Evreul rus care visa să transforme lumea într-un paradis comunist. A fost creatorul Armatei Roșii

Leon Troțki, un evreu rus, renumit pentru implicarea sa în Revoluția Bolșevică și pentru constituirea celebrei Armatei Roșii, a fost părintele unei doctrine filosofico-politice prin care propovăduia „revoluția continuă”, adică răspândirea comunismului în toată lumea.

În luna noiembrie a anului 1917, în Rusia izbucnea Revoluția Bolșevică, un eveniment care va schimba complet istoria Europei și a întregii lumii. Practic, Rusia devenea prima țară comunistă din lume, iar unul dintre actorii principali ai acestui proces a fost un evreu născut pe meleaguri rusești în anul 1879. Se numea Leib Bronştein, dar a rămas cunoscut în istorie sub numele său de împrumut, Leon Troțki.

Alături de Lenin, Leon Troțki a fost unul dintre personajele cheie ale Revoluției Bolșevice, fiind renumit pentru faptul că a organizat Armata Roșie și celebrul Politurbo, adică comitetul suprem de conducere al Rusiei sovietice (unde se iau cele mai importante decizii politice și sociale). Mai mult decât atât, Leon Troțki a elaborat și o doctrină de factură marxistă, bazată pe ideea „revoluției continue”, numită și „troțkism”. Tocmai prin prisma acestei doctrine, în lumea occidentală, Troțki a apărut ca un erou al stângii antistaliniste pentru promovarea unei forme de comunism cu valențe mai democratice, internaționaliste, îndreptată împotriva totalitarismului stalinist. A creat inclusiv „Internaționala a patra” și a plătit cu viața pentru opoziția împotriva lui Stalin și a regimului său.

Leib Bronstein, destinul unui revoluționar de meserie

Leib Bronstein, adică Leon Troțki, era fiul lui David Bronstein, un evreu rusificat care a plecat în regiunea de stepă a Rusiei pentru a deveni fermier. Troțki avea un frate și o soră mai mari. Alți doi frați au murit în copilărie. La vârsta de opt ani, a fost trimis la școală în Odessa, unde a petrecut opt ​​ani cu familia nepotului mamei sale, un intelectual liberal. Când s-a mutat la Nicolaev, în 1896, pentru a-și termina studiile, a fost atras într-un cerc socialist clandestin și inițiat în marxism. După ce a urmat pentru scurt timp Universitatea din Odessa, s-a întors la Nicolaev pentru a ajuta la organizarea Uniunii Muncitorilor din Rusia de Sud în mod clandestin. Arestat în ianuarie 1898 pentru activități revoluționare, Troțki a petrecut patru ani și jumătate în închisoare și mai apoi în exil în Siberia, timp în care s-a căsătorit cu Aleksandra Sokolovskaia, cu care a avut două fiice.

A evadat în 1902 cu un pașaport falsificat, purtând numele Troțki, pe care l-a adoptat ca pseudonim revoluționar, inspirat de numele unui gardian din pușcărie. S-a despărțit de nevastă și a plecat la Londra, unde s-a alăturat grupului de social-democrați ruși care lucrau cu Lenin la ziarul revoluționar Iskra („Scânteia”). Ulterior, a călătorit prin Europa și Statele Unite ca propagandist al marxismului, motiv pentru care a ajuns să fie expulzat din mai multe țări europene, fiind considerat un agitator. Odată cu izbucnirea Revoluției din Rusia în martie 1917(pe stil nou), Troțki revine acasă și se implică în mișcările revoluționare. Visul său era pe cale să devină realitate, revoluțiile comuniste începuseră. Ajuns la Petrograd la mijlocul lunii mai a preluat conducerea unei facțiuni menșevice de stânga. În urma revoltei eșuate din iulie, Troțki a fost arestat în cadrul represiunii asupra conducerii bolșevice efectuate de guvernul liberal al lui Aleksandr Kerenski. În august, în timp ce se afla încă în închisoare, Troțki a fost admis oficial în Partidul Bolșevic și a fost ales membru al Comitetului Central Bolșevic.

A fost eliberat din închisoare în septembrie și, la scurt timp după aceea, a fost ales președinte al Sovietului Deputaților Muncitorilor și Soldaților din Petrograd. Ulterior, după victoria Revoluției Bolșevice din noiembrie, Troțki a devenit numărul doi, după Lenin, în structurile de partid. A servit ca și comisar pe politică externă și de război. El a organizat celebra Armată Roșie. După moartea lui Lenin, Leon Troțki a intrat într-o luptă pentru putere cu Stalin. Datorită succeselor sale militare și a carismei personale, era succesorul preferat. Dar gelozia colegilor din Politurbo a dus la o coaliție împotriva sa.  Ca alternativă, Politburoul a susținut conducerea informală a trioului compus din Grigori Zinovyev, Lev Kamenev și Stalin. Stalin și Troțki erau fundamental diferiți, inclusiv în viziunea asupra marxismului și a viitorului Uniunii Sovietice. Troțki era mai „democratic” în gândire, un adept al revoluției internaționale, în timp ce Stalin era adeptul epurărilor, al extremismului comunist și al „comunismului într-o singură țară”. 

În octombrie 1926, Troțki a fost exclus din Politburo, iar un an mai târziu, el și Zinoviev au fost dați afară din Comitetul Central. După o tentativă eșuată de a organiza o demonstrație cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Revoluției, cei doi au fost excluși din partid. Ulterior, în 1928, Troțki a fost alungat din Rusia. A pribegit prin mai multe țări, de unde la fel a fost deportat. În cele din urmă, s-a stabilit în Mexic. Chiar și după plecarea din Rusia, Troțki a continuat să militeze pentru revoluția de tip marxist care să cuprindă toate statele Europei și mai apoi ale lumii. Ba chiar a creat și Internaționala a patra. În anul 1940, Troțki a fost asasinat în propria locuință de Ramón Mercader, un comunist spaniol care câștigase încrederea familiei revoluționarului rus. Mercader l-a lovit mortal cu un piolet. Deși guvernul sovietic și-a declinat orice responsabilitate, mulți credeau că Mercader era de fapt un asasin plătit de oamenii lui Stalin pentru a scăpa de un Troțki.

Moștenirea lui Troțki: crezul „revoluției permanente”

În anul 1905, atunci au avut loc puternice revolte și manifestații anti-țariste, Troțki s-a întors în Rusia. A devenit un pion important al Sovietului Deputaților Muncitorilor din Sankt Petersburg când acesta a organizat o mișcare grevistă revoluționară. În urma acestor mișcări revoluționare, Troțki a fost prins și adus în fața instanței în 1906. În timp ce se afla încarcerat, a scris una dintre lucrările sale majore, „Rezultate și perspective”. Aici și-a exprimat crezul politic. Folosit pentru prima dată de Marx în 1850, termenul „revoluție permanentă” a devenit sinonim cu numele lui Leon Troțki. Acesta era un adept al ideilor marxiste și mai ales al aplicării acestora, fără deviații, în societate. Revoluționar de meserie, Troțki visa la o internațională marxistă, o „republică a proletariatului”. 

Nu suporta ideea de „comunism într-o singură țară”, ci voia o uniune marxistă internațională, aproape fără granițe. De altfel, teoria lui Troțki despre „revoluția permanentă” susținea că, din punct de vedere istoric, un sistem economic trebuia văzut ca un sistem mondial mai degrabă decât ca unul național. Toată dezvoltarea economică națională era afectată de legile pieței mondiale, chiar dacă factori regionali precum locația, populația, resursele disponibile și presiunea din partea țărilor înconjurătoare făceau ca rata de dezvoltare să fie diferită în fiecare țară. Astfel, în viziunea lui Troțki, Revoluția Rusă, pentru a avea succes permanent, ar trebui să depindă de revoluțiile din alte țări, în special din Europa de Vest. „Troțkismul însemna ideea că proletariatul rus ar putea câștiga puterea înaintea proletariatului occidental și că, în acest caz, nu se putea limita în limitele unei dictaturi democratice, ci ar fi obligat să întreprindă măsurile socialiste inițiale”, scria Troțki în „Istoria Revoluției Ruse”.

Teoria sa sublinia, de asemenea, hegemonia clasei muncitoare asupra clasei revoluționare datorită poziției sale strategice în industrie și în alte sectoare avansate ale economiei. Troțki și cei care-i împărtășeau viziunea nu erau preocupați de Rusia în sine ca stat, ci doar de faptul că ar trebui să devină un model de paradis al proletariatului, un stat marxist ideal care să-i inspire și pe muncitorii din statele Occidentale să facă revoluție și să distrugă sistemul capitalist, considerat slab și corupt. La polul opus se aflau bolșevicii „de dreapta”, adică grupul lui Stalin care milita pentru „Socialismul într-o singură țară”, o atitudine de autosuficiență națională și egocentrism. Sistemul lui Stalin era însă unui izolaționist, o economie planificată, deloc rentabilă, care nu ținea cont de realități pieței și nevoile cetățenilor. În plus, consolida dictatura bolșevică cu mijloace extrem de dure de represiune.  

Troțkismul, un soi de socialism internaționalizat cu accente democratice

Modul în care Troțki a interpretat marxismul, plus tezele sale originale, a constituit un nou curent de gândire politică, o nouă ideologie numită troțkism. A avut destui adepți mai ales în zona „stângistă” a marxismului, latura intelectualizată a partidului. Troțkismul era ceva asemănător socialismului democratic, interesat de construirea unui „rai al muncitorilor” la nivel internațional, în speranța de a se debarasa de capitalismul global. Se poate spune că este mai în concordanță cu ideologia marxistă originală decât cu modelul de stat de securitate defensiv și îndoctrinator urmărit de Stalin. Pe scurt, troțkismul era un soi de „comunism luminat”. Prevedea înlăturarea capitalismului și răspândirea marxismului, dar nu excludea libertatea de gândire, a produselor artistice, a avansului tehnologic și chiar a disputelor politice. Troțki a cerut inclusiv în rândul mișcării bolșevice mai multă democrație în afara și în interiorul partidului. El s-a opus ideii de partid monolitic, unic și a cerut mai multă libertate pentru diverse curente de gândire, atâta timp cât acestea aderau în general la ideile marxiste.

De altfel, și înainte de Revoluția Rusă, la cel de-al Doilea Congres al Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus, desfășurat la Bruxelles și Londra în iulie 1903, Troțki s-a alăturat fracțiunii menșevice care susținea o abordare democratică a socialismului împotriva lui Lenin și a bolșevicilor. Nu în ultimul rând, acesta milita pentru dezvoltarea culturală, progresul tehnologic și libertatea artistică și de gândire. În lucrarea sa „Probleme ale vieții cotidiene”, Troțki a susținut că dezvoltarea culturală va accentua progresul industrial și tehnic. El lega nivelul scăzut de tehnologie al Rusiei din acea perioadă de înapoierea culturală. Potrivit lui Troțki, invențiile și inovațiile tehnologice Occidentale, cum ar fi radioul, nu ar trebui respinse doar din cauza faptului că sunt produse ale unui sistem capitalist, ci mai degrabă absorbite în cadrul socialist sovietic pentru a facilita noi forme de dezvoltare tehnică și producție culturală. Troțki, prin doctrina sa, promova eficiența, exactitatea și calitatea. Inclusiv colectivizarea agriculturii era văzut în mod diferit, el condamnând colectivizarea forțată. 

„Problema agriculturii este mult mai complicată și nu este nimic surprinzător în acest sens pentru mintea marxistă. Trecerea de la sistemul micilor gospodării țărănești individuale la metode socialiste de cultivare a pământului este de conceput doar după o serie de etape consecutive de progres în știința tehnică, economie și cultură”, preciza Troțki, în „Spre socialism sau spre capitalism?”. În plus, ideologul rus milita pentru implicarea mai mare a populației de rând, a proletarilor în organizarea statului, a industriei, fără birocratizare, adaptată nevoilor reale ale oamenilor. „Fără experiența zilnică a milioane de oameni, fără analiza critică a propriei experiențe colective, fără exprimarea nevoilor și cerințelor lor nimic nu va putea fi realizat chiar dacă Biroul Politic ar fi format din șapte genii universale, din șapte Marx sau șapte Lenin, tot nu va fi în stare, de unul singur, cu toată imaginația sa creatoare, să își asume controlul asupra economiei a 170 de milioane de oameni”, scria Troțki.

Atunci când până și comuniștii s-au ridicat împotriva dictaturii

Doctrina troțkistă era total opusă celei a lui Stalin. Acesta a fost doar unul dintre motivele de conflict dintre cele două facțiuni din sânul mișcării bolșevice, după moartea lui Stalin. Cei din grupul lui Stalin considerau mișcarea troțkistă ca fiind potențial subversivă în cadrul regimului și ca potențial instigator al conflictelor internaționale, pe măsură ce statele capitaliste deveneau din ce în ce mai tulburate de eforturile de răspândire a marxismului. De cealaltă parte, Troțki și susținătorii săi spuneau că bolșevicii s-au îndepărtat de idealurile marxiste, s-au constituit într-o elită de partid, surdă la nevoile muncitorilor, birocratizată și autosuficientă, care nu mai credea în revoluție ca mijloc de răspândire a comunismului.

Nu în ultimul rând, Troțki condamna dictatura personală a lui Stalin și mijloacele sale brutale de naționalizare, colectivizare și înlăturare a tuturor celor care i se opuneau. Pentru Troțki, Uniunea Sovietică devenise un „stat muncitoresc degenerat”, un stat în care mijloacele de producție au fost naționalizate, dar în care domnește un regim birocratic și dictatorial.  „Cu întreaga responsabilitate pentru cuvintele mele, sunt obligat acum să spun că masacrul crud al proletariatului chinez și Revoluția Chineză în cele trei momente de cotitură ale sale, consolidarea poziției agenților sindicali ai imperialismului britanic după Greva Generală din 1926 și, în final, slăbirea generală a poziției Internaționalei Comuniste și a Uniunii Sovietice, partidul le datorează în principal și mai presus de toate lui Stalin”, scria Troțki.