Începe cea mai mare vânătoare a monstrului din Loch Ness. Misterul fiarei uriașe care a fascinat lumea

0
Publicat:

Loch Ness Centre, o atracție turistică și o expoziție dedicată creaturii legendare, organizează „cea mai mare căutare din ultimii 50 de ani” pentru a-l repera pe bătrânul Nessie. Folosind drone și echipamente acustice, sute de voluntari din întreaga lume participă la această vânătoare.

Creatura legendară din Loch Ness FOTO Adevărul

În urmă cu 90 de ani, Aldie Mackay, managerul hotelului Drumnadrochit, a intrat într-o seară în bar și le-a spus clienților că tocmai a văzut o „fiară de apă” în Loch Ness.

De aici a început crearea de mituri moderne în jurul unui monstru care supraviețuiește în adâncurile lacului Highland. Weekend-ul viitor, sute de fani ai lui Nessie sunt așteptați să participe la cea mai mare vânătoare organizată în ultimii 50 de ani, relatează The Guardian.

Organizat de Centrul Loch Ness, voluntari din întreaga lume vor participa personal și online la ceea ce se crede a fi cea mai mare căutare a creaturii, care va dura 2 zile.

În parteneriat cu echipa de cercetare voluntară Loch Ness Exploration, vânătoarea va include folosirea unor echipamente de topografie care nu au mai fost folosite niciodată pe Loch Ness, inclusiv drone, camere cu infraroșu, precum și un hidrofon pentru a detecta semnale acustice de sub apă.

Centrul Loch Ness, recent renovat, este situat la vechiul hotel Drumnadrochit, unde lucra Aldie Mackay.

"Sperăm să inspirăm o nouă generație de entuziaști"

De-a lungul anilor, oamenii de știință și entuziaștii amatori s-au străduit să găsească dovezi ale existenței unui pește mare, cum ar fi un sturion, care trăiește în lacul adânc de 230 de metri, dar fără rezultat.

Alan McKenna, de la Loch Ness Exploration, care va informa voluntarii în direct de la Centrul Loch Ness în fiecare dimineață despre ce să urmărească și cum să înregistreze descoperirile, a declarat: „Întotdeauna scopul nostru a fost să înregistrăm, să studiem și să analizăm toate tipurile de elemente naturale, comportament și fenomene care pot fi mai dificil de explicat.

Sperăm să inspirăm o nouă generație de entuziaști și, alăturându-vă acestei căutări, veți avea o oportunitate reală de a contribui personal la acest mister fascinant care a captivat atât de mulți oameni din întreaga lume.”

Fraser Campbell, directorul Cobbs Group, care deține noul hotel Drumnadrochit – precum și alte locații de-a lungul A82, drumul care mărginește malul vestic al lacului – a spus că interesul pentru legenda monstrului a dus la rezervări incredibile în această vară.

Zona are mult mai multe de oferit decât un monstru mitic, adaugă el: „La un capăt avem cel mai înalt munte din Marea Britanie, iar la celălalt cele mai mari zone de apă dulce. Este un loc uimitor și fiecare anotimp este diferit.

Cea mai veche mențiune datează din Evul Mediu

Cea mai veche mențiune a existenței unui monstru în vecinătatea lacului datează din Evul Mediu, când se spune că un călugăr irlandez a întâlnit o „fiară de apă” în râul Ness.

Subiectul a intrat în atenția mondială în 1933, când Inverness Courier a raportat despre observarea de către managerul hotelului Aldie Mackay a unei „creaturi asemănătoare unei balene”, iar mai târziu în același an, George Spicer a spus aceluiași ziar despre faptul că a văzut „o formă extraordinară de animal” care a traversat drumul prin fața mașinii sale și a dispărut în lac.

Mackay a recunoscut mai târziu că știa despre legenda unei „fiare” în vecinătatea lacului cu mult înainte de propria observare.

Din anii 1940, creatura a fost cunoscută sub numele de „Nessie”.

În anii 1960 a fost înființat Biroul de Investigare a Loch Ness, iar în 1972 a fost organizată cea mai mare căutare de până acum.

În 1987, Operațiunea Deepscan a desfășurat un sonar în zona lacului și a susținut că a găsit un „obiect neidentificat de dimensiuni și rezistență neobișnuite”.

În 2018, o echipă internațională de cercetători de la universitățile din Otago, Copenhaga, Hull și Highlands and Islands a efectuat un studiu ADN al lacului, căutând specii neobișnuite, iar ulterior a exclus prezența oricăror animale mari.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie