Masacru sub ochii lumii. Povestea uneia dintre cele mai cumplite crime din istoria recentă a Europei
0Una dintre cele cumplite crime îndreptate împotriva umanității a avut loc pe 10 iunie 1942 în Cehia. Peste 300 de oameni au fost omorâți cu sălbăticie iar satul lor, Lidice, ras de pe fața pământului. Printre cei omorâți se aflau femeie și copii, inclusiv bebeluși.
Pe 10 iunie 1942, Lidice, un cătun cu numai 360 de locuitori din Cehoslovacia a fost înconjurat, încă de la primele ore ale dimineții de o mulțime de trupe aparținând Wehrmachtului dar și ai Sicherheitsdienst (serviciu de informații al Partidului Nazist, parte a SS, ca organizație paramilitară de elită, abreviată SD). Până în după amiaza acelei zile, populația sătucului a fost parțial exterminată, parțial deportată.
În 48 de ore întreg satul a dispărut de pe fața pământului, toate clădirile fiind distruse și nivelate. Dintre cei deportați, femei și copii, mai bine de 90% au murit în lagărele de exterminare. A fost una dintre cele mai cumplite crime îndreptate împotriva umanității din epoca contemporană și una dintre cele mai groaznice atrocități comise de naziști în Europa.
Mulți s-ar întreba, care a fost totuși vina oamenilor din Lidice? De ce acest masacru îndreptat inclusiv împotriva copiilor și femeilor? Răspunsul este simplu, dovedit de documentele și mărturiile de la acea vreme: oamenii din Lidice au murit nevinovați. A existat însă un pretext și un motiv de răzbunare a nazișților, dar locuitorii acelui sătuc au fost efectiv victime colaterale.
Operațiunea „Anthropoid” și asasinarea unui călău nazist
Dezastrul de la Lidice a pornit de la asasinarea unui înalt oficial nazist. Este vorba despre Reinhard Heydrich locotenentul șef al lui Heinrich Himmler în SS, acel corp paramilitar de elită al naziștilor. În plus, Heydrich era comandantul Protectoratului Boemiei și Moraviei, așa cum era numită Cehoslovacia după cucerirea acesteia de către Germania Nazistă în martie 1939, consecvent Acordului de la Munchen din septembrie 1938. Pe scurt, Reinhard Heydrich era guvernator al Cehoslovaciei ocupate de naziști. Acest personaj a fost un adevărat călău în slujba regimului nazist și un om de bază al planurilor bolnave ale lui Hitler și Himmler. În primul rând a jucat un rol cheie în organizarea Holocaustului în primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe data de 31 iulie 1941, Hermann Göring l-a însărcinat pe Heydrich să pună în aplicare o „soluție finală la chestiunea evreiască”, autorizându-l să ia toate măsurile organizatorice și administrative necesare pentru exterminarea evreilor. Heydrich a prezidat faimoasa Conferință de la Wannsee unde a fost pusă la punct toată logistica „soluției finale”. Tot Heydrich a organizat și Einsatzgruppen, echipe mobile de criminali puși să terorizeze populația și să provoace genocid în zonele ocupate. Aceste echipe mobile au ucis aproape un milion de evrei sovietici și polonezi în teritoriile ocupate de germani. Tot de numele lui Heydrich se leagă și ghetoizarea evreilor, organizarea uciderii în masă a evreilor din Germania și distrugerea proprietăților acestora dar și provocarea celui de-al Doilea Război Mondial prin organizarea atacului simulat asupra postului german de radio (nemții au spus că au fost atacați de polonezi). Pe scurt, un măcelar.
Zilele lui Heydrich era, însă, numărate. Aliații au pus la punct Operațiunea Anthropoid, cu scopul precis de a scăpa lumea de „călăul din Praga”, așa cum ajunsese să fie cunoscut după ce mii de cehi au fost executați sau trimiși în detenție. Doi soldați cehi, aflați în exil, în Anglia, au fost pregătiți de trupele speciale britanice pentru a duce la bun sfârșit misiunea de asasinare a lui Reinhard Heydrich. Se numeau Jozef Gabčík și Jan Kubiš și au fost parașutați de o echipă britanică pe teritoriul Cehoslovaciei în decembrie 1941. Aveau acte false și au reușit să facă rost de armamentul necesar de la diferiți indivizi din rezistență care colaborau cu britanicii. Au studiat bine traseul lui Heydrich și au decis să acționeze în dimineața zilei de 27 mai 1942.
Heydrich era condus de la vila sa de la țară din Panenské Břežany la biroul său din Castelul de la Praga. Acesta se deplasa într-un automobil decapotabil, având în vedere că era o vreme plăcută, însorită, fiind însoțit doar de șofer. Evident, șoferul făcea parte din personalul militar și acționa și ca un fel de bodyguard. Gabčík a tăiat calea autoturismului și a dat să tragă. Culmea, mitraliera Sten pe care o avea în dotare s-a blocat.
În acel moment Heydrich a scos pistolul, cel mai probabil un Luger P 08, și a încercat să-l împuște pe Gabčík. Dar Kubiš pentru a-și salva partenerul și mai ales pentru a îndeplini misiunea a aruncat o grenadă antitanc modifcată asupra mașinii lui Heydrich. Explozia rezultată i-a rănit atât pe Heydrich, cât și pe Kubiš. Rănit grav, Heydrich l-a trimis pe Klein, scăpat nevătămat, să-l urmărească pe Gabčík pe jos. Cehul l-a împușcat pe șofer în picior, sub genunchi și a reușit să fugă alături de Kubiš. O femeie l-a văzut pe Heydrich lângă mașina distrusă și a oprit o dubă de livrare care mergea la Praga. Heydrich a fost dus la camera de gardă a Spitalului Bulovka. A fost efectuată o splenectomie, iar plaga toracică, plămânul stâng și diafragma au fost debridate (a fost îndepărtat chirurgical țesutul mort sau infectat pentru a grăbi vindecarea). Deși Heydrich părea că se reface destul de bine și în ciuda atenției medicale sporite, „călăul din Praga” a murit din cauza septicemiei pe 4 iunie 1942. Operațiunea Anthropoid fusese un succes.
O vânătoare sălbatică și un amant lăudăros
Încă de pe 27 mai, după ce s-a aflat de tentativa de asasinat asupra lui Heydrich, locțiitorul său, ofițerul SS Karl Hermann Frank a proclamat stare de urgență și de asediu. A început o vânătoare sălbatică de vinovați. Asasinii erau căutați peste tot iar cei bănuiți de complicitate erau omorâți pe loc. Mai mult decât atât, le era omorâtă întreaga familie. Represaliile erau crunte. În doar câteva zile au fost răscolite 36.000 de case. Până pe 4 iunie, 157 de persoane fuseseră executate ca urmare a represaliilor, dar asasinii nu fuseseră găsiți și nu au fost furnizate informații.
Mulți cehi au rămas pe post de țapi ispășitori. Au fost operate arestări, execuții, deportări în lagăre. Pe 9 iunie 1942, a fost reiterată necesitatea răzbunării morții lui Heydrich. Măsurile indicate de Hitler în acest caz erau următoarele: orice sat sau oraș care i-ar fi adăpostit pe ucigași urma să fie ras de pe fața pământului, toți bărbații executați, femeile trimise în lagăre de concentrare iar copiii potriviți pentru „germanizare” trimiși în familiile ofițerilor SS. Numai că încă nu era găsit un țap ispășitor. Atunci apare scrisoarea unui soț infidel care dorea să scape cumva de amantă. Václav Řiha într-o încercare de a încheia relația cu Anna Maruščáková i-a scris un bilet în care a insinuat că ar fi participat la asasinarea lui Heydrich, declarând că a făcut „ceea ce a vrut să facă” și că cei doi nu se vor mai vedea niciodată, pentru a nu o pune în pericol. Scrisoarea a ajuns unde nu trebuie. Mai precis, scrisoarea a fost trimisă pe 3 iunie la fabrica din Slany, în imediata vecinătate a satului Lidice, acolo unde lucra Anna.
Tânăra nu era însă la muncă fiindcă se simțise rău și a fost trimisă acasă. Proprietarul fabricii, Jaroslav Pála, a deschis scrisoarea și a citit-o. Speriat de conținut acesta a anunțat imediat poliția. În cele din urmă scrisoarea a ajuns la Gestapo. Václav lucra la Kladno, un alt oraș din apropiere de Lidice și Slany. Au urmat interogatoriile, evident foarte brutale. S-a ajuns rapid la concluzia că Řiha nu avea nicio treabă cu asasinatul. Însă atunci când a fost interogată Anna, aceasta a mărturisit că la un moment dat Řiha o rugase să transmită salutări părinților lui Josef Horák, un bărbat din Lidice care plecase să se alăture Forțelor Aeriene Regale Britanice. Așa au ajuns cei de la Gestapo la Lidice. Nici nu mai aveau nevoie de alte lămuriri sau motive. Satul era condamnat. Evident, localnicii erau total nevinovații și nu au avut nicio legătură cu asasinatul și asasinii.
Oameni căsăpiți ca animalele la abator
Horst Böhme, comandantul SS al diviziei C din Einsatzgruppe, a fost însărcinat cu rezolvarea problemei conform indicațiilor lui Hitler: oameni masacrați, sat ras de pe fața pământului, femei în lagăr, copii germanizați. Cu ajutorul soldaților din Wehrmacht dar și cu trupele paramilitare SD, a început încercuirea satului încă de la primele ore ale dimineții. Naziștii le-au cerut localnicilor să se adune în piața din centrul satului. Mai apoi, nemții au intrat din casă în casă și au verificat dacă nu se ascunde cineva. Ulterior, membrii SS au separat bărbații de femei. Alături de bărbați au fost puși toți adolescenții care împliniseră minim 15 ani. Toți bărbații și adolescenții au fost duși la o fermă din apropiere. Saltelele au fost luate din casele vecine, și au fost lipite de peretele hambarului familiei Horák pentru a preveni ricoșeurile gloanțelor. Măcelul a început la 7.00 dimineața.
Bărbații și adolescenții au fost împușcați în grupuri de câte 10. Cadavrele erau lăsate efectiv să zacă acolo unde cădeau. Până la orele după amiezii, 173 de bărbați și adolescenți au fost omorâți sistematic. Alți câțiva au fost împușcați în timp ce încercau să fugă. La peretele morții a fost pus și un puști de 14 ani, fiindcă avea vârsta apropiată. Totodată, cei care au lipsit din sat, din diferite motive, au fost căutați și duși la un pluton de execuție, demonstrativ, la Praga. Oamenii din Lidice, micul sat minier de lângă Kladno, erau cunoscuți ca fiind harnici, onești și primitori. Vestea uciderii lor, anunțată parcă ostentativ de naziști la radio, a cutremurat o lume întreagă. Iar cruzimea naziștilor nu s-a rezumat doar la uciderea adolescenților și bărbaților.
O dramă cumplită a unor oameni nevinovați
Cele 184 de femei care au trăit drama de a-și vedea băieții și soții uciși au fost duse mai apoi în orașul Kladno, cu tot cu copiii mai mici. Au stat acolo cazați în școala generală, timp de trei zile. Ulterior naziștii le-au luat toți copiii, inclusiv pe sugari. Femeile au fost urcate în camioane și duse în lagăr.
Pe 14 iunie 1942, cele 184 de femei din Lidice intrau în lagărul de concentrare de la Ravensbrück. Din lagăr au fost trimise la muncă silnică, în construcții sau industria de armament. Copiii au avut însă o soartă mult mai tristă. Foarte puțini au fost selectați pentru „germanizare” pentru că se considera că erau potriviți din punct de vedere rasial. Au fost zece, în total. Aceștia au fost dați spre adopție în familiile ofițerilor S.S.
Restul de 81 au fost mutați într-o casă de copii, acolo unde au suferit de foame și lipsă de igienă. În cele din urmă, naziștii le-au decis soarta. I-au trimis în lagărul de exterminare de la Chelmno. Acolo au fost efectiv gazați în „dubele morții”.
La câteva zile de la masacrarea bărbaților și trimiterea în lagăr a femeilor, satul Lidice a fost distrus și ras de pe fața pământului. Soarta satului Lidice a cutremurat o lume întreagă. Churchill propusese chiar o răzbunare asemănătoare, prin bombardarea unor localități germane. În multe părți din lume, multe orașe au adăugat la numele lor și „Lidice” ca simbol al susținerii și al păstrării memoriei. În Marea Britaniei s-au constituit asociații cetățenești care strângeau fonduri pentru reconstruirea satului.
Compozitorul ceh Bohuslav Martinů a compus „Memorial pentru Lidice”, o lucrare orchestrală de 8 minute. Satul a fost reconstruit, după război, dar într-o zonă apropiată, nu pe același loc. În zona masacrului a fost ridicat un memorial, inclusiv o statuie dedicată copiilor din Lidice. Au supraviețuit doar 17 copii, dintre cei născuți fie în lagăr, fie duși în familiile germane. Dintre femei, 53 au murit. Restul au reușit să se întoarcă, după război.