Pățania de infarct a Angelei, după ce s-a căsătorit cu un italian de 81 de ani: „Atunci el a vrut să se răzbune“

0
Publicat:

O femeie din Rep. Moldova a povestit experiența sa de viață, care pare desprinsă din filme. Plecată ilegal în străinătate în cautarea unei vieți mai bune, Angela Socol, în vârstă de 32 de ani, a ajuns să se mărite cu un pensionar italian. Ceea ce a urmat i-a depășit așteptările.

Angela Socol a povestit experiența de viață trăită în Italia FOTO Rotalianul

Într-un interviu acordat lui Dorin Galben, la emisiunea "Monolog", femeia a relatat întâmplările care i-au schimbat radical viața. A decis să plece din Chișinău ilegal în Italia pentru a reuși să-și achiziționeze o casă și să întrețină copiii din prima căsătorie. Pentru drumul de coșmar către un trai mai bun, Angela a plătit 3.500 de euro. În primele zile s-a angajat ca menajeră, însă ulterior a primit un telefon de la o cunoștință care i-a schimbat existența.

A ajuns să lucreze în casa unui bărbat de 81 de ani, care i-a devenit soț. Mario locuia în Torino și a insistat ca Angela să lucreze pentru el. După ce s-au cunoscut, Mario a avut grijă ca Angelei să nu-i lipsească nimic: i-a plătit datoriile, i-a oferit cadouri scumpe și o viață din care nu i-a lipsit nimic, relatează rotalianul.com.

"În casa lui a venit un înger"

Apariția Angelei în viața pensionarului a fost de nemaipomenită. Bărbatul părea că întinerește, iar celor care îl întrebau despre viața sa le răspundea că în casa lui a venit un înger (Angela – n.r.).

Deși între cei doi lucrurile mergeau perfect, Mario avea o relație tensionată cu propria fiică. Pentru că aceasta nu fusese la înmormântarea mamei sale, bărbatul a luat o hotărâre. „Cel mai șocant a fost că fiica lui n-a fost nici la înmormântarea mamei și atunci el a vrut să se răzbune. A zis că mai bine dă averea altcuiva, decât să o dea unei fete nerecunoscătoare”, a povestit Angela.

O căsnicie de 12 ani

Astfel, după doar câteva luni de relație, Angela și Mario s-au căsătorit în Republica Moldova și au avut o căsnicie de 12 ani și jumătate. Femeia a primit numeroase cadouri scumpe de la soțul ei, inclusiv o casă în Republica Moldova.

După trei luni de când ne-am cunoscut mi-a dăruit o mașină Fiat Punto Grande. Nu puteam să-l înregistrez pe numele meu pentru că eram clandestină acolo. La un moment dat mă uitam pe internet la o casă cum se fac la noi în Moldova. El a văzut casa și m-a întrebat dacă o vreau, era o casă cu două etaje. Costa 130. 000 euro. Mă gândeam cât trebuie să muncesc eu ca să-mi iau casă cu două etaje. El a zis că nu glumește și că-mi ia casa… În care locuiesc și astăzi”, a mărturisit Angela.

"Nu regret nimic"

Deși au trăit fericiți mai bine de un deceniu, în ultimele clipe de viață ale lui Mario, Angela nu a fost lângă el. Bărbatul s-a stins din viață la 94 de ani, lăsând-o pe Angela cu o casă, mașină și o pensie de urmaș de 1.700 de euro.

Unicul regret pe care îl voi purta toată viața în sufletul meu este că nu am fost ultima seară la el. Mi-a spus îngrijitoarea că a întrebat toată noaptea de mine. Ceea ce mi-a rămas în urma căsniciei este casa, un automobil și pensia de 1.700 euro până la sfârșitul vieții mele. Nu regret nimic”, a conchis Angela Socol.

Chiar dacă mulți au fost tentați să o critice pentru căsătoria cu pensionarul, Angela Socol a mărturisit că l-a iubit sincer. „Eu m-am îndrăgostit de el ca persoană. M-am îndrăgostit mai mult de creierul lui. Era deștept, manierat și avea o memorie foarte bună.”

Despre vârsta lui, aceasta a spus: „Sunt alții care sunt bătrâni de la 40 de ani. Alții pot să fie la 100 de ani și să fie activi din toate punctele de vedere. Îi funcționau toate organele. Era un bărbat din toate punctele de vedere”, a mărturisit aceasta.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete