Articol publicitar

Mocasinii sunt în trend şi vara aceasta. Cu ce să îi asociezi pentru o ţinută chic & confortabilă

0
0
Publicat:

Una dintre cele mai populare tendinţe în materie de încălţăminte este cea a mocasinilor. De-a lungul timpului, acest tip de pantofi fără toc şi confecţionaţi, în mod tradiţional, din piele, au fost preferaţi nu doar de publicul larg, ci şi de vedete precum Audrey Hepburn, Jane Birkin, Gigi Hadid sau Keira Knightley.

Astăzi, designerii vin periodic cu noi adăugiri care să facă mocasinii încă şi mai interesanţi. Liniile de cusătură îndrăzneţe, aplicaţiile, materialele şi culorile folosite, forma şi înălţimea tocului – toate pot să personalizeze mocasinii şi să îi facă încă şi mai moderni.

Unele teorii susţin că originea lor este de găsit în Asia, de unde au ajuns în America acum mai bine de 30.000 de ani

Acest tip de încălţăminte a fost rapid preluat de către nativii americani, cei care i-au personalizat în funcţie de mediu, dar şi de tribul din care făceau parte. De altfel, cuvântul “mocasin” vine din “makasin” (pantof) din limba Powhatan, al tribului Algonquian.

Mocasinii sunt confortabili, eleganţi, dar şi versatili: 3 idei de asocieri vestimentare

Mocasini, pantaloni scurţi/fustă şi un tricou chic

Combinaţia cea mai confortabilă, dar şi cea mai chic & ofertantă. Alege pantaloni scurţi sau fustă, în funcţie de preferinţă, iar mocasinii pot fi simpli, cu aplicaţii, cu toc sau fără toc. Aici, însă, diferenţă o face tricoul.

Pe Fashion Days ai încă şi mai multe opţiuni de tricouri diverse ca stil şi design. Tricouri sporty, romantice, sexy, lejere sau oversized: descoperă ofertele şi alegeţi preferatele.

Mocasini loafer şi blugi skinny

Acest tip de blugi complimentează frumos piciorul dacă alegi mocasinii potriviţi lor.

Cu o gamă atât de variată de mocasini pentru damă ca cea de pe Fashion Days, nu poţi să dai greş. Cele mai potrivite ar fi pantofii loafer cu piele întoarsă şi toc jos sau espadrilele wedge cu talpă înaltă.  

Mocasini simpli sau “with a twist” cu rochii diverse

Opţiunea cea mai la îndemână şi poate cea mai potrivită acum, vara, este combinaţia rochie – mocasini. Singura regulă în privinţa acestei asocieri ar fi că, în funcţie de stilul unei piese, să o alegi şi pe cealaltă.

De exemplu, dacă optezi pentru o rochie vaporoasă, combină cu mocasini simpli şi eleganţi. În cazul în care rochia este ceva mai modernă şi inedită ca design, atunci nu ai restricţii în ceea ce priveşte stilul mocasinilor.

Versatilitatea este poate caracteristica cea mai importantă a mocasinilor, iar pe Fashion Days ai o mulţime de variante inspirate. Tot ce trebuie să faci este să îţi laşi creativitatea să te inspire pentru cea mai interesantă şi confortabilă ţinută de vară.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online