Originea surprinzătoare a celei mai vechi democrații din lume. De la cine ar fi învățat americanii principii ale sistemului democratic
0Noile studii arată că democrația nu s-a născut prima dată în Europa, așa cum s-a crezut. Din contră, a apărut, ca și concept politic și administrativ, în India, cu 4500 de ani în urmă.
Democrația este este o formă de guvernământ în care puterea supremă aparține poporului, fiind exercitată direct sau prin reprezentanți aleși liber. Bazată pe suveranitatea cetățenilor, ea garantează drepturile omului, egalitatea în fața legii și statul de drept, permițând înlocuirea pașnică a guvernelor. Este caracteristică majorității statelor din lume, fie că este vorba despre republici parlamentare, monarhii constituționale, state federale sau alte forme de organizare politică și administrativă. Este forma de guvernământ considerată ideală pentru dezvoltarea unei societăți. Este cunoscut faptul că, etimologic, democrația vine de la cuvintele grecești „demos” și „kratos”, care înseamnă „puterea poporului”. Până în prezent, se știa că democrația a apărut, ca sistem politic și formă de guvernământ, în Europa. Mai precis, în Grecia Antică, în orașul-stat Atena, prin secolul al V-lea î.Hr. Pe baza acelui model s-au dezvoltat ulterior sistemul democratic roman și democrațiile moderne. Noile studii spun însă că nu europenii - grecii antici - au fost inventatorii democrației, ci prima societate democratică a luat naștere în Pakistan, acum aproximativ 4000 de ani/ În plus, au mai existat societăți democratice, fără să fie influențate de civilizația grecească, și pe continentul american. De exemplu, prima democrație nord-americană a funcționat cu jumătate de mileniu înainte de George Washington și Războiul de Independență al Statelor Unite.
Europenii nu au avut primele și singurele societăți democratice
Democrația grecească a fost considerată prima din lume până când cercetătorii de la Universitatea din York (Marea Britanie), în colaborare cu cei de la Muzeul Field din Chicago (SUA) și cu un consorțiu de universități reunite în cadrul „Coaliției pentru Sinteză Arheologică”, au efectuat o analiză de amploare asupra a 31 de societăți care au existat de-a lungul timpului pe trei continente: Asia, America și Europa. Au fost analizate toate dovezile istorice și arheologice disponibile și au ajuns la concluzia că democrația nu a fost o formă de guvernământ care a apărut exclusiv în Grecia și Roma antică, propagându-se ulterior și dezvoltând democrația modernă. Formele democratice au existat cu mult înaintea civilizației greco-romane sau au apărut și pe alte continente, independent de modelul european. „Oamenii presupun adesea că practicile democratice au început în Grecia și Roma, dar cercetările noastre arată că multe societăți din întreaga lume au dezvoltat modalități de a limita puterea conducătorilor și de a le oferi oamenilor obișnuiți o voce”, a precizat Gary Feinman, unul dintre autorii studiului, specialist în antropologie mesoamericană și central-americană la Centrul de Cercetare Integrativă Negaunee din cadrul Muzeului Field, pentru „Down to Earth”.
Cercetătorii au identificat și la alte societăți, unele mai vechi decât cele din Grecia și Roma Antică, semne ale comportamentului democratic. „Studiul nostru contestă viziunea tradițională conform căreia democrația a apărut în principal în societățile clasice precum Atena și Roma. Am descoperit că guvernarea ar trebui înțeleasă în schimb prin cât de concentrată este puterea și cât de incluzivă este participarea politică, iar acest lucru ne oferă o imagine mult mai amplă și mai îndepărtată în timp decât am fi putut crede pentru a căuta semne ale democrației”, a precizat Adam Green, specialist la Departamentul de Arheologie al Universității din York.
Deși alegerile sunt adesea asociate cu democrația, studiul sugerează că acestea nu sunt un indicator fiabil în sine. Cercetătorii spun că unii lideri care au preluat puterea absolută asupra unei comunități au ajuns la putere prin alegeri. Așa că echipa de specialiști a examinat 31 de studii de caz, cu societăți care au existat pe parcursul a mii de ani. În multe cazuri, înregistrările scrise erau limitate sau absente, așa că cercetătorii s-au bazat în mare măsură pe dovezi arheologice. Cea mai veche societate democratică identificată de specialiști, mult mai veche decât cea din Atena antică, a fost civilizația care a creat orașul Mohenjo-Daro pe teritoriul Pakistanului de astăzi, cu 4500 de ani în urmă.
