Care a fost cu adevărat primul război mondial din istorie. Conflictul care a schimbat destinul lumii

Primul Război Mondial nu a fost chiar cel dintâi conflict global al istoriei moderne, așa cum mulți oameni cred. De fapt primul „război mondial” a avut loc la mijlocul secolului al XVIII lea, a durat șapte ani și s-a desfășurat pe patru continente cu pierderi uriașe de vieți omenești. 

Toată lumea știe că cel dintâi conflict global din istorie a fost Primul Război Mondial desfășurat între 1914 și 1918. A fost un război devastator care a lăsat în urmă peste 15 milioane de morți dar a și schimbat, definitiv cursul istoriei. Ei bine, Primul Război Mondial nu a fost chiar primul. Cel puțin asta susțin o serie de specialiști dar și oameni de stat de-a lungul secolului XX. De exemplu, marele om de stat, Winston Churchill, prim ministru al Marii Britanii în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, spunea că de fapt „primul război mondial” a fost un alt conflict global, mai puțin mediatizat publicului larg, din secolul al XVIII lea. A purtat numele de Războiul de Șapte ani și s-a desfășurat în perioada 1756-1763. Luptele din cadrul acestui prim conflict global din epoca modernă s-au desfășurat pe patru continente și au lăsat în urmă peste 1.5 milioane de morți, o cifră uriașă pentru acele vremuri. Războiul de șapte ani a avut cauze asemănătoare Primului Război Mondial și a influențat, la rândul său, evoluția istoriei, chiar nașterea unor noi state independente dar și a unor noi forme de guvernământ.

O lume pregătită de un război devastator

Războiul de șapte ani, adevăratul „prim război mondial” s-a născut la fel ca cel din 1914-1918, după acumularea unor tensiuni între state, imperii, dar și dorința de a afirmare a unor noi puteri atât în Europa dar și în colonii. Acest război a fost o continuare a conflictelor militare începute încă din secolul al XVII lea, în Europa și precedând în același timp războaiele secolului al XIX lea dar și Primul Război Mondial. Războiul de șapte ani a redesenat harta Europei și a întregii lumii creând premizele nașterii Statelor Unite dar și ale Revoluției Franceze, un eveniment care a schimbat definitiv politica europeană.

A implicat toate marile puteri ale Europei Austria, Franța, Marea Britanie, Rusia și Suedia. Totodată în cadrul Războiului de Șapte Ani s-a născut o altă mare putere care avea să scrie destinul întregului continent mai ales în secolul XX. Este vorba despre Prusia, nucleul viitorului stat german. În conflict au fost atrase, ca aliate sau forțe de mercenari în serviciul marilor puteri, triburi de amerindieni, regatele și sultanatele din India, triburi și regate africane dar și state asiatice sau populații caraibiene. Un război mondial în toată regula. Așa cum am precizat, războiul a avut drept cauză ambițiile și conturile încă nereglate ale marilor puteri europene, dorințe revanșarde și vise de cucerire. 

Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1748), care a încheiat Războiul de Succesiune Austriacă, un conflict continental puternic, a creat nemulțumire în rândul marilor puterilor. Rivalitatea colonială dintre Marea Britanie și Franța a fost mai degrabă exacerbată iar prin confirmarea cuceririi Sileziei (de la Imperiul Habsburgic) de către Frederic cel Mare a garantat practic un conflict deschis între austrieci și prusaci. Mărirea Prusiei a fost văzută de Rusia ca o provocare la adresa planurilor sale privind Polonia și Marea Baltică, dar nu a avut niciun cuvânt de spus în negocieri. În conformitate cu Tratatul de la Sankt Petersburg din 9 decembrie 1747, Rusia furnizase trupe mercenare britanicilor pentru a fi folosite împotriva francezilor în ultima etapă a războiului, iar francezii, ca represalii, au respins orice reprezentare a Rusiei la congresul de pace. Cu alte cuvinte erau destule resentimente la mijloc. La fel ca și în cazul Primului Război Mondial, și în acest conflict de la mijlocul secolului al XVIII lea, s-au conturat două mari blocuri militare. Pe de o parte Franța s-a aliat cu marele său rival Austria contra Marii Britanii și Prusiei (două forțe care anterior era antagonice). Spania, Suedia și Rusia cochetau la rândul lor cu Austria, în timp ce multe state germane au trecut de partea Prusiei.  

Ambițiile marilor împărați, dorință de putere și vise de cucerire

Odată cu conturarea acestor alianțe, până la război nu mai era decât un pas. Dorința de putere, foamea de colonii și visele expansioniste alimentau mașina de ucis. Regele George al II-lea al Marii Britanii, de origine germană, dorea pe de o parte protejarea Hanovrei, proprietatea continentală a familiei sale, iar de cealaltă parte consolidarea coloniilor britanice din America de Nord în fața presiunii crescânde a francezilor. La rândul lor, francezii visau la expansiune colonială dar aveau și o politică complicată din cauza unui sistem de diplomație privat condus de regele Ludovic al XV-lea. Fără știrea ministrului său de externe, Ludovic stabilise o rețea de agenți în toată Europa, cu scopul de a urmări obiective politice personale care erau adesea în contradicție cu politicile declarate public ale Franței.

Obiectivele lui Ludovic includeau încercarea de a câștiga coroana poloneză pentru ruda sa, Louis François de Bourbon, prinț de Conti, și menținerea Poloniei, Suediei și Turciei ca state clientelare franceze. Austriecii și Rușii au încheiat, la rândul lor, o alianță defensivă pentru a se proteja împotriva atacurilor Prusiei. Avea totodată dorințe revanșarde. De exemplu, au convenit asupra unei clauze secrete care promitea retrocedarea Sileziei și a comitatului de Glatz către Austria, în cazul unor ostilități cu Prusia. Dorința lor reală, însă, era să distrugă complet puterea lui Frederic cel Mare. Asta ar fi însemnat ca Rusia și câștige Curlanda de la prusaci. De unde să știe, însă, austriecii și rușii, că însuși Frederic cel Mare visa la ceva și mai măreț: cucerirea Saxoniei și a Prusiei Occidentale (de pe teritoriul polonez). Spaniolii, în schimb, doreau să-și ia revanșa față de englezi și așteptau momentul potrivit, evident în tabăra franceză. Pe scurt, Europa jumătății de secol al XVIII lea stătea pe un butoi de pulbere.

Primul președinte al Americii și scânteia care a provocat războiul

Preambulul Războiului de Șapte ani s-a derulat în America de Nord. Mai precis, este vorba despre lupta pentru putere și colonii dintre Anglia și Franța. Aceste conflict cunoscut drept Războiul Francez și Indian a început cu doi ani mai devreme decât cel din zona europeană. Adică încă din anul 1754, implicând și numeroase triburi de amerindieni, aliați fie ai francezilor, fie ai englezilor. Totul a început după ce francezii care revendicaseră Canada și Marile Lacuri, au început să preseze către sud, pentru a-i împiedica pe  englezi să colonizeze noi teritorii către vest. Pentru a reglementa situația, guvernatorul Virginiei, una dintre cele mai puternice colonii britanice în America de Nord îl trimite pe tânărul locotenent-colonel George Washington, exact cel care va deveni primul președinte al Statelor Unite, să transmită un mesaj oficialilor francezi. Mai precis, guvernatorul Virginiei cerea autorităților coloniale franceze să renunțe la revendicarea regiunii din jurul confluenței râurilor Ohio și Monongahela, în apropiere de Pittsburg. Ceea ce avea să se întâmple însă, avându-l ca protagonist pe George Washington aveau să aprindă scânteia războiului între Franța și Anglia.

„Washington, împreună cu un mic grup al milițiilor din Virginia, a călătorit la Fort Duquesne pentru a transmite mesajul. Francezii nu au fost impresionați și au refuzat solicitarea britanică  după ce l-au pus pe Washington să aștepte trei zile pentru un răspuns. În călătoria de întoarcere la Williamsburg, în Valea superioară a râului Ohio, compania sa a descoperit o tabără de soldați francezi. Cineva a tras un foc de armă, iar scurta încăierare a dus la moartea unui ofițer francez, Joseph Coulon de Villiers de Jumonville. Când compania sa s-a întors la tabăra de bază, Washington știa că francezii vor răspunde și a construit în grabă fortificații de apărare într-o pajiște apoasă joasă. A numit locul Fort Necessity și a așteptat să apară francezii. După trei zile de lupte, lui Washington i s-au oferit condiții de capitulare. Lui și oamenilor săi li s-ar permite să se întoarcă la Williamsburg pentru a face un raport guvernatorului care l-a trimis. Acestea au fost singurele condiții de capitulare pe care Washington le-a semnat vreodată”, a precizat Laverne Y. Smith de la Liberty University în „Seven Years War”.

