Legaţi de birou: cât timp petrecem aşezaţi în faţa calculatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care lucrează la birou se îngrijorează, adesea, de problemele de sănătate survenite de lipsa activităţii fizice, însă mulţi dintre aceştia simt că sunt prea ocupaţi pentru o pauză departe de scaun şi calculator.

Opt din zece persoane simt că au prea multă treabă de făcut, motiv pentru care nu se dezlipesc de scaunul de la birou decât atunci când trebuie să meargă la toaletă sau să-şi cumpere ceva de băut, potrivit unui studiu recent. Cercetătorii au dezvăluit că milioane de angajaţi stau pironiţi în faţa birourilor începând cu ora nouă, până când se termină programul de muncă. De asemenea, patru din zece persoane au declarat că sunt prea ocupate să-şi întindă, măcar, picioarele.

Unii au spus chiar că de multe ori preferă să se deplaseze cu scaunul, dacă acesta are rotile, pentru a salva timp, iar alţii că de multe ori preferă să le trimită mailuri colegilor, în loc să meargă la biroul lor pentru a le comunica ceva.

Sondajul, efectuat pe un eşantion de 2.000 de angajaţi, a scos la iveală faptul că 87% din angajaţi îşi petrec majoritatea timpului stând la birou. Astfel, opt din zece au declarat că uneori se ridică de pe scaun doar pentru a merge la toaletă, în timp ce şapte din zece au spus că, de cele mai multe ori, se ridică de pe scaun doar atunci când trebuie să plece de la birou spre casă. 

Odată ajunşi la muncă, unul din cinci angajaţi petrece doar 15 minute în picioare. În timp ce trei sferturi din intervievaţi şi-ar dori să iasă la prânz doar pentru a face o plimbare, 39% din aceştia au recunoscut că rareori au şansa să-şi ducă planul la capăt.

Câţiva angajaţi au recunoscut că se întâmplă chiar să evite să meargă la toaletă până atunci când este cu adevărat necesar, iar alţii spun că în loc să meargă singuri să îşi cumpere mâncare roagă un coleg să o facă în locul lor.

În urma studiului s-a descoperit şi că 87% din angajaţi merg acasă după muncă iau cina şi petrec restul timpului în faţa televizorului, fără să facă mişcare.

Zece modalităţi prin care poţi face mai multă mişcare la locul de muncă: 

1. Mergi şi discută cu colegii de la muncă atunci când ai nevoie de ceva, în loc să îi suni sau să le trimiţi mailuri.

2. Urcă pe scări în loc să iei liftul.

3. Mergi la xerox sau imprimantă de câte ori ai nevoie de câte ceva, nu rezolva totul deodată.

4. Impresionează-ţi colegii şi fii tu persoana care merge să cumpere cafea sau ceai pentru toţi ceilalţi.

5. Fă un efort să te ridici şi plimbă-te puţin prin birou.

6. Ia pauze regulate şi cumpără-ţi ceva de băut.

7. Stai în picioare sau întinde picioarele şi fă câteva exerciţii discrete în timpul şedinţelor.

8. Atunci când e posibil, mergi şi cumpără mâncare pentru tine şi colegii tăi.

9. Cumpără-ţi o minge antistres pe care poţi să o foloseşti pentru relaxare cât timp stai la birou.

10. Fă-ţi un obicei din a-ţi întinde muşchii şi schimbă-ţi poziţia pe scaun la fiecare 15-30 de minute.

Mai multe pentru tine:
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice
Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, în prima apariție publică la 10 ani de la Colectiv: „Mereu i-am îndemnat să nu se dea bătuți”. Video
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Când menstruația devine subiect de dezbatere publică. „La toaletă pot apărea situații de bullying sau vandalizare, iar controlul distribuției ar fi dificil”
Recensământul populației din anul 1930: situația demografică a României Mari