Prima democrație a istoriei
Mohenjo Daro a fost un oraș antic situat în provincia Sindh din Pakistan. A fost construit în jurul anului 2500 î.Hr. pe o creastă deluroasă în câmpia inundabilă a râului Indus, la aproximativ 28 de kilometri de orașul Larkana. A fost una dintre cele mai mari și mai avansate așezări urbane ale timpului său. Civilizația care a construit orașul Mohenjo Daro este una dintre cele mai fascinante și misterioase din Antichitate. Este vorba despre civilizația Harappa, cunoscută și ca „civilizația din Valea Indusului”, fiind contemporană cu marile culturi ale Egiptul Antic și Mesopotamiei. Numele orașului înseamnă în hindi „movila morților” și a impresionat încă de la descoperirea acestuia, din anul 1922, prin nivelul incredibil de organizare urbană. Acei oameni ai civilizației Harappa duceau o viață extrem de civilizată și avansată pentru acele vremuri. Orașul era planificat pe o rețea de străzi drepte, care se intersectau în unghi drept, un sistem de tip „grid”, similar cu orașele moderne.
Mohenjo-daro era împărțit în două zone principale. Primul era citadela, o zonă înălțată, probabil cu rol administrativ și religios, iar cea de-a doua, orașul inferior, o zonă cu locuințe, ateliere și magazine, probabil destinată majorității populației. Una dintre cele mai celebre structuri este „Marea Baie”, un bazin public din cărămidă impermeabilizată (o tehnologie uluitoare pentru acele vremuri), care sugerează existența unor ritualuri religioase sau de purificare destinate întregii comunități. Casele erau construite după modele standard, din cărămidă arsă, aveau sisteme de canalizare subterane extrem de bine dezvoltate și fântâni publice și private pentru a menține igiena. Oamenii care locuiau în Mohenjo Daro, acum 4500 de ani, aveau un standard de viață extrem de ridicat. Casele în care trăiau aveau toate curte interioare, mai multe camere, fiecare cu funcționalitate ei, băi proprii în interior și sisteme de scurgere ale apei menajere conectate la canalizarea orașului. Cel mai probabil, aveau și apă curentă prin intermediul fântânilor personale.
Unele case aveau și etaj. Statutele descoperite, ca și reprezentările artistice, arată că oamenii civilizației Harrapa erau gracili, cu piele de culoare închisă și păr negru. Mohenjo Daro era însă un oraș cosmopolit și acolo trăiau și alte categorii cu diferite caracteristici rasiale, inclusiv alpine sau mongoloide. Lolcanicii din Mohenjo Daro se ocupau cu agricultura (cultivau grâu, orz, bumbac), olărit, prelucrarea metalelor și confecționarea bijuteriilor. Erau și negustori foarte pricepuți. Artefactele descoperite arată un simț estetic dezvoltat, de la bijuterii fine, sigilii sculptate și până la figurine foarte interesante. Au fost găsite jucării pentru copii, zaruri și alte elemente care arată că se practicau jocurile de noroc, precum și instrumente muzicale.
Pe scurt, o societate dinamică, activă și prosperă, care ascundea şi o serie de mistere. Nu știm ce religie practicau iar scrierea lor nu a fost niciodată descifrată. Noile cercetări privind societățile democratice arată, pe baza indiciilor arheologice, ca civilizația Indusului sau Harrapa a fost prima democrație cunoscută a lumii. Specialiștii au ajuns la concluzia aceasta fiindcă arheologii au identificat o planificare urbană avansată, dar puține dovezi ale dominației regilor sau a elitei. Nici măcar nu există elemente care să indice că exista o aristocrație sau un lider suprem.
