De ce devin pisicile „geloase”. Câteva sfaturi pentru a le tempera comportamentul posesiv

0
Publicat:

Specialiștii în comportamentul pisicilor spun că acestea devin ciudate atunci când în viața lor apar schimbări, cum ar fi un nou animal de companie, un copil sau o persoană necunoscută.

Pisicile pot fi geloase. Foto arhivă

Potrivit studiilor, pisicile sunt mai sensibile la factori psihologici (precum rutina schimbată sau prezența unei persoane noi) decât la stimuli fizici (precum boala), scrie petscats.ro. Astfel, ceea ce pare a fi gelozie ar putea fi, în realitate, un semn de disconfort legat de noutate sau de pierderea controlului asupra teritoriului lor.

Teritoriu și control, prioritățile pisicilor

Pisicile sunt reginele propriului domeniu”, spune dr. Michael Thompson, specialist în comportamentul felin. „Orice schimbare în mediu, fie că e vorba de un nou animal sau de o piesă de mobilier, poate fi percepută ca o amenințare”, potrivit Reader’s Digest.

Pisicile se simt în siguranță când au control total asupra spațiului lor. De aceea, orice element nou poate declanșa o reacție defensivă, adică gesturi pe care noi le interpretăm drept „gelozie”.

Ce poate declanșa gelozia pisicii tale

Un nou animal de companie: Sosirea unui alt animal poate fi văzută ca o concurență pentru atenție, hrană și spațiu. Pisica ta ar putea considera că trebuie să-și reafirme autoritatea.

Nașterea unui copil: Nou-născuții atrag toată atenția și pot aduce haos în rutina zilnică. Pentru o pisică înseamnă o schimbare majoră, cu multe sunete și mirosuri noi, putând duce la comportamente de respingere sau posesivitate.

Mobilier nou: Poate părea ciudat, dar o simplă masă nouă poate fi văzută de pisică drept un obiect străin care îi invadează teritoriul. În schimb, mobilierul destinat pisicilor (ca un ansamblu de cățărat) este adesea acceptat mai ușo. Însă devine motiv de conflict dacă este revendicat de alt animal.

Un nou partener sau prieten: Chiar și persoana care o tratează cu blândețe poate fi percepută ca o intrusă dacă devine o sursă de competiție pentru atenția ta.

Cum îți dai seama că pisica ta este geloasă

Pisicile nu își exprimă emoțiile la fel ca oamenii, iar comportamentele lor pot părea contradictorii. Iată câteva semne ale unui posibil disconfort emoțional:

Atenție excesivă: Pisica devine brusc mai afectuoasă, se freacă constant de tine sau se cuibărește lângă tine doar când altcineva e prin preajmă.

Amenințări fizice: Poate lovi, mârâi sau bloca accesul altor animale ori persoane la resurse (hrana, litiera, patul).

Comportamente neobișnuite: Devine vocală, sare pe mese, se spală compulsiv sau face alte gesturi ieșite din comun.

Urinat în afara litierei: Este un mod prin care își marchează teritoriul. Atenție însă! Acest comportament poate avea și cauze medicale.

Sunt anumite rase mai geloase?

Nu toate pisicile reacționează la fel, dar anumite rase, cum ar fi Siameza, sunt mai predispuse la posesivitate. Totuși, temperamentul individual și experiențele din trecut au un impact mult mai mare decât rasa în sine. Felinele care au avut lipsuri în trecut devin mai protective cu resursele lor.

Cum prevenim gelozia pisicilor

Acest comportament poate fi evitat sau atenuat dacă pisicii i se oferă un mediu stabil:

Păstrează rutina: Pisicile adoră predictibilitatea. Schimbările bruște le pot dezechilibra emoțional.

Împrăștie-i lucrurile prin casă: În loc să concentrezi toate lucrurile pisicii într-un singur loc, răspândește-le prin locuință. Acest lucru le ajută să simtă că tot spațiul le aparține.

Joacă zilnică: Timpul petrecut cu pisica ta o ajută să se simtă în siguranță și iubită.

Oferă-i alternative: Dacă există mai multe animale în casă, asigură-te că fiecare are propriile resurse: litieră, bol, jucării și locuri de odihnă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț