Video Cum au supraviețuit românii „marelui viscol“ din 1954, când zăpada era cât casa. Coșciugul lui Ionel Teodoreanu, transportat cu o sanie la cimitir VIDEO

Pe vremea când meteorologii nu emiteau coduri de vreme severă, România lupta să supraviețuiască în nămeții cât casa. Cadavrul lui Ionel Teodoreanu a fost transportat cu sania vecinilor la cimitir.

Militari, scoși pe străzi

Iarna anului 1954 a fost cruntă. Viscolul a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză record în Bucureşti: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie  1954 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115, 9 l/mp în 24 de ore, la Griviţa. Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călăraşi:173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul ţării şi 5 metri.

În București, zăpada depusă depășea înălțimea casei, iar oamenii, când s-au trezit de dimineață și au vrut să deschidă geamurile, nu au mai reușit. Ca să supraviețuiască, din dreptul fiecărei case s-a săpat un tunel până la stradă.

Militarii au fost scoși în stradă, pe marele bulevarde.  „Pe marile bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa. Uzina Grozăveşti elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă", ne-a mai povestit Dan Antoniu. Presa militară de la acea vreme chema neobosit bucureştenii la degajarea drumurilor. „La fabrica de textile «7 Noiembrie » s-au format echipe de agitatori care merg pe sectoare şi scot cetăţenii la deszăpezire", conform publicației „Apărarea Patriei".

Arhiva de Fotografie a făcut publice imagini din iarna cruntă a anului 1954. Clișeele surprind situația în zona Parcului Carol, inclusiv la stația meteorologică locală.

Imaginile fac parte din fondul fotografic „Constantin A. Dissescu“, care se află în posesia Arhivei de Fotografie. Meteorologul Constantin A. Dissescu (1899 - 1992) locuia pe strada Cuțitul de Argint, chiar lângă stația meteorologică Filaret.

Sicriul lui Ionel Teodoreanu, transportat la Cimitirul Bellu legat cu sfori pe o sanie împrumutată din vecini

Ionel Teodoreanu, autorul romanului „La Medeleni“, a murit la 3 februarie 1954, la București. Ziua înmormântării lui Ionel Teodoreanu a fost rememorată de poetul Vlaicu Bârna în volumul său, „Între Capșa și Corso: „Mi s-a telefonat că eram delegat să depun din partea Uniunii Scriitorilor o coroană de flori la catafalcul dispărutului. Am intrat într-o o casă veche, afumată, dărăpănată, unde nu mă invitase niciodată, iar acum înțelegeam de ce. În mohorâtul interior am găsit-o pe Ștefana Velisar între cei doi fii, străjuind împietrită, mută, trupul inert al celui care fusese soțul ei. Pe figura ei, nicio lacrimă. Sărăcia își arăta din plin fața în acea odaie unde pe jos era întinsă făptura fără viață a scriitorului, în costumul sport pe care i-l cunoșteam (o haină pepită cu pantalon gri). Ceea ce m-a frapat îndeosebi era încălțămintea, veche și ea, dar talpa de crep înnegrită de uzură își avea vârfurile și călcâiele albe gălbui strălucitoare, că fuseseră pesemne refăcute prin vulcanizare. Coșciugul nu fusese adus, dar preotul începuse slujba“.

Cimitirul era departe și nu erau bani pentru a închiria o mașina de la pompe funebre, astfel că sicriul scriitorului a fost transportat la Cimitirul Bellu legat cu sfori pe o sanie împrumutată din vecini, după cum a povestit criticul literar Geo Șerban, pentru că nu erau bani pentru a închiria o mașina de la serviciul de pompe funebre.

„Portocalele aduse din Palestina au înghețat“

Și Dobrogea a fost afectată de „Marele viscol“ din anul 1954. La malul mării, zăpada depusă a depășit un metru și jumătate, dar fiindcă a nins viscolit, multe troiene au ajuns și la înălțimi de cinci metri, îngropând cu totul case, acareturi, garduri, străzi. Pentru a ieși din case oamenii au fost nevoiți să folosească ferestrele sau lucarnele podurilor, iar pentru a se deplasa până la magaziile de lemne și prin vecinătate au săpat tuneluri prin zăpadă ori au bătătorit poteci peste acoperișurile caselor.

Și activitatea portuară a avut de suferit. Operațiunile de descărcare și încărcare a vapoarelor din port au fost oprite și mulți muncitori au fost concediați. „Sloiurile azvârlite peste parapet în incinta portului au provocat stricăciuni la o bună parte din mărfurile depozitate în acele locuri și au făcut imposibilă manipularea lor. Mari cantități de mărfuri rămase pe dane au fost compromise și mulți comercianți au avut de suferit. La 6 februarie ziarele locale notau că peste 4.000 lăzi portocale sosite din Palestina au înghețat. Marfa aparținea lui Nicolau, proprietarul unui mare magazin de coloniale din Constanța, pe care această pierdere l-a adus în pragul falimentului“, povestește bibliograful Ionel Alexe, de la Biblioteca Județeană din Constanța.

Cea mai friguroasă zi din România

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, temperatura minimă absolută a lunii februarie, în România, este -38,0 grade C şi a fost înregistrată în data de 10 februarie 1929, la staţia meteorologică Vf. Omu.

Tot în acelaşi an, în perioada 9-11 februarie, s-au înregistrat minime absolute la 24 de staţii meteorologice, -35,0 grade C la Joseni (cu denumirea de Gheorghieni, în anul 1929) şi -33,8 grade C la Predeal.

La Bucureşti, minima absolută este de -30,2 grade C, înregistrată în 6 februarie 1954, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi.