Farmecul și parfumul Lipscanilor. De unde vine denumirea străzii celebre a Bucureștilor vechi VIDEO
0Strada Lipscani, una dintre cele mai importante artere ale orașului de altădată, are povești la fiecare pas.
„Forfota oamenilor alergând de la o vitrina la alta, dintr-un magazin în altul, nu se potolește decât după ce obloanele au fost trase și cheile s-au învârtit în broaștele ușilor zăvorând până a doua zi mărfurile dinăuntrul prăvăliilor“. Așa este descrierea străzii Lipscani în scrierile lui George Potra, „Din Bucureştii de altădată“.
Ulița Lipscanilor exista de la începutul secolului al XVII-lea. Era o stradă foarte îngustă, care făcea legătura între centrul comercial al orașului, buricul târgului ce se afla in jurul bisericii Sf. Gheorghe cu noua artera Podul Mogoșoaiei, care va căpăta o importanță deosebită pe vremea lui Constantin Brâncoveanu.
Fiind socotiră ca o stradă în centrul orașului, domnul Șerban Cantacuzino a ridicat pe partea dreaptă a ei, pe un teren întins, unul din marile hanuri bucureștene care-i va purta numele și care a dăinuit până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când în locul lui s-a construit palatul Băncii Naționale.
Hanurile Lipscanilor
Alte hanuri importante pe aceasta uliță, dar construite mai târziu, au fost Hanul Greci, peste drum de actuala Banca Națională, Hanul Zlătari în jurul bisericii cu același nume care avea intrare și pe Podul Mogoșoaiei, iar vizavi de acesta Hanul Filipescului care avea o fațadă pe str. Lipscani, iar alta pe Calea Victoriei. În primele decenii ale secolului al XIX-lea s-a construit Hanul cu Tei, pe partea dreapta cum mergi spre Calea Victoriei.
Cum întreaga uliță era un vad comercial de mâna întâi, terenul era foarte scump, iar prăvăliile foarte înguste la fațadă, cu toate că în adâncime erau destul de lungi, unele ajungând, de cele mai multe ori, până în ulița cealaltă, spune autorul.
Strada Lipscani a căpătat numele de la neguțătorii români, greci, bulgari, sârbi care își aveau prăvăliile aici. Marfa era adusă din vestitul iarmaroc al orașului Lipsca (Leipzig).
Drumul spre Lipsca
„Nu știm precis care și când au fost primii neguțători români porniți de pe meleagurile noastre care au înfruntat drumurile lungi și necunoscute ca să aducă mărfuri din vestitul târg al vechiului centru comercial Lipsca. în limbajul neguțătorilor noștri de altădată, mărfurile străine aduse din apusul Europei, se mai numeau «de Austria și Saxonia», cu toate că ele erau cumpărate în marea lor majoritate de la târgul din Lipsca.
Cert este că, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, drumul spre Lipsca era cunoscut deneguțătorii români. Cei din Țara Românească urmau drumurile prin provinciile austriece care erau mai bine întreținute și păzite, iar neguțătorii din Moldova obișnuiau mai mult drumurile prin provinciile prusiene și prin Polonia“, scrie George Potra.
Din documentele arhivelor din Transilvania se știe precis că numai în anul 1726 neguțătorii bucureșteni au adus opt care cu marfă de la Lipsca.
În jurul anului 1780 se aduceau la București cuțite de Danzig, chilimuri de Breslau, pahare și oglinzi din Veneția, postavuri de Flandra, diferite mătăsuri. Apoi, din înscrisurile vremii aflăm că era mare cerere de postavuri de la Brunn, mătăsuri de Lyon, pânzeturi de Linz, marămi de Olanda, muselină engleză, tabac de Pernambuco, coniacuri de Viena și Veneția, vinuri apusene, ananasuri, lichioruri, cafea de Olanda, pesmeți, oglinzi, ceasornice de buzunar sau de perete, lucruri de metal, icoane smălțuite, ceară pentru sigilii, hârtie venețiană, trăsuri luxoase chiar, care costau o avere. Din Rusia și Siberia se aduceau blănuri, care erau tăbăcite tot în Lipsca.