Greşeli frecvente cu care gospodarii compromit vinul din noua recoltă. Cinci lucruri care n-ar trebui făcute

0
Publicat:

Din strugurii aceleiași podgorii pot rezulta vinuri cu gusturi diferite, unele savuroase sau măcar apropiate de cele ale pretențiilor acestei licori, altele, adevărate eșecuri.

Vinul poate fi distrus cu greșeli banale. FOTO arhivă

De vină, în acest din urmă caz sunt câteva greșeli pe care gospodarii le fac atunci când prepară vinul. Unele dintre ele țin de vasele folosite, altele se referă la procedura defectuoasă de obținere sau depozitarea nepotrivită. 

O greșeală pe care o fac adesea gospodarii neavizați este folosirea vaselor de fier (cel brut este contraindicat, nu cel emailat sau nichelat), care determină aşa-numita casare ferică, „o boală a vinului care se manifestă prin aspect lăptos, tulbure, al soiurilor din struguri albi, sau prin înnegrirea lichidului, în cazul celor roşii”, după cum a explicat, pentru „Adevărul”,  inginerul horticol Dumitru Toma, un fabricant veteran de vinuri, cu peste 40 de ani de experienţă în spate.

În plus, casarea ferică provoacă şi alterarea gustului.

Greșită este și lăsarea strugurilor la fermentat cu tot cu ciorchine

Corect, eliminarea ciorchinilor se face înainte de fermentare. Dumitru Toma recomandă folosirea unui desciorchinător (manual sau acţionat electric) înainte de toate.

„Ciorchinele este acru, are gust ierbos, are conţinut mare de tanin. Mai nou, s-a descoperit că are remanenţă la pesticide mult mai mare decât boaba. Mai ales la vinurile albe este o crimă să îl laşi în procesul de fabricaţie”, a mai explicat inginerul.

Folosirea teascului fără desciorchinare strică vinul

O altă greșeală frecventă pe care o fac micii producători de vin este folosirea teascului fără desciorchinare.

Inginerul recomandă ca presarea să se facă în două etape, iar mustul care s-a scurs singur (gravitaţional) sau obţinut după o presare uşoară să fie lăsat deoparte de cel de la o presare energică, din partea a doua a procesului.

Nu depozitați vinul şi tescovina în acelaşi vas!

O altă practică frecventă, dar la fel de greșită, este cea potrivit căreia mustul se lasă să fermenteze la un loc cu boştina (tescovina).

Dacă fermentează împreună, conţinutul de tanin va fi foarte ridicat şi n-o să vă placă. Recomand să le separaţi imediat”, spune specialistul.

Mustul trebuie pus la fermentat după ce s-a limpezit, nu înainte!

Potrivit specialistului, mustul trebuie lăsat să se limpezească, 8-10 ore.

„Abia apoi trebuie pus în butoiul de fermentaţie, cu grijă, fără depunerile de la fund”, a explicat inginerul.

Specialistul mai recomandă ca, după fermentaţie, vinul să fie pritocit (tras în alt vas) de două ori: o dată în noiembrie-decembrie, iar a doua oară în martie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție