Atrocitățile celui mai aberant regim politic din istorie. Statul comunist care și-a exterminat 25% din populație

Unul dintre cele mai aberante și brutale regimuri politice din istorie a fost instituit în Cambodgia în anii 70. Timp de patru ani, în această țară sud-est asiatică a fost implementat un sistem comunist total utopic și criminal care a luat viața la un sfert din populația țării și a distrus elitele. 

După experiența istoriei secolului XX, este evident că în cea mai mare parte comunismul a fost un regim utopic care a distrus societăți și popoare întregi. Elitele „revoluționare” nu au făcut decât să pună mâna pe putere, să se bucure de privilegiile celor pe care i-au alungat sau ucis, în timp ce majoritatea populației era controlată cu mână de fier, prin intermediul unor organizații polițienești și teroriste.

Totodată în cele mai notorii regimuri comuniste din lume, mai ales la jumătatea secolului XX, societatea a fost scindată și epurată de „dușmanii de clasă”, adică de elitele intelectuale, de gospodarii satelor, de antreprenori și de toți cei care s-ar fi putut opune aberațiilor regimului. Comunismul a însemnat totodată și genocid, spălarea sistematică a creierului, ideologizare forțată, încălcarea drepturilor de bază ale omului, plus un sistem economic falimentar, imposibil de aplicat.

Cel mai crud regim comunist din istorie, cunoscut drept „comunism al epocii de piatră” a fost cel implementat, în anii 70 ai secolului XX, în Cambodgia, o țară agrară din sud-estul Asiei, situată în vecinătate Vietnamului. Regimul comunist instituit sub conducerea lui Pol Pot, un individ „al sistemului”, a reușit să ucidă 25% din populația țării într-un cumplit genocid îndreptat împotriva propriului popor. Unul dintre cele mai cumplite și aberante genocide din istorie. Culmea, partidul lui Pol Pot a anunțat inițial că va aduce pace și bunăstare în Cambodgia, ruperea de „occidentul decadent”, reîntoarcerea la tradiții și economia tradițională. Odată ajunși la putere au adus doar moarte și distrugere. 

O țară distrusă de colonialism, corupție și bombardamente

Cambodgia are o istorie milenară, cu una dintre cele mai fascinante civilizații ale Extremului Orient. Regatul Cambodgiei are o vechime de peste o mie de ani. Înainte de a purta numele de Cambodgia, aceste ținuturi dominate de junglă, orezării și platouri impresionante, au fost dominate de impresionanta civilizație Angkor. Era un regat întins care a dominat întreaga zonă din secolul al IX lea până în secolul al XIV lea. Capitala sa, Angkor Wat, un oraș asiatic cu temple și palate impresionante, avea o populație de aproximativ un milion de oameni. Pentru a hrăni atâta amar de lume, învățații din Angkor au elaborat un sistem ingenios, unic în lume. Prin sisteme elaborate de irigații, adevărate simboluri ale geniului tehnic asiatic, compuse din canale de zeci de kilometri, erau amenajate orezării impresionante, împrejmuite cu ziduri pentru a le păzi de inundații. Nevoia de apă era suplimentată de rezervoare uriașe. Pentru a fi eficienți, munca era extrem de bine planificată și organizată.

„Când te gândești la Cambodgia, îți vin adesea în minte două lucruri. Primul este Angkor Wat, un complex de temple antice construit în perioada angkoriană, între secolele al IX-lea și al XV-lea. Perioada angkoriană a caracterizat un imperiu khmer puternic și vast, foarte cultivat, care a produs artă și arhitectură magnifice. Pentru mulți cambodgieni, această perioadă semnifică apogeul civilizației lor”, spun specialiștii de la Asia Pacific Curriculum.

Odată cu prăbușirea Imperiului Khmer în secolul al XV lea, Cambodgia a fost cucerită de statele vecine Thailanda și Vietnam. În secolul al XIX-lea, Cambodgia s-a îndreptat spre Franța pentru protecție. Evident, francezii i-au protejat dar cu un preț, integrarea Cambodgiei în sistemul colonial francez din Indochina. Sub stăpânirea franceză, Cambodgia a progresat din câteva puncte de vedere. În special prin dezvoltare urbanistică dar și prin prosperitatea sectorului agricol. 

Totodată stăpânirea colonială franceză a fost benefică pentru familiile mai înstărite dar și pentru intelectuali care aveau posibilitatea de a accesa tot felul de burse în Franța, pentru studii. Majoritatea populației, reprezentată de țărănime nu a beneficiat însă de prea multe avantaje și nici nu a ajuns să se bucure de prosperitate.  „Practicile extractive coloniale au însemnat, de asemenea, că majoritatea surplusului din producție a fost capturat de elita colonială și aliații lor locali, mai degrabă decât să beneficieze cambodgienii de rând”, precizează specialiștii de la School of International of Public Affairs de la Columbia University în lucrarea „The Living Fields: Post Conflict Rice in Cambodia”.

Totodată anul 1970 a venit cu un adevărat cataclism pentru agricultura cambodgiană și cu sărăcirea sistematică a țăranilor. Este vorba despre impactul devastator al Războiului din Vietnam. Asupra Cambodgiei au fost lansate în cadrul Operațiunii „Menu” a armatei SUA peste 110.000 de tone de bombe de-a lungul a 14 luni începând cu anul 1970. Până în 1973, numărul bombardamentelor a crescut, estimându-se că asupra țării au fost aruncate 2.7 milioane de tine de bombe.

„Fermierii și-au părăsit continuu câmpurile și s-au mutat în capitala Phnom Penh, mărind populația la aproape 2 milioane de oameni. Producția a scăzut vertiginos, cu 84% între 1970 și 1975”, arată specialiștii de la Columbia University, în lucrarea menționată.

Bombardamentele americane asupra Cambodgiei au fost declanșate pe fondul suspiciunilor că trupele comuniste din Vietnamul de Nord, cunoscute sub numele de Vietcong, se alimentau din depozitele de orez aflate pe teritoriul cambodgian. Bănuielile au fost alimentate și de faptul că regele Cambodgiei Norodom Sihanouk, păstra o politică de neutralitate între comuniști și americani, fiind suspectat chiar că simpatiza cu „roșii”. Diferențele mari de nivel de trai între orășeni și fermierii din junglele cambodgiene, corupția guvernelor promovate de monarhia cambodgiană au dus la o puternică ruptură în societate, realizând mediul propice de producere a unei revoluții brutale și de răsturnare a regimului democrat.

Bombardamentele americane nu au făcut decât să alimenteze sentimetele anti-occidentale ale cambodgienilor de rând. „Scopul Statele Unite în cadrul Operațiunii Menu era să distrugă toate sanctuarele comuniste vietnameze situate în Cambodgia... dar ceea ce au făcut practic a fost să provoace perturbări și devastări masive în mediul rural cambodgian”, precizează Lien-Hang T. Nguyen, profesor de istoria relațiilor dintre Statele Unite și Asia de Est la Universitatea Columbia. În anul 1970, regele Norodom Sihanouk, care fusese numit de francezi a fost înlăturat de generalul Lon Nol, care era susținut de SUA. 

Regele a fost acuzat că nu s-a opus gherilelor comuniste din Vietnam, ale căror rute de aprovizionare treceau parțial prin teritoriul cambodgian („Traseul Ho Chi Minh”). Sihanouk s-a aliat apoi cu comuniștii susținuți de China. „Monarhia cambodgiană a promovat un puternic sentiment de naționalism și loialitate față de guvern, dar a fost considerată și coruptă și ineficientă. Această corupție a dat naștere mai multor grupuri clandestine cu scopul comun de a răsturna guvernul”, University of Minnesota.

Un profesor de franceză, marxism utopic și începutul coșmarului cambodgian

În timp ce Cambodgia trecea prin numeroase convulsii sociale, de la colonialism, post-colonialism și mai apoi războaie civile și intervenție străină, în jungle și în țările comuniste din vecinătate lua naștere coșmarul poporului cambodgian. Pe de o parte era vorba despre guerilele „khmerilor roșii”. Adică comuniștii fanatici, recrutați în general din rândul țăranilor sărăciți, ai claselor de jos din orașele cambodgiene și a tuturor celor care simțeau oprimare în timpul regimul colonial și post-colonial. Aceste grupări susținute atât de comuniștii vietnamezi dar și de cei chinezi în numele „Revoluției Comuniste” aveau ca mentor un individ numit Pol Pot.

Adevăratul său nume era Saloth Sar și s-a născut în 1925 în provincia Kompong Thom în familia unui țăran bogat, mare proprietar de terenuri. Saloth Sar a fost trimis la vârsta de cinci ani să locuiască cu un frate mai mare în capitala Phnom Penh, unde a fost educat după o programă franceză. Fiind un elev mediocru, a picat examenele de admitere la liceu și, prin urmare, a studiat tâmplăria timp de un an la o școală tehnică din Phnom Penh. În 1949, a plecat la Paris cu bursă pentru a studia electronica radio. Acolo, în loc să se ocupe de învățătură s-a lăsat atras de comunism. Mai precis, s-a implicat în Partidul Comunist Francez și s-a alăturat unui grup de tineri naționaliști cambodgieni de stânga, care ulterior au devenit colegii săi de conducere în guerilele Khmerilor Roșii. A fost trimis destul de repede acasă fiindcă a picat examenele. Întors în 1953 a stat mai mult ascuns, fiind bănuit de activități ilegale comuniste.

