale cofetăriei Capșa tinerele care circulau pe cea mai populată și populară totodată arteră a vechiului București.
Într-o seara, reprezentația de la Opera Italiană a fost oprită după un scandal al bandei de pierde-vară a lui Ionel. Persoană vizată de huiduieli și insulte a fost chiar una dintre primadone. Incidentul a determinat intervenția agenților din subordinea prefectului Poliției Capitalei, Hiotu.
Scandalul a coborât în stradă, acolo unde scandalagiii au fost luați în primire de jandarmii conduși de vestitul maior Fănuță.
Fără îndoială, scrie autorul, întâlnirile dintre jandarmii conduși de maiorul Fănuță și bandă lui Ionel înregistrau o frecvența explicabilă pe străzile Bucureștilor.
Fiind ofițer, membru al castei militare atât de respectate în societatea bucureșteană a timpului, posibilele diferende între el și incomodul maior Fanuță nu puteau fi rezolvate decât cavalerește. Nu i-a fost greu lui Ionel să găsească un motiv pentru a-l provoca la duel pe zelosul comandant al jandarmilor. O dispută politică în perioada electorală a fost suficientă pentru a determina ieșirea pe teren a celor doi adversari.
Arma aleasă a fost spada, preferată dueliștilor români de când pe tronul României se află Carol I. Locul ales a fost un pavilion la Băneasa, iar întâlnirea a avut loc într-o zi de iarnă, pe un ger teribil.
În afară de martori, cei doi adversari erau asistați de doctorul Severeanu, un obișnuit al întâlnirilor de onoare, renumit pentru prudență și tactul cu care știa să evite un sfârșit tragic într-o asemenea situație, oprind lupta la cea mai superficială rănire.
La fel s-a întâmplat și în cazul duelului Isvoranu-Fanuță, deși n-a fost vorba chiar de o leziune superficială. Tăiat la abdomen de sabia lui Ionel, Fanuță a scăpat cu intestinele neatinse numai datorită obezității sale, scrie Emanoil Hagi-Mosco în cartea „Bucureşti, amintirile unui oraş”.
Ionel Isvoranu s-a bucurat în continuare de tristă reputație de scandalagiu, iar maiorul Fanuta s-a ales cu umilință de a nu-l fi putut dovedi pe june nici pe stradă, nici pe teren.
Ionel Isvoranu a murit după ce a intrat în conflict cu ţăranii din Izvoarele.
Episodul este relatat de George Poboran: „Ioan Isvoranu a fost ucis de săteni la 1874, cu bâtele, la moşia sa din Izvoarele, judeţul Olt. Dorobanţii din Slatina, care plecaseră să-l scape, au ajuns cu vreo jumătate de oră mai târziu”.