Haine speciale doar pentru bărbaţii care nu depăşesc 1.70 m înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sacourile realizate la comandă erau singura soluţie pentru haine potrivite până acum FOTO British Style

Un designer american a lansat o linie vestimentară cu piese dedicate bărbaţilor de statură relativ mică, fiind unul dintre ei. Peter Manning are 1,72 m, doar cu 5 cm mai mic decât media americană, dar îndeajuns de mult cât să nu-şi găsească haine potrivite la magazinele consacrate.

După achiziţionarea oricărei piese vestimentare, Peter Manning făcea, obligatoriu, drumul până la croitor. Retuşările erau imperios necesare la absolut toate hainele sale, pentru că niciuna nu era croită pentru măsurile sale. Pentru ca o pereche de pantaloni să-l flateze, aceştia trebuiau fie scurtaţi, fie strâmtaţi.

„Anul trecut, m-am întâlnit cu şefii unor companii de retail extrem de populare. Şi m-am dus la ei să-i întreb ce pot să fac, pentru că nimic din magazinele lor nu-mi vine cum trebuie. Mi-au spus să încep să-mi fac haine pe comandă, dar acesta nu este un răspuns îndeajuns de bun pentru 25% din bărbaţii americani”, a povestit Manning motivul pentru care a intrat în afacerea de design masculin.

Aşa că Manning şi-a lansat brandul care îi poartă numele cu un scop clar: să creeze exclusivi pentru bărbaţii care se nu pot mândri cu înălţimea unui atlet. Deocamdată aflat în stadiul de magazin online, designerul vrea să deschidă şi un loc în care bărbaţii pot veni şi afla ce li se potriveşte cel mai bine, din discuţiile cu consultanţii de stil.

Aspectul revoluţionar al afacerii sale îl reprezintă calculatorul de mărimi. Reprezentanţii sexului puternic pot accesa site-ul şi potrivit înălţimii şi greutăţii lor, pot afla în care din cele patru categorii fac parte.

„Încercăm să educam bărbaţii scunzi pentru că nu au avut niciodată posibilitatea să-şi cumpere haine care chiar să le vină perfect. Partea cea mai frumoasă a meseriei mele este atunci când aud de la clienţi că, în sfârşit, simt că poartă ceea ce trebuie”, a spus Manning pentru Business Insider.

Peter Manning are câteva sfaturi de oferit bărbaţilor care au avut aceleaşi frustrări în ceea ce priveşte hainele din magazine.

Găseşte un croitor bun. „Unul care poate da formă pantalonilor tăi, ceea ce, se pare, nu poate să facă oricine. Motivul pentru care am început această afacere a fost tocmai ca bărbaţii să nu fie nevoiţi să meargă la croitor, dar este util să beneficiezi şi de această unealtă”, a spus Manning.

Pantaloni. Întotdeauna caută varianta slim, până la glezne. Încearcă, de asemenea, să eviţi pliurile, pentru că vor lăsa impresia de picioare şi mai scurte. „O pereche de pantaloni care nu au dungă îl vor face să pară mai înalt. Sincer, pliurile acestea sunt un dezastru şi le-aş interzice prin lege dacă aş putea”, a spus Manning.

Pantaloni scurţi. Dacă sunt deasupra genunchilor, atunci vor fi în folosul tău. „Niciodată, dar niciodată să nu porţi pantaloni scurţi care trec de genunchi”, a explicat designerul.

Sacouri. Bărbaţii care au cel mult 1.70 m înălţime trebuie să poarte sacouri mai scurte, dar şi bine aranjate în jurul umerilor şi al braţelor. Ar merita consultat un croitor aici.

Bluze. Cămăşile cu nasturi lăsate pe afară sunt o greşeală impardonabilă, din punctul de vedere al lui Manning, mai ales când cămaşa este prea lungă. „Dacă vrei să porţi cămaşa pe afară, nu ar trebui să depăşească cu cinci centimetri şoldurile tale”, explică acesta.

Pantofi. „Investeşte în cei mai buni pantofi, în stil clasic, care te vor ţine ani buni”, conchide designerul.