John Galliano, profesor la Parson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creatorul de modă, în vârstă de 52 de ani, va susţine o serie de seminarii la una dintre cele mai prestigioase şcoli de design din lume, Institutul Parson din New York.

Seminarul „Show me emotion!”, dedicat studenţilor din ultimii ani, va dura patru zile. Primele trei zile vor fi petrecute în studio alături de controversatul designer, iar ultima zi este dedicată unei sesiuni de teste alături de Simon Collins, decanul şcolii de design din New York.

Zvonurile despre noua carieră a lui Galliano au început să circule de câteva luni, de când acesta a fost văzut la Central Saint Martin, facultatea de arte din Londra pe care acesta a absolvit-o.

Seminarul va „încuraja participanţii să-şi folosească puterea emoţiilor în contexul practic al modei şi să-şi exploreze intuiţia şi percepţiile”, potrivit „The Telegraph”. Studenţii vor intra în contact cu John Galliano, fostul director de creaţie de la Dior, folosindu-se de „intuiţie şi emoţie pentru a încerca să înţeleagă presiunea unui rol în topul lumii designului”.

În mailul primit de studenţii de la Parson din partea conducerii şcolii, Galliano este descris drept „un maestru al croitoriei, al construcţiei, documentării şi investigaţiilor tematice. O legendă fără paralelă capabilă să combine limitele practice cu tradiţionalul. Un geniu tehnic, după mai mult de 25 de ani de practică, iar ceea ce-l inspiră astăzi nu este destinaţia geografică, cât divergenţele călătoriilor sufletului, ale minţii şi reflecţiilor”.

John Galliano s-a reîntors anul acesta pe podium, după doi ani de absenţă, într-o colaborare cu Oscar de la Renta, încurajată de Anna Wintour, redactorul-şef al publicaţiei „Vogue” din America. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri