Cât costă să-ţi cumperi o insulă în Grecia

0
Publicat:

Cei care iubesc Grecia au şi în acest an oportunitatea nu doar să se mute în această ţară, ci chiar să devină proprietarii propriului colţ de rai, pentru că şi anul acesta au fost scoase la vânzare mai multe insule greceşti, ale căror preţuri variază în funcţie de întindere şi de poziţie.

Şi în 2024 sunt la vânzare mai multe insule greceşti. Foto arhivă

Aşa cum este de aşteptat, aceste insule oferă priveliști de vis, iar dimensiunile lor pot varia destul de mult. Începând de la aproximativ 250 de metri pătrați, ele pot ajunge chiar și la un kilometru, potrivit Click!

Şi în 2024 au fost scoase la vânzare mai multe insule grecești private, care pot fi folosite atât pentru a construi reședințe private de lux, cât și pentru stațiuni turistice în toată regula, unde pot veni vizitatori din întreaga lume. Iar în privința prețurilor acestor proprietăți, trebuie menționat că și acestea pot varia extrem de mult, potrivit Island Seeker. Cele mai „ieftine” astfel de insule se vând cu 2 milioane de dolari, în timp ce altele pot ajunge chiar și la 55 de milioane dolari.

Insula Makri, 8 milioane de euro

O astfel de insulă scoasă la vânzare este Makri, care se află la aproximativ 60, respectiv 50 de kilometri de faimoasele insule Kefalonia și Zakynthos. Această insulă are aproape un kilometru pătrat, iar cei care își doresc să dețină acest loc vor trebui să scoată din buzunar undeva în jur de 8 milioane de euro.

Actualul proprietar al insulei a demarat cândva un proiect de parcelare a terenului construibil și chiar a început construirea unor case pentru închiriere sau vânzare. Cu toate acestea,el nu şi-a finalizat această idee şi a decis să-şi vândă proprietatea.

Insula Kouneli, 4 milioane de euro

Cei care își doresc o variantă mai „ieftină” au la dispoziție o insulă superbă precum Kouneli, care are 250 de metri pătrați, în mare parte acoperiți de păduri şi se află chiar în vecinătatea insulei Makri.

Această insulă are țărmuri stâncoase, iar prețul pentru care se vinde este de 4 milioane de euro. În prezent, insula nu dispune de structuri funcționale și nu există facilități. Un potențial cumpărător ar fi, de asemenea, probabil interesat de construirea unui doc sau a unui mic port pentru a facilita intrarea și ieșirea de pe proprietate.

Insula Stroggilo, 2,5 milioane euro

Insula Stroggilo, sau Strogylo, așa cum este denumită local, oferă un loc de ancoraj generos, alături de trei plaje naturale, care cresc potențialul de dezvoltare al insulei în domeniul turistic. Pe această proprietate există o casă veche și o fântână cu apă subterană, dar abmele sunt abandonate şi au ajuns aproape ruine, astfel că refacerea lor înseamnă o investiţie masivă.  

Mai sunt, însă, şi alte insule greceşti care îşi aşteaptă cumpărătorii, cea mai scumpă dintre ele fiind Insula Omfori, care costă 55 de milioane de dolari, fiind deja dezvoltată parțial.