Originea leului românesc. Denumirea dorită de Cuza și puterea de cumpărare în vremea lui Carol I
0Denumirea monedei noastre naționale provine, culmea, de la simbolul de pe banii olandezi care circulau pe teritoriul Principatelor încă din secolul al XVII-lea. În secolul al XIX-lea, leul românesc era atât de puternic încât puteai să umpli un coș alimentar cu o singură monedă.
Moneda națională românească este de fapt inspirată de banii olandezi care circulau în evul mediu prin Țările Române. De fapt, românii le spuneau „lei” tuturor monedelor care circulau în evul mediu și la începutul secolului al XIX lea pe teritoriul Principatelor. Abia în 1867, a apărut o monedă românească oficială, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. La sfârșitul secolului al XIX lea, moneda românească era atât de puternică încât cu un singur leu îți puteai umple un coș cu pâine, vin, carne și chiar cartofi.
Leul românesc a fost la început....leu olandez
De puține ori românii au avut monedă proprie, în evul mediu. Și asta fiindcă puțini domnitori medievali au avut parte de atâta stabilitate politică și bunăstare în țară încât să-și permită să bată monedă proprie. Unul dintre aceștia a fost Ștefan cel Mare. Acesta a dispus baterea de monede de argint numite „groși”. În rest românii au folosit o mulțime de monede străine. Dintre acestea, o circulație mare au avut-o leeuwendaalder sau talerul olandez. Aceste taler olandez emis în Provinciile Unite ale Țărilor de Jos aveau reprezentat pe revers un leu rampant (adică care era ridicat pe labele din spate). Prima emisiune a acestor taleri a fost pusă în circulație în anul 1575 în provincia olandeză Holland.
La noi în țară au ajuns în secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Matei Basarab. La aceea vreme talerul olandez era cea mai frecventă monedă de argint cu valoare mare din Principate, dar și din Peninsula Balcanică. Și asta fiindcă ajunsese în Imperiul Otoman în urma schimburilor comerciale cu olandezii. Fără să cunoască denumirea olandeză au transformat talerul în leu. Adică așa spuneau ei acestui tip de monedă, datorită leului de pe revers. Chiar și după ce, la mijlocul secolului al XVIII lea, emiterea talerului olandez încetează, românii au spus tuturor monedelor, leu. Cu toate că în tranzacții erau folosite foarte multe monede străine dar mai ales austriece, rusești sau turcești. Toate erau lei pentru români, așa de tare i-a impresionat talerul olandez. Lipsa de unitate monetară însemna însă o piedică în calea dezvoltării economice.
Experimente monetare, de la monedele de Sadagura la „romanat”
Acest lucru a fost sesizat și de marile imperii care jinduiau la teritoriile românești. Bunăoară rușii. În timpul războaielor ruso-turce, Principatele Române au fost ocupate în câteva rânduri de armatele țariste. De exemplu în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, încheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi, rușii au impus folosirea în Principatele române a unui sistem monetar unic cu monede de bronz bătute la Sadagura, o localitate situată în apropiere de Cernăuți, Bucovina de Nord.
Această monedă de Sadagura avea valoare fixă recunoscută atât în sistemul rusesc cât și cel otoman și purta denumirea de para. Paraua avea înfățișate pe avers două scuturi ovale cu stemele Țării Românești și Moldovei, sub coroana Imperiului Rus, un simbol al visurilor țariste privind viitorul Principatelor. Pe revers se afla valoarea nominală, o para, două parale samd. Tot sub influență rusească, în timpul Regulamentelor Organice, în deceniul al treilea al secolului al XIX lea, s-a încercat pentru prima dată unificarea cursurilor monetare în Principatele Române.
Sistemul nu a funcționat însă prea bine și s-a renunțat. La fel s-a întâmplat și în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. În anul 1860, domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei dorea să introducă monedă națională. Modelul luat era francul francez, iar moneda românească trebuia să se numească pur și simplu „român”. Mai apoi s-a trecut și la alte denumiri precum „romanat”, de exemplu. Ba chiar s-au găsit și subdiviziunile „românului” care erau banii sau bănișorii. Cuza și negociase, prin miniștrii săi, un contract de execuție a monedelor cu o serie de bănci de la Paris. Ideile lui Cuza nu s-au mai concretizat fiindcă Napoleon al III lea și-a retras sprijinul pentru acest proiect. Principatele erau vasale ale Imperiului Otoman și nimeni nu dorea un conflict diplomatic. Mai precis, monedele trebuiau bătute doar cu știrea și aprobarea puterii suzerane, care evident nu era foarte încântată de independența crescută a Principatelor.
Leul lui Carol I, o monedă europeană puternică
Având în vederea că majoritatea populației numea banii lei, așa a rămas numele monedei naționale, bătută pentru prima dată în anul 1867 în timpul domniei lui Carol I. Prin legea monetară din 4 mai 1867 se prevedea emiterea leului din aur de 5,10 și 20 de lei, a celui de argint de 1 și 2 lei dar și a subdiviziunii, numită ban, executată din bronz cu valoarea de 1,2,5 și 10 bani. Cu alte cuvinte primul leu reprezenta o monedă cu 5 grame de argint și 0.3 grame de aur. În anul 1870 a fost înființată Monetăria Statului în București. După obținerea independenței de stat au fost puse în circulație monede de aur de 20 de lei și cele din argint de 1 leu, toate bătute în România. Primele bancnote românești au apărut după 1877 și au fost realizate după designul artiștilor francezi Bramtot și Duval, pe baza desenelor realizate de Nicolae Grigorescu.
Imprimarea bancnotelor a fost făcută la Paris. În secolul al XIX-lea, moneda românească, adică leul, erau destul de puternică. Să ai în buzunar 20 de lei era ceva. Ca să vă faceți o idee, în anul 1881 un kilogram de pâine costa 23 de bani, un kilogram de cartofi 12 bani, carne de porc 75 de bani, brânză de oi 84 de bani iar un ou 8 bani. Se estimează că un român putea să-și cumpere cu un leu carne, cartofi, vin, ouă dar și o pâine (nici chiar de un kilogram). Chiar până în pragul Primului Război Mondial leul românesc a rezistat. Ulterior din cauza împrumuturilor externe dar și din cauza trecerii la regimul de monedă fiat, adică bacnote tipărite fără echivalent în aur, plus problemele ulterioare unirii sistemelor monetare din noile provincii, leul românesc s-a prăbușit treptat, treptat.