Articol publicitar

Galați, „Shanghai de România”

0
0
Publicat:

Turnul TV din Galați, una dintre cele mai înalte structuri din oraș și din România, a fost iluminat în diverse culori, oferind un spectacol de lumini impresionant locuitorilor.

„Orașele se transformă, iar Galațiul începe să capete o aură spectaculoasă, asemeni marilor metropole care prind viață după lăsarea serii. Așa cum Shanghaiul își definește identitatea prin luminile sale impresionante, și noi vom avea în curând un simbol strălucitor: Turnul TV va fi iluminat, devenind un reper vizibil și un nou punct de atracție al orașului”, a scris pe rețelele sociale unul dintre cei mai activi artiști fotografi ai orașului din sud-estul României, George Nica. Fotografiile sale realizate atât de la sol, cât și din aer, sunt spectaculoase din cale-afară.

Restaurantul de deasupra orașului

Această etapă, de testare a luminilor la ceas de seară, face parte din pregătirile pentru inaugurarea oficială a sistemului de iluminat arhitectural programată să aibă loc în perioada următoare. Construit și inaugurat în anul 1968, Turnul TV reprezintă un reper emblematic al Galațiului. La etajele sale superioare, acesta găzduiește un restaurant renumit pentru priveliștea panoramică pe care o oferă asupra orașului și a Dunării. Noul sistem de iluminat va adăuga un plus de spectaculozitate acestui obiectiv și îl va transforma într-un punct de atracție nocturn greu de rivalizat. Imaginile surprinse în serile trecute de artistul fotograf George Nica au impresionat comunitatea locală și nu numai. Jocul de lumini, reflexiile și arhitectura turnului i-au inspirat pe mulți să compare spectacolul vizual cu peisajele urbane ale uneia dintre cele mai renumite metropole asiatice. Nica însuși și-a acompaniat setul de fotografii cu apelativul de „Shanghai de România” pentru urbea aflată la Mila 80 a Dunării.

Parcul de la Turn, în proces de modernizare

E bine de știut că Turnul TV gălățean este amplasat într-un parc aflat în această perioadă în plin proces de modernizare de către municipalitatea dunăreană. Acest spațiu, devenit principal punct de atracție, va beneficia și de o roată panoramică. „Și acest loc îndrăgit de gălățeni, din imediata apropiere a Turnului TV, un reper pentru orașul nostru, va deveni unul modern și atractiv. Având Dunărea aproape, priveliștea oferită este foarte spectaculoasă”, a declarat primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu. Conform proiectului, aici este prevăzută și reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale, realizarea unui luciu de apă, reamenajarea spațiilor verzi, cu sistem automatizat de irigații, modernizarea locurilor de joacă pentru copii, amenajarea de locuri de recreere și socializare, înlocuirea mobilierului urban, amenajarea unei piste pentru bicicliști, precum și instalarea de echipamente specifice pentru fitness în aer liber.

Sursa foto: Facebook/Nica George

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine