Cum a devenit Armata Roșie cea mai experimentată din lume. Secretele transformării muncitorilor și țăranilor într-o mașinărie de război sofisticată

„Armata Roșie” a decis soarta celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind considerată de istorici una dintre cele mai de temut armate din istorie. Începuturile sale au fost modeste, pornind de la o gloată dezorganizată care a devenit o mașinărie de război disciplinată și eficientă.

În mai 1945, atunci când cel de-Al Doilea Război Mondial lua sfârșit în Europa, Uniunea Sovietică avea cea mai mare și cea mai experimentată armată din lume. Era vorba despre faimoasa Armată Roșie, o forță uriașă care devenea principalul instrument militar al Uniunii Sovietice în lupta pentru supremație la nivel mondial. Era cea mai mare forță terestră din lume.

Deși mult timp s-a vorbit despre Armata Roșie ca despre o forță militară care prevala prin numărul mare al soldaților, dar ca nu excela din punct de vedere al calității pe câmpul de luptă, specialiștii spun că era, de fapt, una dintre cele mai bine pregătite la nivel mondial și cu experiența de luptă cea mai mare. În perioada 1943–1945, Armata Roșie devenise o forță mecanizată uriașă, capabilă de operațiuni ofensive la scară continentală, culminând cu cucerirea Berlinului în 1945.

Din punctul de vedere al multor specialiști, această armată, care la un moment dat avea mobilizați peste 12 milioane de oameni, a fost principalul factor al victoriei împotriva Germaniei naziste. „Armata Roșie a fost principalul instrument al înfrângerii Germaniei naziste; fără sacrificiul și capacitatea ei de mobilizare, rezultatul războiului în Europa ar fi fost cu totul diferit”, preciza istoricul Richard Overy. 

Din punct de vedere geopolitic, influența sa maximă s-a manifestat în primii ani ai Războiului Rece, atunci când URSS rivaliza direct cu Statele Unite în echilibrul strategic global. Așa cum arată evenimentele și specialiștii, Armata Roșie s-a născut practic în focul războaielor, o forță militară creată din mers, ajustată și retușată în funcție de necesitățile și realitățile militare și geopolitice. A plecat de jos, de la o gloată dezorganizată care încerca să apere Revoluția. "Armata Roșie a evoluat dintr-o forță dezorganizată într-o mașină de război sofisticată, capabilă să conducă cele mai complexe operațiuni ofensive ale epocii”, spunea și Geoffrey Roberts. 

„Nu avem armată”

În timpul Revoluției Ruse din anul 1917, Armata Imperială Rusă începuse să se prăbușească. De altfel, era o forță uriașă dar prost echipată, fără motivație și slab condusă. Era departe de armata lui Petru I și a Ecaterinei a II-a. Din cauza acestor sincope, Armata Imperială suferise înfrângere după înfrângere în Primul Război Mondial. Aproximativ 23% (circa 19 milioane) din populația masculină a Imperiului Rus fusese mobilizată. Cu toate acestea, majoritatea nu era echipată cu arme și îndeplinea roluri auxiliare, precum menținerea liniilor de comunicație și a zonelor din spatele frontului. Generalul țarist Nikolai Duhonin a estimat că au existat 2 milioane de dezertori, 1,8 milioane de morți, 5 milioane de răniți și 2 milioane de prizonieri.

El a evaluat efectivele rămase la aproximativ 10 milioane de militari. De altfel, toate aceste umilințe înghițite de soldații ruși au fost printre cauzele declanșării Revoluției din 1917. După ce bolșevicii au pus mâna pe putere în noiembrie 1917, Armata Imperială aproape că nici mai exista. Era evident că Rusia se afla într-o situație extrem de periculoasă. Fără armată, cu amenințarea germană la granița de vest și un război civil în plină desfășurare, rușii erau o țintă sigură. „Nu avem armată. Soldații demoralizați fug, panicați, de îndată ce văd o cască germană apărând la orizont, abandonându-și artileria, convoaiele și tot materialul de război inamicului care avansează triumfător. Unitățile Gărzii Roșii sunt date la o parte ca niște muște. Nu avem nicio putere să oprim inamicul; doar semnarea imediată a tratatului de pace ne va salva de la distrugere”, preciza Lenin.

Și, într-adevăr, bolșevicii au semnat Tratatul de la Brest-Litovsk cu Imperiul German, care a marcat de fapt ieșirea Republicii Sovietice Ruse din Primul Război Mondial. În tot acest timp, bolșevicii încercau să construiască o forță militară proprie care să suplinească dezintegrarea Armatei Imperiale. Consiliul Comisarilor Poporului a decis la 28 ianuarie 1918 formarea Armatei Roșii, o forță militară "formată din elementele conștiente de clasă și cele mai bune ale claselor muncitoare”.

Practic, toți cetățenii cu vârsta de peste 18 ani era buni de înrolare. Noua armată trebuia să „apere autoritatea sovietică, să creeze o bază pentru transformarea armatei permanente într-o forță care să-și tragă puterea dintr-o națiune înarmată și, mai mult, crearea unei baze pentru sprijinul viitoarei Revoluții Socialiste în Europa”. Cu alte cuvinte visele erau mari. Dintr-o mână de „gărzi roșii”, adică câteva grupări de muncitori și intelectuali bolșevizați, conducătorii sovietelor sperau să facă o armată care să sperie Europa și să aducă peste tot „revoluția bolșevică”.

„Tătucul” Troțki și încercarea de a transforma o gloată într-o armată adevărată

Inițial, Armata Roșie era formată din voluntari. Era o armată de necesitate, slab echipată și organizată în grabă, pentru supraviețuire. Soldații purtau haine civile sau resturi din vechile uniforme imperiale. Erau foarte puține vehicule motorizate și se deplasau mai mult pe jos sau cu ajutorul căruțelor. Era o armată declasată tehnologic față de cele ale marilor puteri occidentale.

Aviația era inexistentă iar marina slab organizată. Cea mai mare problema era lipsa ofițerilor profesioniști. Cei care conduceau trupele erau oameni ai sovietelor, muncitori transformați peste noapte în comandanți. Singurii profesioniști din Armata Roșie, la începuturile sale, erau foștii ofițeri ai Armatei Țariste, care erau priviți însă cu suspiciune și supravegheați de bolșevici. Armata Roșie era compusă în mare parte din țărani. Nici măcar după ce Lenin a decretat mobilizarea generală și s-au adunat peste 5 milioane de recruți Armata Roșie nu era mai mult de o gloată dezorganizată, condusă de bolșevici fanatici, dar care nu se pricepeau la meseria armelor. Pe scurt, era numeroasă, dar slab echipată și dependentă de resurse capturate sau moștenite.

Problema devenea serioasă pentru bolșevici, chiar și după ce au ieșit din război. Forțele anti-bolșevice, pro-țariste sau armatele insurgente din fostele provincii ale Imperiului Țarist riscau să dea mari bătăi de cap oamenilor lui Lenin. În acel moment a fost însărcinat cu transformarea Armatei Roșii într-o forță militară capabilă Leon Troțki, cel care ocupase o funcție în comitetul militar revoluționar, era un ideolog al socialismului și un individ foarte capabil din punct de vedere intelectual.

În perioada când a primit această sarcină, Armata Roșie era formată din 299 de regimente de infanterie, prost echipate, indisciplinate și pline cu elemente cu loialitate îndoielnică (în general din fost armată imperială). Pe 23 februarie a fost prima zi de recrutare la Petrograd și Moscova. Primul lucru pe care l-a făcut Troțki a fost să abolească controlul muncitorilor asupra Armatei Roșii. În locul acestora a preferat să recruteze în masă ofițeri din vechea  Armată Imperială Rusă, care au fost angajați ca și consilieri militari.

Așa se face că în 1918, 75% dintre ofițeri erau foști țariști. Evident, Troțki nu-i credea pe cuvânt când venea vorba de loialitate. A apelat la o metodă cinică, dar eficientă. Pe timpul serviciului în Armata Roșie, familiile lor erau ținute ostatice. La cel mai mic semn de trădare, erau uciși. Până la mijlocul lunii august 1920, fostul personal țarist al Armatei Roșii includea 48.000 de ofițeri, 10.300 de administratori și 214.000 de subofițeri. Când războiul civil s-a încheiat în 1922, foștii țariști constituiau 83% din comandanții de divizie și corpuri de armată ai Armatei Roșii. Cu alte cuvinte, prima grijă a lui Troțki a fost să asigure o comandă instruită, capabilă să înțeleagă, să dezvolte și să aplice strategii profesioniste în domeniul militar. Totodată, erau capabili să instruiască efectiv hoardele de recruți țărani și muncitori fără urmă de pregătire militară.

„Îndemn, organizare și represalii”

În septembrie 1918, milițiile bolșevice s-au consolidat sub comanda supremă a Consiliului Militar Revoluționar al Republicii. Primul președinte a fost Troțki, iar primul comandant-șef a fost Jukums Vācietis al Pușcașilor Letoni. Odată ce Troțki a cristalizat toate structurile de comandă și a asigurat o linie clară de instrucție a soldaților, mai ales a recruților bolșevici, a trecut la asigurarea unei discipline de fier și mai ales a unei loialități imbatabile.

În acest scop, Troțki a înființat GRU (serviciul de informații militare) care furniza informații politice și militare comandanților Armatei Roșii. Pe scurt, structura știa tot ce mișcă în cadrul Armatei și nu numai. În plus, tot Troțki, cu ajutorul Ceka (poliția secretă), a înăbușit în sânge orice încercare de opoziție în cadrul armatei. Ceka a creat adevărate brigăzi punitive speciale pentru a-i găsi și pedepsi exemplar pe anticomuniști, dezertori și în general pe „dușmanii poporului”. Numai în 1919, peste 600 dezertori au fost executați public pentru a da o lecție. Sloganul impus de Troțki în „Armata Roșie” a fost  „îndemn, organizare și represalii”. Adică disciplină, loialitate și inițiativă. Cine nu făcea dovada celor trei calități era de cele mai multe ori executat. În timpul campaniei, brigăzile speciale punitive ale Ceka au efectuat curți marțiale sumare pe câmp și execuții ale dezertorilor și leneșilor.

Această disciplină draconică a contribuit la primele succese ale Armatei Roșii dar și la asigurarea victoriei în Războiul Civil. Sovieticii au impus aceeași loialitatea diferitelor grupuri politice, etnice și naționale din Armata Roșie prin intermediul comisarilor politici atașați la nivel de brigadă și regiment. Comisarii aveau, de asemenea, sarcina de a spiona comandanții, asigurându-se că respectă linia partidului. Troțki a inaugurat și tradiția sumbră a împușcării celor care se retrăgeau fără permsiune din fața inamicului. Acestea au fost bazele Armatei Roșii puse de Troțki. Vor urma alte și alte reorganizări dictate și de industrializarea puternică a țării și dotarea armatei cu echipamente mult mai bune. Artileria a jucat un rol central în Armata Roșie, fiind arma cea mai apreciată.