Cum arată primul și cel mai vechi drum din istoria Europei. Este o minune inginerească a preistoriei și ascunde multe mistere
0Una dintre minunile lumii vechi a fost descoperită în apropierea unui sat din Olanda. Este vorba despre primul drum cunoscut din istoria Europei, o minune inginerească a preistoriei europene, care străbătea pe o distanță de cel puțin un kilometru, o zonă mlăștinoasă.
Unul dintre cele mai incredibile descoperiri arheologice din Europa a avut loc în anii 80, atunci când o echipă de arheologi descoperea probabil primul și cel mai vechi drum din istoria Europei. Este vorba despre o „șosea„ preistorică făcută din bușteni, în apropierea satului Nieuw-Dordrecht, parte a municipalității Emmen, din Drenthe, Olanda.
Drumul prin mlaștină
Zona din jurul satului Nieuw-Dordrecht este o turbărie, adică o zonă mlăștinoasă care se întinde pe o suprafața considerabilă. De altfel, satul a fost întemeiat, în 1856, pentru extragerea turbei, la aceea vreme o resursă prețioasă. Încă de acum o sută de ani, muncitorii care lucrau la extragerea turbei au dat peste porțiuni din ceea ce părea un soi de pod, îngropat, din bușteni. Lucrările de eliberare completă a structurii au fost finalizate abia în anii 80. Abia atunci, specialiștii au realizat că au de-a face cu o structură inginerească remarcabilă a preistoriei.
Era vorba despre un drum făcut din bușteni și care se întindea pe o distanță de aproximativ un kilometri. Efectiv, drumul lat de peste doi metri, traversa mlaștina. Conform datărilor, utilizând dendrocronologia, o tehnică prin se observă inelele buștenilor și se poate calcula momentul în care acel copac s-a oprit din creștere, adică a fost tăiat și exploatat. Așa s-a ajuns la concluzia că drumul din mlaștină avea o vechime de cel puțin 4573 de ani. Adică a fost construit undeva în anul 2600 îHr, adică la finele eneoliticului, ultima fază a epocii de piatră, la granița cronologică cu epoca bronzului.
Comunitățile din apropierea maștinilor de la Nieuw-Dordrecht erau comunități eneolitice care încă foloseau unelte și arme din piatră, crescători de animale și agricultori, dedicați unor culte chtoniene, dominate de zeițe mamă și alte divinități ale fertilității și fecundității. Descoperirea acestui drum deschide noi perspective privind sofisticatele creații inginerești ale neoliticului și eneoliticului, de la construcțiile megalitice și până la aceste drumuri incredibile, precum acest drum de lemn din Olanda sau aceea cărare străjuită de pietre uriașe din munții Armeniei. O lume fascinantă puțin înțeleasă în continuare.
Un drum abandonat?
Specialiștii au observat în urma săpăturilor că acest drum este incomplet. Mai precis, oamenii acelor comunități preistorice au pregătit terasamentul pentru un drum lung de 13 kilometri care străbătea aproape toată mlaștina. Au reușit să realizeze doar un kilometru. De ce s-au oprit? Întrebarea a rămas fără răspuns. Au apărut însă mai multe ipoteze. Fie au considerat că nu mai este necesar, fie au fost întrerupți. Cea din urmă ipoteză conduce cu gândul la lupte inter-tribale sau la tulburări sociale în cadrul comunității.
O altă ipoteză propune o invazie devastatoare care a dus la dispariția sau alungarea comunităților care au început construcția drumului. În orice caz este uimitor cum acești oameni au reușit să se mobilizeze pentru o astfel de lucrare. Erau probabil împărțiți în echipe. Unii tăiau copacii, îi tăiau pentru a fie de aceeași dimensiuni, le tăiau crengile și cioturile. Alții îi așezau, după ce în prealabil au fost amenajată toată fundația drumului. Uimitor este faptul cum au putut lucra în mlaștină, în condiții grele și periculoase. Pentru montarea buștenilor au fost utilizate o varitetate de tehnici, inclusiv scânduri și grinzi de lemn interconectate pentru a crea o structură stabilă și robustă, capabilă să susțină nu doar pe cei care mergeau pe jos, dar și sănii sau animale de povară.
Un drum comercial sau calea către sacru?
O altă întrebare care încă nu-și găsește răspunsul este pentru ce a fost construit drumul? O ipoteză arată că acest drum care străbătea mlaștina, trebuia să lege mai multe centre religioase ale comunității, locuri de venerare a zeilor, poate zone în care erau depuse ofrande sau se făceau sacrificii, după cum arată tradiția nordică privind turbăriile. Și asta în condițiile în care au fost făcute descoperiri de obiecte neolitice și eneolitice la Runde, o altă turbărie, la numai un kilometri depărtare de Nieuw-Dordrecht.
O altă ipoteză arată că de fapt acest drum, era o rută comercială, care lega prin mlaștină diferite comunități, inclusiv pe cea de la Runde. Există și opinii, cele mai plauzibile care indică faptul că drumul preistoric de la Nieuw-Dordrecht era multifuncțional. Pur și simplu lega comunitățile prin zonele mlăștinoase, oamenii călătoreau ușor de la o comunitate la alta, făceau comerț și chiar ajungeau facil și în siguranță, prin turbărie, către locurile sacre.