În schimb, clădirile comunale mari sugerează că guvernarea ar fi putut implica luarea deciziilor colective, contestând presupunerea că orașele timpurii au fost întotdeauna conduse de elite puternice. „Ceea ce vedem în orașe precum Mohenjo-daro din Pakistan, de exemplu, sunt structuri publice mari, cum ar fi Sala cu Coloane, unde sute de oameni s-ar fi putut aduna pentru a lua decizii colective cu privire la probleme importante. În studiu, găsim structuri similare la Teotihuacan și Monte Albán din Mexic(....)Aceste orașe timpurii erau extinse și prospere, cu facilități civice precum platforme private de îmbăiere și străzi bine planificate, care au fost întreținute timp de secole. Și totuși, nu există dovezi ale unei clase conducătoare atotputernice”, adăuga Adam Green de la Universitatea din York. Prin contrast, orașele construite în jurul puterii centralizate, cum ar fi cele în care toate drumurile duc la reședința unui conducător sau structurile monumentale care subliniază autoritatea elitei, erau mai predispuse să reflecte sisteme autocratice.
Prima democrație nord-americană
Iar sistemele democratice de la Monejo Daro nu sunt singurele exemple non-europene identificate de specialiști în cadrul studiului. De exemplu, în America de Nord, independent de modele greco-romane din Europa, s-a dezvoltat un extraordinar sistem democratic în rândul triburilor ameridiene. Este vorba despre exemplul societății irocheze, o confederație nativ-americană care a apărut în secolul al XV-lea și care a precedat democrația modernă americană cu aproximativ trei secole.
Ba chiar sunt unii istorici, precum Donald A. Grinde Jr. și Bruce E. Johansen, care susțin că sistemul politic irochez ar fi influențat formarea democrației moderne din Statele Unite ale Americii, în special cu referire la ideile despre federalism și uniune între state. În orice caz, societatea irocheză este un exemplu extraordinar de organizare politică și socială, o adevărată democrație timpurie. „Confederația irocheză a funcționat ca un model de guvernare participativă, bazată pe echilibru și consens, cu mult înaintea constituțiilor europene”, preciza Bruce Johansen. Pe scurt, confederația irocheză numită și „Haudenosaunee”, adică „Poporul Casei Lungi”, a fost o alianță de triburi indigene din America de Nord formată probabil în jurul anului 1400 și care cuprindea inițial cinci națiuni: mohawk, oneida, onondaga, cayuga, seneca. Ulterior, s-au alăturat și cei din neamul tuscarora.
Teritoriul lor se afla în zona actualului stat New York din Statele Unite ale Americii. Erau oameni cu o puternică tradiție războinică ușor de recunoscut prin celebrele frizuri cu părul ras la ceafă și pe părțile capului, doar cu o coamă sau creastă în vârful capului. Iată cum funcționa sistemul de guvernământ irochez. Confederația era guvernată de un consiliu comun format din lideri numiți sachemi. Erau 50 la număr, câte 10 pentru fiecare națiune. Deciziile se luau prin consens, nu prin vot majoritar. Fiecare trib avea autonomie internă. Această structură crea un echilibru între unitate și independență. Un aspect remarcabil era faptul că societatea irocheză era matriliniară, adică descendența se transmitea pe linie maternă. De altfel, femeile, în special mamele, aveau puterea de a numi liderii și de a-i revoca dacă erau incompetenți. Revenind la sistemul politic, acesta era bazat pe un set de reguli și principii numit, ca o adevărată constituție, numită „Marea Lege a Păcii”.
Aceasta cuprindea toate regulile de guvernare, principiile morale și modul cum puteau fi rezolvate conflictele. Această constituție era transmisă oral. Pe scurt, prin consensul în luarea deciziilor, reprezentativitate, limitarea puterii liderilor și posibilitatea de a revoca pe cei care se dovedeau incompentenți, irochezii au dat o puternică lecție de democrație. „Guvernarea lor era o democrație în cea mai autentică formă, în care voința poporului era exprimată prin consilii și consens”, preciza Lewis Henry Morgan, care a trăit printre irochezi. Se spune că Benjamin Franklin, unul dintre părinții fondatori ai SUA, a studiat structura Confederației Irocheze. După constituirea SUA, irochezii au fost forțați să cedeze terenuri, fiind relocați pe rezervații mici în New York și Canada.