O perioadă a fost profesor de franceză dar a devenit și ideolog al khmerilor roșii elaborând o variantă total aberantă a doctrinei marxiste, inspirat de niște populații tradiționale, semi-tribale din jungla cambodgiană. Susținuți de grupările comuniste din statele asiatice vecine, guerilele de strânsură ale khmerilor roșii au început să obțină succese notabile. În primul rând, pe fondul tulburărilor sociale și a bombardamentelor americane au făcut rost de noi adepți și noi soldați. Practic, au profitat de situația grea prin care trecea cambodgianul de rând, folosind sloganuri propagandistice anti-occidentale și utopii comuniste. Le promiteau oamenilor că vor avea pace și prosperitate cu noul sistem revoluționar al lui Pol Pot. 

„Viziunea Khmerilor Roșii era să revină la gloria de odinioară a Imperiului Angkor folosind aceleași tehnici care au adus prosperitate în secolul al IX-lea, și anume forța de muncă și irigațiile. Aceștia au căutat să dea o dată timpului, semnalând renașterea națiunii lor prin numirea începutului domniei Khmerilor Roșii „Anul Zero”. Aceasta însemna ruperea completă a legăturilor țării cu orice influență și tehnologie occidentală în favoarea revenirii la tradiție. Dacă Angkor nu avea nevoie de tehnologie occidentală, nici Khmerii Roșii nu aveau nevoie. Ca atare, planul Khmerilor Roșii se baza pe doi piloni centrali: cantități masive de muncă brută și irigații care aminteau de Angkor”, se arată în „The Living Fields: Post Conflict Rice in Cambodia”.

În 1975, guerilele khmerilor roșii cucereau sat după sat, luând cu forța recruți. Era o armată formată în mare parte din țărani, adolescenți săraci, oameni fără școală, mulți abrutizați care în cele din urmă au cucerit capitala Phom Phen. Imediat orașul a fost evacuat sub pretextul că urmează un bombardament american. Pacea și prosperitatea lui Pol Pot era de fapt moarte și dictatură. Era începutul coșmarului cambodgian.

„E mai bine să arestezi zece oameni din greșeală decât să lași un singur vinovat în libertate”

În scurt timp au început atrocitățile. Inspirat de învățăturile lui Lenin și Mao, Pol Pot dorea un stat comunist și mai „eficient” conform doctrinei marxiste. Propriu-zis a instaurat cel mai aberant regim politic din secolul XX, mai dur decât cel al lui Mao sau Stalin. A fost numit „comunism al epocii de piatră”. Pe lângă desființarea proprietății private și a claselor sociale, oamenii au fost efectiv transformați în mașini de recoltat orez. Prin politicile sale sociale și economice Pol Pot și-a sabotat propria țară. A început prin execuții în masă a celor considerați indezirabili, adversari politici, „elemente declasate”. Au fost omorâți oameni pe criterii sociale, politice și religioase.

A început vânătoarea intelectualilor. Khmerii Roșii ajunseseră la concluzia că nu mai au nevoie de medici, ingineri, profesori și alți specialiști. Le erau de-ajuns doar țăranii. În consecință intelectualii, considerați „dușmani ai poporului” au ajuns în tabere de exterminare sau pur și simplu împușcați pe acele „câmpuri ale morții”. Khmerii Roșii cereau loialitate necondiționată față de regimul fără nume și fără chip pe care oamenii îl cunoșteau pur și simplu sub numele de Angkar sau „organizația”.

În ideologia Khmerilor Roșii, loialitatea față de Angkar a înlocuit toate celelalte forme, față de părinți, față de familie, față de sat, față de religie. Oamenii considerați neloiali acestuia trebuiau „zdrobiți”, un termen al Khmerilor Roșii pentru eliminarea și uciderea inamicilor. Călugării budiști, comunitățile musulmane sau creștine au fost pur și simplu exterminate. Orașele au fost abandonate, țara fiind transformată într-o colonie rurală în care toți trebuiau să muncească în sate improvizate, la orezării. Satele respective nu îndeplineau minimele criterii de igienă și comfort. În plus erau bine păzite. Nimeni nu avea dreptul să le părăsească. Khmerii roșii au căutat, de asemenea, să elimine toate vestigiile regimului anterior pe care le considerau corupte sau periculoase. Doreau să reseteze efectiv societatea.

Aceasta însemna abandonarea și distrugerea mașinilor, bijuteriilor, banilor, hainelor occidentale, radiourilor, cărților, obiectelor personale de orice fel și a oricărui lucru care reprezenta bogăție, clasă socială sau individualitate. Pe lângă eliminarea bunurilor personale, khmerii roșii erau hotărâți să elimine ideile considerate contrare revoluției lor. Acestea includeau religia, educația și cunoașterea. Au închis școli, au distrus biblioteci și temple. Oamenii cu ochelari erau împușcați doar fiindcă aveau aspect intelectual. La fel și cei care vorbeau limbi străine sau aveau maniere. Au executat sute de mii de intelectuali. Cadavrele erau aruncate în gropi comune în zonele agricole. Din această perioadă au fost identificate peste 388 de situri care conțineau 19.733 de gropi comune. „Scopul lor era să obțină o singură clasă socială, clasa socială a fermierilor. Nu mai rămăseseră profesori, studenți, medici, intelectuali sau experți; doar fermieri”, preciza Ouk Makara, fost director al Institutului Cambodgian de Cercetare și Dezvoltare Agricolă.

Nu în ultimul rând s-a trecut la abrutizarea și spălarea pe creier a populației. Oamenii aveau dreptul să poarte doar haine negre, cu o eșarfă roșie la gât.

Nu aveau voie să râdă, să iubească, să se manifeste zgomotos. Nu aveau voie să se adune mai mult de trei oameni odată și nici să vorbească între ei prea mult. Copiii erau „reeducați” pentru a deveni soldați. Toți erau încurajați să denunțe trădătorii. Cei pârâți khmerilor roșii erau uciși fără judecată. „E mai bine să arestezi zece oameni din greșeală decât să lași un singur vinovat în libertate”, era sloganul khmerilor roșii. 

O economie falimentară și un popor condamnat la genocid

Rămași fără specialiști, fără oameni care să se priceapă în domeniile esențiale ale societății, regimul lui Pol Pot a sucombat rapid. Practic, liderul comunist cambodgian dorea să facă agricultură ca în urmă cu sute de ani. Evident, pentru secolul XX era total ineficientă. Nu mai vorbim de faptul că nu mai existau inginerii care să proiecteze canale de irigație eficiente, agronomii care să aibă grijă de culturi și să elaboreze planuri agricole viabile. Khmerii roșii se ghidau doar după utopiile lui Pot Pot. Ghidați de sloganul „Dacă avem orez, avem totul”, khmerii roșii plănuiau să cultive atât de mult orez încât să hrănească și populația dar și să facă profit din exporturi. Adică să obțină trei tone la hectar. Chiar dacă populația orașelor a fost relocată și transformată în țărani la orezării, planul era imposibil. În primul rând nimeni nu știa cum să organizeze munca, să organizeze plantațiile, să facă irigații moderne și mai ales cum să exploateze economic întreaga recoltă.

Oamenii erau munciți 12 ore pe zi, brutalizați, uciși la cea mai mică greșeală, terorizați și dezumanizați. În plus, înfometați. „Khmerii Roșii nu și-au atins niciodată obiectivel. În schimb, acțiunile lor au dus la devastarea totală a țării. Acest eșec poate fi atribuit mai multor greșeli de strategie și de execuție. În primul rând, Khmerii Roșii au ignorat cunoștințele despre microclimat ale fermierilor în timpul relocării oamenilor la ferme. Cambodgia avea peste 750 de variante unice de semințe la acea vreme, fiecare adaptată la microclimate specifice de-a lungul generațiilor. Acest lucru a fost valabil mai ales pentru regiunea Tonle Sap, una dintre cele mai productive regiuni din Cambodgia, care se baza în mare măsură pe soiuri de orez înalt care creșteau înalte pe măsură ce valul râului Tonle Sap creștea în fiecare an în timpul sezonului ploios. Nerecunoscând importanța înălțimii soiurilor pentru succesul regiunii, Khmerii Roșii au interzis soiurile de orez înalte. Drept urmare, una dintre cele mai productive regiuni din Cambodgia a suferit un eșec complet al culturilor”,  se arată „The Living Fields: Post Conflict Rice in Cambodia”.

Din cauza lipsei serviciilor medicale, a execuțiilor sumare, a înfometării masive, a eșecului total, au murit în jur de 3 milioane de cambodgieni. Adică 25% din populația țării. Abia în 1979, odată cu invazia vietnamezilor în Cambodgia, regimul khmerilor roșii a căzut. Pol Pot a murit în 1998 dezavuat de propriile grupări.