Drept răspuns, britanicii au trimis rapid pe generalul Edward Braddock să recupereze valea râului Ohio și să-i împingă pe francezi înapoi în Canada. George Washington s-a oferit voluntar să servească în compania sa. În timp ce Braddock se deplasa un grup de soldați francezi (mai degrabă miliții și vânători) și războinici indieni au lansat o ambuscadă asupra trupelor britanice. Braddock a fost rănit mortal, iar Washington a organizat retragerea, salvând viețile multor soldați și câștigând recunoaștere ca lider. Războiul începuse. În America de Nord, luptele s-au dat diferite de cele din Europa. Erau mai mult înfruntări de gherilă între bande de amerindieni, vânători și miliții britanice sau franceze. Au fost și asedii la care au participat și trupe regulate și mai puține lupte în câmp deschis. Pădurile, zona Marilor Lacuri, forturile au fost principalele zone de confruntare. 

„Primul Război Mondial”, de șapte ani, dus pe patru continente

Imediat războiul s-a răspândit în toate coloniile britanice și franceze din Asia, America și Africa. În Europa ca reacție la războiul în desfășurare din America de Nord, Franța s-a pregătit să atace Hanovra, feudale familiei regelui german al Marii Britanii, George al II-lea. Pentru a proteja teritoriile continentale ale familiei regale, britanicii au încheiat un tratat la începutul anului 1756 prin care Prusia devenea gardianul Hanovrei. Drept răspuns, Franța a încheiat o alianță cu Austria. Războiul din Europa a început cu capturarea insulei Menorca de către francezi de la britanici în iunie 1756. Două luni mai târziu, Prusia a atacat Saxonia, ceea ce a determinat Austria să declare război prusacilor. În scurt timp, majoritatea statelor europene importante s-au alăturat conflictului.

Deși britanicii și-au concentrat majoritatea eforturilor pe mare și în colonii, s-au alăturat luptei și pe continent, oferind ajutor financiar aliaților lor europeni și trimițând trupe. Cele mai importante bătălii din Europa au avut loc la Krefeld, Bergen, Miden și Emsdorf, cu victorii de-o parte și de alta. În 1762, Spania a intrat în război și, cu sprijinul Franței, a atacat aliatul Marii Britanii, Portugalia. Portughezii au rezistat însă datorită asistenței britanice, constând în 8000 de soldați. Bătălii au avut loc și în India acolo unde francezii și englezii, cu aliații lor locali și regionali s-au luptat pentru putere. Englezii au reușit să se impună în Bengal, după victoria de la Plassey. Iar mai apoi după capitularea orașului Pondicherry în ianuarie 1761, după un asediu comun al armatei de uscat și al marinei care a durat câteva luni, a avut loc sfârșitul dominației franceze în India. Lupte au avut loc și în Caraibe, acolo unde britanicii au cucerit Guadelupa și Martinica, dar și pe coastele Africii. 

Războiul care a redefinit raportul de forțe al lumii

În cele din urmă Marea Britanie și Prusia au reușit să câștige Războiul de Șapte Ani. Francezii au fost efectiv alungați din America de Nord și India. În Europa, Prusia a devenit o mare putere controlând tot mai multe state germane. Consecințele au fost multiple. Deși învingătoare, Marea Britanie a ieșit vlăguită din război, în timp ce milițiile din coloniile americane au prins experiență de luptă dar și ideea de independență. Propriu-zis, Războiul de Șapte Ani a favorizat declanșarea Războiului de Independență American și nașterea Statelor Unite, o țară care va modela politica mondială în secolul XX. Totodată, înfrângerea Franței a favorizat declanșarea Revoluției Franceze, un alt eveniment care va schimba definitiv destinul Europei.